Poveste cu final fericit pentru patru pui de urs din Zărnești. Au fost relocați într-un parc natural din Franța, după ce au rămas fără mamă

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Nicole |

Alexandra, Anita, Chance și Thomas au ajuns la Zărnești după ce și-au pierdut mama în circumstanțe tragice. foto: captură video Observator

Patru urși bruni salvați în urmă cu doi ani și jumătate din sălbăticie au părăsit Sanctuarul de Urși Libearty din Zărnești pentru a începe un nou capitol al vieții lor într-un parc natural din Franța. Este prima relocare de acest tip realizată de sanctuar, iar reprezentanții centrului spun că povestea celor patru frați reprezintă un exemplu al modului în care cooperarea internațională poate oferi o nouă șansă animalelor rămase fără posibilitatea de a supraviețui în natură.

Alexandra, Anita, Chance și Thomas au ajuns la Zărnești după ce și-au pierdut mama în circumstanțe tragice. La momentul salvării, cei patru pui aveau doar câteva luni și nu ar fi putut rezista singuri în pădure.

„Mama lor a fost ucisă, iar ei au rămas complet vulnerabili. Aveau aproximativ patru-cinci luni și, fără intervenția oamenilor, șansele de supraviețuire erau minime”, a explicat Cristina Lapis, fondatoarea Sanctuarului Libearty.

O nouă casă într-un parc natural din Franța

După o perioadă îndelungată de îngrijire și adaptare la Zărnești, cei patru urși au fost selectați pentru transferul într-un parc natural francez întins pe aproximativ 120 de hectare. Complexul adăpostește în prezent peste 1.500 de animale din aproximativ 100 de specii europene și oferă condiții apropiate de habitatul natural.

Vizitatorii pot petrece noaptea în cabane amplasate în interiorul parcului și pot observa animalele într-un mediu controlat, dar foarte apropiat de cel sălbatic. Specialiștii consideră că noul spațiu le va permite urșilor să trăiască într-un mediu sigur și adaptat nevoilor lor.

Citește și: Hrănirea urșilor pe Transfăgărășan se plătește scump: amenzi de peste 100.000 de lei pentru turiști

O călătorie de peste 30 de ore

Pentru ca transferul să se desfășoare în siguranță, urșii au fost tranchilizați înainte de plecare și transportați cu un camion specializat. Drumul până în Franța a durat aproximativ 30 de ore și a fost organizat în cadrul unui parteneriat internațional între instituțiile implicate în protecția animalelor.

Reprezentanții sanctuarului spun că relocarea a fost atent pregătită pentru a evita stresul și pentru a asigura adaptarea cât mai ușoară a animalelor la noul habitat.

Povestea lor, un mesaj despre relația dintre oameni și urși

Cristina Lapis consideră că cei patru urși vor deveni și ambasadori ai unei probleme care afectează tot mai mult România: conflictul dintre oameni și fauna sălbatică.

„Acești urși poartă cu ei o poveste despre dificultățile cu care se confruntă specia în România. De cele mai multe ori, problemele apar din cauza comportamentului uman, nu din cauza animalelor”, a declarat aceasta.

Potrivit fondatoarei sanctuarului, accesul urșilor la deșeuri și reducerea habitatelor naturale contribuie la apropierea acestora de localități.

„Dacă sursele de hrană artificială nu ar fi atât de ușor accesibile și dacă animalele ar avea suficient spațiu și resurse în pădure, multe dintre incidentele raportate în orașe nu ar mai exista”, a precizat ea.

România găzduiește una dintre cele mai mari populații de urși din Europa

Relocarea celor patru urși are loc într-un moment în care dezbaterea privind gestionarea populației de urși bruni este tot mai intensă. Estimările oficiale arată că în România trăiesc aproape 13.000 de exemplare, o cifră considerabil mai mare decât nivelul considerat optim de specialiști.

Citește și: Avertisment Salvamont pentru turiștii care merg la munte vara aceasta. Urși și vipere, printre pericolele semnalate

Creșterea numărului de urși și apariția lor tot mai frecventă în apropierea localităților au determinat autoritățile să adopte măsuri suplimentare de gestionare a speciei. Legislația aflată în vigoare permite recoltarea a peste 900 de urși bruni în perioada 2026–2027.

În acest context, povestea Alexandrei, Anitei, lui Chance și Thomas reprezintă una dintre puținele situații în care patru urși rămași orfani au reușit să primească o nouă șansă la viață, într-un mediu sigur și adaptat nevoilor lor.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!