În Egiptul Antic, unele pisici erau mumificate și oferite zeilor. Sursa foto: Magnific.com Pisicile din Egiptul Antic. În Egiptul Antic, pisicile erau asociate cu divinitățile, iar unele erau mumificate și oferite zeilor. Multă vreme, imaginea acestor animale a fost legată de respect, protecție și chiar răsfăț. Însă un nou studiu dezvăluie o realitate mult mai întunecată: multe dintre pisicile destinate ritualurilor religioase sufereau de boli, răni și infecții, iar unele ar fi fost lovite cu obiecte dure sau arme ascuțite. Descoperirea a fost făcută recent după analizarea a 131 de cranii vechi de peste 2.000 de ani, păstrate într-un muzeu din Viena. Pisicile din Egiptul Antic nu aveau întotdeauna viața privilegiată pe care ne-o imaginăm Când ne gândim la pisicile din Egiptul Antic, ne vin în minte statuete elegante, picturi funerare și animale tratate cu un respect aproape sacru. Dar în spatele acestei imagini fascinante se ascunde o poveste mai complicată. Un studiu publicat în 2026 în Journal of Archaeological Science sugerează că multe dintre pisicile crescute sau capturate pentru a deveni ofrande religioase trăiau în condiții dificile. Cercetătorii au descoperit numeroase urme de boli, traumatisme și conflicte între animale. Unele pisici aveau dinți lipsă, afecțiuni ale gingiilor sau modificări osoase compatibile cu infecții. Altele prezentau fracturi, urme de mușcături și leziuni care sugerează lovituri provocate de oameni. Descoperirea nu înseamnă că toate pisicile egiptenilor erau maltratate. Ea arată însă că animalele destinate mumificării rituale nu beneficiau neapărat de îngrijirea pe care am asocia-o astăzi cu statutul lor religios. Descoperirea surprinzătoare dintr-un muzeu din Viena Cercetarea a pornit de la o colecție neobișnuită, păstrată în Muzeul de Istorie Naturală din Viena. Acolo se aflau 131 de cranii de pisică provenite din Egiptul Antic, care atrăseseră relativ puțină atenție științifică de la sosirea lor în muzeu, în secolul al XIX-lea. Documentele istorice din arhivă sugerează că acestea proveneau din Beni Hassan, o zonă din Valea Nilului cunoscută pentru un vast cimitir de animale. Potrivit autorilor, colecția reprezintă cel mai mare ansamblu muzeal cunoscut de cranii de pisici mumificate din Egiptul Antic pentru care există informații documentare despre proveniență. Cercetătorii au examinat fiecare craniu, urmărind: Fracturile și alte leziuni osoase, pentru a identifica posibile traumatisme; Dinții lipsă și afecțiunile dentare, care pot oferi indicii despre sănătatea animalelor; Urmele de mușcături, ce pot sugera conflicte între pisici; Modificările oaselor, uneori asociate cu infecții sau alte procese patologice; Urmele de tăiere ori lovire, care pot indica intervenții umane. Rezultatele au conturat o imagine mult mai puțin idilică decât cea asociată de obicei cu pisicile sacre. Mai mult de jumătate dintre cranii prezentau urme de boli sau răni Una dintre cele mai importante constatări ale studiului a fost frecvența ridicată a problemelor de sănătate. Peste jumătate dintre craniile analizate prezentau semne de boală sau traumatisme. Unele aveau leziuni dentare și modificări ale oaselor, iar altele păstrau urmele unor răni care se vindecaseră înainte de moarte. Această diferență este importantă. O fractură vindecată arată că animalul a supraviețuit o perioadă după producerea traumatismului. O leziune nevindecată poate avea o altă semnificație, dar nu permite întotdeauna stabilirea exactă a cauzei morții. Cercetătorii au identificat și urme compatibile cu mușcăturile altor pisici. Acestea sugerează că animalele puteau intra frecvent în conflict. Una dintre explicațiile propuse este că pisicile erau ținute în grupuri numeroase, în spații aglomerate. În asemenea condiții, stresul, agresivitatea și răspândirea bolilor ar fi putut deveni probleme importante. Totuși, craniile nu pot arăta singure cum erau organizate adăposturile sau cât spațiu avea fiecare animal. Aceste aspecte rămân întrebări deschise. Unele pisici ar fi fost lovite cu obiecte dure sau arme ascuțite Cele mai tulburătoare descoperiri privesc anumite traumatisme. Pe unele cranii, cercetătorii au observat leziuni compatibile cu lovituri produse de obiecte contondente, precum un baston, sau cu intervenția unui obiect ascuțit. Unele răni păreau să fi fost fatale, în timp ce altele prezentau semne de vindecare. Wim Van Neer, cercetător la Institutul Regal Belgian de Științe Naturale și profesor la KU Leuven, a explicat pentru Phys.org că prinderea și uciderea pisicilor pentru pregătirea mumiilor ar fi putut să nu se desfășoare întotdeauna așa cum intenționau oamenii. El a sugerat că unele animale ar fi putut scăpa și supraviețui chiar și după răni grave. Este însă important să facem distincția între dovezi și interpretări. Leziunile pot indica violență, dar nu dezvăluie cu certitudine toate împrejurările în care s-au produs. Studiul nu permite reconstituirea completă a ultimelor zile din viața fiecărei pisici. Pisicile din Egiptul Antic. Nu erau doar pisici domestice. Cercetătorii au identificat și feline sălbatice Un alt detaliu interesant privește speciile reprezentate în colecție. Majoritatea craniilor au aparținut probabil unor pisici domestice. Dar cel puțin șapte proveneau de la pisici de junglă (Felis chaus), o specie sălbatică mai mare decât pisica domestică obișnuită. În ciuda numelui, pisica de junglă nu trăiește exclusiv în jungle. Ea poate ocupa zone umede, stufărișuri și alte habitate cu vegetație densă. Analizele chimice ale oaselor au sugerat că pisicile domestice din colecție se născuseră și crescuseră, cel mai probabil, în apropierea oamenilor. În schimb, cercetătorii consideră că felinele sălbatice ar fi fost capturate de tinere și apoi ținute alături de celelalte animale. Această descoperire arată că cererea de pisici pentru ritualurile religioase putea implica atât animale crescute în apropierea comunităților umane, cât și exemplare capturate din natură. De ce erau mumificate pisicile în Egiptul Antic? Pentru a înțelege descoperirea, trebuie să privim rolul religios al pisicilor în societatea egipteană. Aceste animale erau asociate în special cu Bastet, zeița legată de protecție, cămin și alte aspecte ale vieții religioase egiptene. Pisicile apăreau în artă, în obiecte rituale și în reprezentări ale divinităților. Însă nu toate pisicile mumificate erau animale de companie iubite, păstrate după moarte de proprietarii lor. Multe mumii de animale erau ofrande votive. Credincioșii le ofereau divinităților în cadrul practicilor religioase, sperând să obțină protecție, ajutor sau împlinirea unei dorințe. Acest obicei a dus la producerea unui număr foarte mare de mumii animale, inclusiv de pisici, păsări și alte specii. Prin urmare, existența unei mumii de pisică nu dovedește automat că animalul fusese un companion răsfățat. În unele cazuri, el putea fi crescut sau capturat special pentru a deveni ofrandă. Pisicile din Egiptul Antic. Cât de vechi sunt pisicile analizate? Cercetătorii au folosit datarea cu radiocarbon pentru nouă dintre craniile colecției. Opt au fost datate între aproximativ 380 și 40 î.Hr., perioadă care cuprinde ultimele secole ale Egiptului dinaintea dominației romane, inclusiv epoca ptolemeică. Un craniu s-a dovedit însă mult mai vechi. Acesta a fost datat în A Treia Perioadă Intermediară a Egiptului. Există cel puțin două explicații posibile. Prima este că zona Beni Hassan ar fi fost folosită pentru mumificarea pisicilor mai devreme decât indică unele surse scrise. A doua este că acel craniu mai vechi ar fi provenit, de fapt, din alt loc, posibil din Bubastis, un important centru al cultului zeiței Bastet și unul dintre cele mai vechi situri egiptene cunoscute pentru mumii de pisici. Autorii nu pot stabili cu certitudine care explicație este corectă. Ce s-a întâmplat cu restul corpurilor? Colecția din Viena conține cranii, nu mumii complete. Soarta celorlalte oase rămâne neclară. În secolul al XIX-lea, multe mumii egiptene de animale au fost desfăcute și tratate ca obiecte de colecție, curiozități sau chiar materii prime. Unele au fost măcinate pentru diferite utilizări, inclusiv ca îngrășământ, ori folosite drept combustibil. Wim Van Neer consideră că, în cazul colecției analizate, restul scheletelor a fost probabil aruncat, deoarece cercetătorii de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau interesați în special de cranii. Astăzi, metodele de studiere a mumiilor sunt mult mai puțin invazive. Cercetătorii pot utiliza radiografii, tomografie computerizată și alte tehnici pentru a examina conținutul unor mumii fără să le desfacă. În acest caz, însă, faptul că rămăseseră doar craniile a permis o examinare directă și detaliată a oaselor. Ce nu pot spune craniile despre viața acestor pisici? Deși studiul oferă informații valoroase, există și limite importante. Cercetătorii nu pot stabili exact cum arătau spațiile în care trăiau animalele. Nu știm dacă toate pisicile erau ținute în incinte, dacă unele se puteau deplasa liber sau cum erau hrănite și îngrijite. De asemenea, colecția nu reprezintă neapărat toate pisicile din Egiptul Antic. Ea provine dintr-un context particular, legat de mumificarea rituală. Așadar, nu putem concluziona că fiecare pisică egipteană trăia în condiții rele. Ceea ce putem spune este că în acest grup de animale destinate ofrandelor religioase, urmele de boală și traumatisme erau foarte frecvente. Această constatare schimbă semnificativ perspectiva asupra practicilor de mumificare. Ce ne spune descoperirea despre relația dintre oameni și pisici, atunci și acum? Există o diferență importantă între a considera un animal simbolic sau sacru și a-i asigura efectiv condiții bune de viață. Egiptenii au lăsat în urmă numeroase reprezentări ale pisicilor, iar aceste animale au ocupat un loc important în cultura și religia lor. Dar noua cercetare arată că respectul religios nu garanta întotdeauna protecția individului. Această observație are și o semnificație actuală. În prezent, pisicile sunt printre cele mai iubite animale de companie din lume, dar bunăstarea lor nu depinde doar de afecțiunea declarată a oamenilor. Contează și lucrurile concrete: Accesul la hrană adecvată și apă; Îngrijirea veterinară atunci când apar probleme de sănătate; Spațiul suficient și posibilitatea de a se retrage; Reducerea stresului și a conflictelor dintre animale; Respectarea nevoilor naturale ale speciei. O pisică poate fi admirată, fotografiată și iubită, dar tot poate suferi dacă aceste nevoi sunt ignorate. Descoperirea din Egiptul Antic ne amintește că adevărata grijă față de animale nu se măsoară prin simbolurile pe care le asociem cu ele, ci prin felul în care le tratăm în fiecare zi.