Peștele adus în Hawaii pentru a combate țânțarii a devenit o amenințare pentru speciile native. Foto: pexels.com O specie de pește introdusă în Hawaii în urmă cu mai bine de un secol pentru un scop aparent benefic a ajuns să afecteze serios ecosistemele locale. Gambusia affinis, cunoscută și drept peștele țânțar sau „mosquitofish”, trebuia să reducă populațiile de țânțari care puteau transmite boli. În realitate, peștele nu s-a limitat la larvele de țânțari. S-a adaptat rapid, a început să consume numeroase organisme acvatice native și a ajuns să pună presiune inclusiv pe mai multe specii de libelule de apă specifice arhipelagului. Cazul este un exemplu al modului în care introducerea unei specii într-un ecosistem pentru rezolvarea unei probleme poate produce, în timp, efecte nedorite mult mai ample. Peștele țânțar din Hawaii amenință ecosistemul Gambusia affinis este originară din sud-estul Statelor Unite. În 1905, peștii au fost aduși în Hawaii, într-o perioadă în care agricultura se dezvolta iar autoritățile căutau metode de combatere a țânțarilor. Ideea era simplă: peștii urmau să consume larvele de țânțari care se dezvoltau în apă. Specia a fost eliberată în râuri, canale de drenaj, iazuri și zone cultivate, inclusiv în câmpurile de taro. Problema a apărut atunci când Gambusia a început să se hrănească și cu alte animale acvatice. În loc să acționeze ca un „insecticid biologic” selectiv, peștele a devenit un prădător oportunist. Citește și: Doi pești aurii au câștigat în instanță statutul de ființe cu drepturi! Protecția animalelor a reclamat condițiile în care erau ținuți într-un acvariu din restaurant Libelulele hawaiiene, printre victime Gambusia affinis, cunoscută și drept peștele țânțar sau „mosquitofish”, trebuia să reducă populațiile de țânțari care puteau transmite boli. Foto: pexels.com Printre speciile afectate se numără libelulele native din genul Megalagrion, ale căror forme tinere, numite naiade, trăiesc în apă. Înainte de apariția peștilor introduși, multe dintre cursurile de apă din zonele înalte ale insulelor aveau foarte puțini prădători acvatici. În consecință, unele specii native au evoluat fără mecanisme eficiente de apărare împotriva unor pești precum Gambusia. Odată ajunși în aceste habitate, peștii au început să consume puii de libelulă care trăiesc în bazinele liniștite și în apropierea malurilor. Pentru unele specii de Megalagrion, efectele au fost severe. Libelule precum Megalagrion xanthe și Megalagrion nigrohamatum au dispărut din zone importante ale arealului lor istoric de pe Oahu, Molokai, Maui și insula Hawaii. Nu mănâncă doar larve de țânțari Una dintre problemele majore este tocmai capacitatea acestui pește de a-și schimba dieta. Dacă populația de larve de țânțari scade, Gambusia nu dispare și nici nu rămâne fără hrană. Peștii trec rapid la alte organisme mici disponibile în apă. Astfel, ajung să concureze cu speciile native pentru hrană și să consume inclusiv crustacee de apă dulce și alte nevertebrate. Printre animalele afectate se află și creveții endemici hawaiieni cunoscuți sub numele de o’pae kala’ole, dar și peștii indigeni din râurile insulelor, numiți o’opu. Dezechilibrul nu se oprește la nivelul unei singure specii. Eliminarea unor organisme din lanțul trofic poate modifica, în timp, și modul în care se dezvoltă algele de pe fundul cursurilor de apă. Citește și: Fenomen îngrijorător în Constanța! Mai mulți pești au fost găsiți morți în Lacul Tăbăcărie O specie mică, dar greu de eliminat Gambusia are și câteva caracteristici care îi oferă un avantaj important în fața speciilor native. Peștii suportă variații de temperatură și pot supraviețui inclusiv în ape cu niveluri reduse de oxigen. În plus, se înmulțesc rapid. Spre deosebire de multe specii de pești care depun icre, femela de Gambusia naște pui vii. Din această cauză, chiar și un număr foarte mic de exemplare poate sta la baza formării unei populații într-un habitat nou. O femelă gestantă ajunsă într-un bazin izolat poate fi, în anumite condiții, suficientă pentru ca specia să se stabilească. Această capacitate de reproducere complică foarte mult eforturile autorităților de conservare. De ce nu pot fi pescuiți Peștii suportă variații de temperatură și pot supraviețui inclusiv în ape cu niveluri reduse de oxigen. În plus, se înmulțesc rapid. Foto: pexels.com Eliminarea peștilor invazivi din râurile hawaiiene este dificilă și din cauza geografiei insulelor. Cursurile de apă sunt legate de izvoare, zone agricole și regiuni de coastă, iar unele habitate se află în zone greu accesibile. Capturarea peștilor este dificilă, iar folosirea substanțelor chimice poate afecta în același timp speciile native pe care autoritățile încearcă să le protejeze. De aceea, specialiștii încearcă să împiedice Gambusia să ajungă în anumite habitate vulnerabile, în special în cursurile de apă situate la altitudini mari. În unele zone sunt construite bariere care să blocheze deplasarea peștilor invazivi către amonte. Cascadele naturale pot deveni aliați Zonele înalte sunt deosebit de importante pentru conservare deoarece cascadele și diferențele mari de nivel pot împiedica peștii să urce în anumite porțiuni ale râurilor. Prin protejarea acestor habitate, specialiștii încearcă să păstreze refugii pentru speciile native de insecte acvatice. În anumite cazuri, eforturile de conservare includ și reproducerea în captivitate a unor specii de libelule hawaiiene, urmată de eliberarea lor în cursuri de apă considerate mai sigure. Scopul este ca populațiile să poată fi refăcute în zone în care prădătorii introduși nu au ajuns. Lecția pe care Hawaii a învățat-o acum Povestea peștelui Gambusia affinis este una dintre situațiile în care o specie introdusă pentru rezolvarea unei probleme a devenit, la rândul ei, o problemă ecologică, potrivit Times of India. Hawaii s-a confruntat și cu alte consecințe ale speciilor introduse. De exemplu, țânțarii aduși în arhipelag în secolul al XIX-lea au contribuit la răspândirea malariei aviare, una dintre principalele amenințări pentru păsările endemice. În prezent, autoritățile și organizațiile de conservare recurg inclusiv la metode neobișnuite pentru a reduce populațiile de țânțari care transmit boala. În cazul Gambusia, problema este însă una diferită: peștele introdus pentru a controla țânțarii a ajuns să afecteze direct alte componente ale ecosistemelor de apă dulce. Experiența arată cât de dificil poate fi de anticipat efectul unei specii introduse într-un mediu în care nu a evoluat în mod natural. O soluție care pare eficientă pe termen scurt poate produce consecințe asupra biodiversității care devin vizibile abia după zeci de ani. După mai bine de un secol de la introducerea sa în Hawaii, Gambusia affinis nu mai este privită doar ca un pește care mănâncă larve de țânțari, ci ca o specie invazivă care trebuie ținută departe de ultimele refugii ale faunei acvatice native.