Niciun dihor cu picioare negre nu a mai fost observat în zona în care specia a fost salvată de la extincție, după 40 de ani

La aproximativ 40 de ani de la operațiunea care a salvat dihorul cu picioare negre de la dispariție, specialiștii din statul american Wyoming nu au mai găsit niciun exemplar în zona Meeteetse, locul în care specia a fost redescoperită în anii 1980. Seceta și ciuma silvatică sunt considerate principalele cauze ale declinului populației, însă cercetătorii nu exclud complet posibilitatea ca unele animale să mai trăiască în regiune.

Dihorul cu picioare negre (Mustela nigripes), unul dintre cele mai rare mamifere din America de Nord, a revenit în sălbăticie în această zonă în 2016, după o absență de aproximativ trei decenii. Acum, viitorul populației reintroduse este din nou incert.

Niciun exemplar găsit după sute de ore de căutări

Specialiștii Departamentului pentru Vânătoare și Pescuit din Wyoming au verificat, la sfârșitul lunii august, o suprafață de aproximativ 1.600-2.000 de hectare din zona în care dihorii fuseseră reintroduși. În urma a sute de ore de observații, cercetătorii nu au identificat niciun animal.

„Am petrecut câteva sute de ore căutând pe o suprafață de 4.000 până la 5.000 de acri din zona de reintroducere de la Meeteetse. Nu am văzut niciun dihor”, a declarat Andy Gygli, biolog specializat în mamifere carnivore de talie mică în cadrul instituției.

Absența exemplarelor nu a fost o surpriză totală. Ciuma silvatică, o boală infecțioasă care afectează inclusiv rozătoarele și poate avea consecințe devastatoare asupra faunei sălbatice, a reapărut în regiune în 2018 și 2019. Până în 2020, populația de dihori ajunsese la un singur exemplar confirmat.

Eliberarea unor animale crescute în captivitate a contribuit ulterior la refacerea temporară a populației. În 2022, de exemplu, au fost eliberați 18 dihori. Însă boala a lovit din nou în 2023, iar în 2025 cercetătorii au mai identificat un singur exemplar în timpul monitorizării nocturne cu ajutorul reflectoarelor. În vara acestui an, nu a mai fost observat niciunul.

Autoritățile nu pot afirma cu certitudine că populația a dispărut complet, dar perspectivele nu sunt încurajatoare.

Citește și: Noi reguli pentru proprietarii de animale de companie! Cum vor putea călători cu câinii, pisicile și dihorii

Seceta a redus hrana de care depind dihorii

Una dintre principalele probleme este dispariția treptată a sursei de hrană. Dihorii cu picioare negre depind în mare măsură de câinii de prerie, rozătoare care trăiesc în colonii și reprezintă prada lor principală.

Seceta severă din bazinul Bighorn a afectat vegetația de care depind aceste animale. Fără suficientă hrană, câinii de prerie se reproduc mai puțin, iar populațiile lor se reduc. Efectele se propagă apoi în lanțul trofic, afectând și prădătorii care se bazează pe ei.

„Am auzit multe despre dificultățile cu care se confruntă cerbii, elanii, antilopele pronghorn și bovinele. Același lucru se întâmplă și cu celelalte erbivore. Și câinii de prerie trebuie să mănânce, iar lipsa vegetației poate duce la o rată scăzută de reproducere, cu efecte în lanț”, a explicat Andy Gygli.

Problema nu este limitată la Wyoming. În bazinul Conata și în zona Badlands din Dakota de Sud, unde trăiește cea mai mare populație de dihori cu picioare negre din sălbăticie, numărul exemplarelor a scăzut de la aproximativ 250 în 2024 la 70 în 2025. Biologul Travis Livieri, specialist în această specie, a atribuit declinul, în parte, efectelor indirecte ale secetei asupra câinilor de prerie.

„În cei 30 de ani de când fac această muncă, nu am mai văzut o secetă atât de gravă, în care câinii de prerie să nu se mai reproducă într-un ritm normal. Dacă lor le merge rău, nici dihorilor nu le va merge bine”, a avertizat specialistul.

Coloniile de câini de prerie s-au micșorat

Și în zona Meeteetse, populațiile de câini de prerie continuă să aibă probleme. După episodul de ciumă silvatică din 2023, specialiștii au cartografiat coloniile active și au constatat că acestea ocupau aproximativ 1.540 de hectare. În perioada reintroducerii dihorilor, în 2016, suprafața identificată depășea 2.400 de hectare.

În plus, densitatea câinilor de prerie pe hectar este redusă, ceea ce îngreunează refacerea populației.

Din cauza condițiilor nefavorabile, autoritățile au decis în această vară să redirecționeze către bazinul Shirley zece dihori crescuți în captivitate, care urmau să fie eliberați la Meeteetse. Bazinul Shirley este considerat un exemplu de succes în ceea ce privește reintroducerea speciei.

Decizia a urmărit să reducă presiunea exercitată de prădători asupra câinilor de prerie rămași, oferindu-le timp să se refacă. O populație mai numeroasă de rozătoare ar putea asigura, în viitor, condițiile necesare pentru revenirea dihorilor.

„Există câini de prerie acolo. Au nevoie doar de timp și de condiții favorabile pentru a-și reveni. Rozătoarele se reproduc rapid. Aceasta face parte din strategia lor de supraviețuire”, a explicat Gygli.

Citește și: Sterilizarea/castrarea dihorilor de companie

Autoritățile vor să oprească ciuma silvatică

Pe lângă protejarea habitatului, specialiștii folosesc tratamente preventive cu insecticide pentru a elimina puricii care pot transmite bacteria responsabilă de ciuma silvatică. În medie, sunt tratate anual aproximativ 1.600 de hectare.

Costurile ajung la circa 100.000 de dolari pe an, cea mai mare parte a finanțării fiind asigurată de Biroul pentru Administrarea Terenurilor din Statele Unite, potrivit lui Gygli.

Măsurile sunt importante deoarece ciuma poate decima atât coloniile de câini de prerie, cât și populațiile de dihori care depind de acestea. În lipsa unor intervenții eficiente și a unor condiții climatice mai bune, refacerea ecosistemului ar putea dura ani.

Câinele care a schimbat soarta speciei

Povestea dihorului cu picioare negre din Meeteetse este strâns legată de familia Hogg. În urmă cu aproximativ 45 de ani, un câine din rasa Australian Cattle Dog, pe nume Shep, a adus acasă un animal mort, asemănător unei nevăstuici. Câinele aparținea părinților fermierului Allen Hogg.

Descoperirea a atras atenția biologilor, care au identificat ulterior peste 100 de dihori cu picioare negre pe terenul familiei și în împrejurimi. Specia fusese considerată dispărută timp de aproximativ doi ani, astfel că descoperirea a reprezentat un moment decisiv pentru conservarea ei.

În anii următori, însă, populația s-a prăbușit din cauza ciumei silvatice și a jigodiei canine, o boală virală care poate afecta mai multe specii de carnivore.

În 1986, autoritățile au luat în calcul capturarea tuturor exemplarelor rămase în sălbăticie, pentru a le salva prin reproducere în captivitate. Decizia a fost controversată, inclusiv în interiorul Departamentului pentru Vânătoare și Pescuit din Wyoming, care nu era orientat la acea vreme către astfel de programe.

Bob Oakleaf, fost responsabil pentru fauna sălbatică neprotejată prin programe de vânătoare, a participat la elaborarea planului care stabilea condițiile în care animalele trebuiau capturate pentru a preveni dispariția speciei.

Operațiunea de capturare a fost oprită temporar de directorul instituției de la acea vreme, Bill Morris, înainte de a fi reluată în urma unor discuții între specialiști.

„Slavă Domnului că am ajuns la un acord asupra planului de intervenție, pentru că acesta ne-a permis să mai capturăm câțiva dihori”, și-a amintit Oakleaf.

Ultimul exemplar cunoscut care trăia în sălbăticie, un mascul supranumit Scarface, a fost capturat la începutul anului 1987. În acel moment, în întreaga lume mai existau doar 18 dihori cu picioare negre, toți provenind din zona Meeteetse.

Specia a fost salvată prin reproducere în captivitate, însă au trecut aproximativ 30 de ani până când animalele au revenit în această regiune. În 2016, primele exemplare au fost eliberate din nou pe terenurile private unde fuseseră descoperite inițial.

„Toate eliberările și eforturile de refacere a populației s-au concentrat aici, pe ferma noastră și pe terenul familiei Pitchfork”, a declarat Allen Hogg. El a subliniat și rolul lui Lenox Baker, actualul proprietar al terenului, în readucerea dihorilor în zonă.

Va mai putea Meeteetse să găzduiască dihori?

Deși speră că animalele vor reveni, Allen Hogg admite că ar putea fi nevoie de intervenții repetate pentru menținerea speciei în regiune, inclusiv prin eliberarea unor exemplare crescute în captivitate.

„S-ar putea să ajungem în situația în care, pentru a menține populația aici din motive istorice, să fie nevoie să o suplimentăm în continuare. Uneori, lucrurile pur și simplu așa stau. Poți cheltui doar o anumită sumă pentru un proiect. Dacă nu funcționează, nu funcționează, dar sperăm cu siguranță că va reuși”, a spus fermierul.

Nu toți specialiștii sunt însă convinși că Meeteetse poate susține pe termen lung o populație de dihori care să se reproducă și să supraviețuiască fără ajutorul oamenilor.

Bob Oakleaf consideră că zona este prea mică și prea afectată de ciuma silvatică pentru a garanta succesul unui asemenea program, potrivit The Independent. El înțelege dorința de a reface populația într-un loc cu o asemenea importanță istorică, dar se îndoiește că mediul poate susține o populație stabilă.

„Toți cei implicați simt că au obligația să îi readucă la Meeteetse. Dar, sincer, nu știu cum ar putea fi făcut acest lucru. De-a lungul anilor, zona nu a demonstrat că poate susține o populație de dihori”, a afirmat fostul specialist.

Departamentul pentru Vânătoare și Pescuit din Wyoming nu intenționează însă să renunțe la eforturile de conservare.

„Acesta este un loc pentru care vom continua să lucrăm. Este locul în care dihorii au reușit să supraviețuiască”, a declarat Andy Gygli.

În scenariul ideal, coloniile de câini de prerie se vor reface suficient pentru ca autoritățile să poată elibera din nou dihori crescuți în captivitate în 2027. Până atunci, viitorul speciei în zona în care a fost salvată de la extincție rămâne incert.