Natura Iranului este sub amenințare! De la deșerturile aride și pajiștile alpine până la zonele umede dense și pădurile temperate, peisajele naturale ale Iranului adăpostesc o biodiversitate bogată. Țara găzduiește peste 8.000 de specii de plante, aproape 500 de specii de păsări și 194 de specii de mamifere. ONU a desemnat 13 zone ecologice speciale, inclusiv lacuri sărate și mlaștini, care oferă adăpost unor populații vaste de păsări migratoare, potrivit theconversation.com. Natura Iranului este sub amenințare Însă acest patrimoniu natural bogat este supus unor amenințări tot mai mari. Ghepardul asiatic, odinioară răspândit în vestul Asiei, mai supraviețuiește astăzi doar în câteva rezervații din deșerturile Iranului central, cu mai puțin de 50 de exemplare rămase. Onagrul persan, un asin sălbatic nativ din deșerturile Iranului, mai numără doar 600–700 de indivizi, împins spre dispariție din cauza lipsei de apă și a concurenței cu turmele domestice. Cocorul siberian, care vizita Iranul sezonier, a dispărut complet din peisaj; ultimul exemplar cunoscut, un mascul numit Omid, a fost observat ultima dată acum peste trei ani. Criza accelerată a biodiversității din Iran este un semnal de alarmă, dar nu este izolată. Ecosistemele țării sunt amenințate nu doar de pierderea speciilor, ci și de presiuni sistemice profunde asupra mediului. Oamenii, dar și animalele sălbatice au de suferit de pe urma lipsei apei și a războaielor. sursa foto pexels.com Criza apei, o „falimentare” ecologică Problema centrală este criza tot mai gravă a apei, pe care cercetătorii o descriu drept o situație de „faliment hidric” – cererea nesustenabilă depășind de mult resursele regenerabile de apă ale țării. Din cauza războiului cu Irakul, a izolării internaționale și a sancțiunilor impuse din anii 1980, guvernul a promovat politici menite să facă sistemul alimentar mai autosuficient. Acestea au favorizat cultivarea unor plante precum grâul și orezul – extrem de consumatoare de apă și nepotrivite climatului arid iranian. Astăzi, peste 90% din apa Iranului este alocată agriculturii, în special pentru aceste culturi, în unele dintre cele mai uscate regiuni ale țării. Consecințele sunt dramatice: degradarea solului, pierderea mijloacelor de trai rurale și un cerc vicios de sărăcie și declin ecologic. Deciziile proaste au lăsat Iranul fără apă Toate deciziile luate de conducerea Iranului au dus la lipsa apei. sursa foto pexels.com O guvernanță defectuoasă a resurselor de apă și practicile agricole nepotrivite au dus la epuizarea acviferelor și la secarea râurilor și zonelor umede. Comunitățile locale și economiile regionale resimt o presiune tot mai mare. Aceste probleme sunt agravate de interese înrădăcinate, de instituții fragmentate și de birocrații aflate în competiție pentru controlul resurselor limitate. Într-un asemenea context, reformele reale și o distribuție echitabilă devin aproape imposibile. Sărăcia, migrația și instituțiile disfuncționale au dus la o insecuritate alimentară larg răspândită. Fără o guvernanță coerentă, transparentă și o viziune pe termen lung pentru gestionarea mediului, criza apei din Iran amenință atât bunăstarea populației, cât și stabilitatea economică a țării. Obstacole pentru conservare În Iran, activismul de mediu se confruntă cu bariere legale și politice considerabile. Organizațiile societății civile au relatat, sub protecția anonimatului, că întâmpină mari dificultăți în a se înregistra oficial, din cauza sistemelor restrictive de autorizare. Acest lucru le limitează capacitatea de a funcționa independent sau de a mobiliza comunitățile. Între timp, eforturile independente de conservare au intrat sub tot mai mare supraveghere guvernamentală. În 2018, mai mulți conservatori din cadrul Persian Wildlife Heritage Foundation (o organizație non-profit) au fost arestați sub acuzații de securitate națională, în ciuda lipsei unor dovezi credibile. Arestările au fost condamnate pe scară largă de organizațiile internaționale pentru drepturile omului. Aceste cazuri au fost în centrul documentarului Tears of Extinction (scris și prezentat de Shooka Bidarian), care a arătat cum, fără aceste eforturi de conservare, ghepardul asiatic riscă să dispară în doar câțiva ani. De la provocări la reformă Activiștii de mediu au mari probleme cu guvernul Iranului. sursa foto pexels.com Procurările și detențiile îndelungate au creat un efect de descurajare, îndepărtând alți oameni de știință și organizații de mediu de la activități similare, din teamă de supraveghere și represalii. Îngrijorarea a fost exprimată public chiar de Issa Kalantari, fost vicepreședinte și șef al Departamentului de Mediu din Iran, care a spus: „Dacă am fi știut că sunt spioni, i-am fi tratat diferit” și a recunoscut că arestările au înghețat activitățile de mediu din întreaga țară. În ciuda gravității provocărilor, experții de la Universitatea Națiunilor Unite și colaboratorii lor au conturat reforme aplicabile: modernizarea sistemelor de irigație, ajustarea prețurilor la apă, creșterea transparenței datelor și promovarea unei guvernanțe participative și descentralizate. Reziliența pe termen lung necesită, de asemenea, planificare adaptativă, care să integreze variabilitatea climatică și vulnerabilitatea socială în strategiile naționale privind apa. Nu sunt idei radicale – astfel de abordări au fost aplicate cu succes în alte regiuni afectate de stres hidric, precum Australia. Pentru a proteja ecosistemele Iranului și a asigura supraviețuirea lor pentru generațiile viitoare, țara are nevoie de noi metode de guvernanță de mediu. Acestea trebuie să includă conservare bazată pe știință, sprijinită de colaborare internațională și de participarea comunităților locale. Citește și: Iranul extinde interdicția privind plimbarea câinilor, invocând „ordinea publică, siguranța și sănătatea”