Munca nevăzută din spatele salvării animalelor. Fondatoarea Asociației Năsucuri Pufoase explică de ce apare abandonul, ce presupune și cum se desfășoară procesul de adopție: „Îmi dedic recunoștința Bulldogilor francezi”. EXCLUSIV

|Andreea Manole |
Asociația Năsucuri Pufoase își dedică activitatea salvări bulldogilor francezi. Sursa foto: Facebook/ Asociația Năsucuri Pufoase

Asociația Năsucuri Pufoase își dedică activitatea salvări bulldogilor francezi. Sursa foto: Facebook/ Asociația Năsucuri Pufoase

Oamenii au puterea și resursele să ceară ajutor, însă animăluțele nu. Din grijă și iubire pentru ele, au luat naștere asociațiile care le salvează și le oferă o nouă șansă. Andreea, de la Asociația Năsucuri Pufoase, își dedică timpul în special Bulldogilor francezi. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru zooland.ro, ea ne-a povestit cum a început totul, cum arată munca din spatele salvărilor și care sunt provocările mai puțin vizibile.

Cum a luat naștere Asociația Năsucuri Pufoase

Asociația Năsucuri Pufoase a luat naștere din iubirea Andreei pentru animăluțe. Și-a dorit mereu să aibă un Bulldogel, însă, în copilărie, părinții nu au fost de acord. Totul s-a schimbat în perioada pandemiei de Covid-19, când a avut o discuție cu o vecină. Aceasta îi povestea că se simte copleșită de viața de zi cu zi, având un copil mic și o cățelușă, și se gândea să o dea pe aceasta din urmă spre adopție.

Andreea nu a mai stat pe gânduri. Până la finalul zilei a cumpărat tot ce era necesar, iar apoi a urmat partea mai dificilă, să își convingă vecina să îi încredințeze cățelușa. Așa a intrat în viața ei Lola, un metiș de Bulldog francez, care a ajutat-o să depășească perioadele de anxietate.

„Lola, cățelușa cu codița lungă, m-a scos din stările de anxietate, de depresie, de rău pe care le aveam. Din 2021, noi salvăm activ doar Bulldogei.

Și de anul trecut am și eu o asociație destinată lor. Bine, asociația este destinată tuturor raselor, doar că eu vreau să îmi dedic recunoștința, pentru că m-a ajutat să trec prin greu, doar acestei rase”, ne-a spus Andreea, de la Asociația Năsucuri Pufoase. De altfel, ea a menționat că, pe viitor, și-ar dori să deschidă și un hotel dedicat Bulldogilor francezi.

Citește și: Cei mai siguri câini în 2026: 12 rase adorabile care rareori mușcă, ciupesc sau atacă

Cum se desfășoară procesul de salvare al Bulldogeilor

Asociația Năsucuri Pufoase este susținută de o rețea impresionantă în mediul online. Astfel ajung la Andreea cazurile de care se ocupă: fie le vede chiar ea, fie este contactată de persoane care au nevoie de ajutor sau care cunosc pe cineva aflat într-o astfel de situație.

„Noi suntem o comunitate foarte mare de Bulldogei. Adică am unit foarte multe persoane și, datorită lor, asociația există. Cazurile pot fi văzute de mine sau pot fi văzute de persoane care sunt în această poveste, să zic așa. Și ne dăm tag. Practic totul merge pe regim foster și pe rețele de socializare, adică pe Facebook, Instagram, TikTok”, dezvăluit Andreea.

Cu cât un Bulldogel are o vârstă mai înaintată, cu atât este mai greu dat în adopție

Din vorbă în vorbă, asociația a salvat, până acum, aproximativ 500 de cazuri, doar Andreea având înscriși pe numele său mai bine de 50 dintre aceștia. De altfel, după Lola, următorul caz, Blue, a fost adoptat tot de ea.

„Adopțiile pe partea de vârstă mai înaintată, de la 9 ani în sus, merg mult, mult mai greu, pentru că oamenii vor să adopte ce este mic, frumos și sănătos. Foarte mulți dau acest răspuns: ‘Vreau să îl am mai mult timp lângă mine’.

Dar eu am încercat să îi mobilizez, să le explic. De unde știm noi că și cel de 4 luni poate să stea mai mult lângă tine? Că poate face, nu știu, parvoviroză, de exemplu, și o să îți moară mai repede decât unul de 7 ani. Sau poate trăi mai mult decât cel de 7 ani.

Deci, în ambele cazuri, când adopt un cățel de 4 luni sau când adopt un cățel de 9 ani, trebuie să îmi asum că oricând pot apărea probleme”, a povestit Andreea.

Înainte să dea un cățeluș spre adopție, Andreea se asigură că viitorul stăpân poate avea grijă de el așa cum trebuie, chiar dacă acest lucru îi aduce, uneori, și critici.

„Nu dau doar la cunoscuți, dar, într-adevăr, în comunitatea noastră suntem foarte multe persoane. Eu spun familia de Bulldogei. Cum aleg? Eu postez cazul, sunt contactată de stăpâni sau de prietenii stăpânilor. Și iau numărul de telefon de la persoanele respective și îi întreb toate detaliile: locație, vârstă, probleme de sănătate, dacă se înțelege cu alți căței, dacă este castrat sau nu.

După ce primesc aceste răspunsuri, eu mă ocup de adopție sau de partea financiară. Noi nu avem adăpost, deci lucrăm doar în regim foster.

Ce înseamnă regim foster? Înseamnă când cineva preia un animal pe o perioadă nedeterminată sau câteva zile. Nu pot obliga pe nimeni. Eu postez cazul, cu toate detaliile, ca să vadă toată lumea. Nu ascund nimic în privat.

Ulterior îmi scriu oamenii și eu pun foarte multe întrebări, inclusiv financiare. Avem și un site, nasucuripufoase.ro, unde oamenii găsesc informații despre boli, reguli de igienă, adopții și cazuri. Acolo se poate completa și un contract de adopție, cu toate datele necesare.

Adică, este un formular unde își trec numele, vârsta, dacă au copii, animale, cum se înțeleg cu alți căței, salariul, pentru că un Bulldog francez nu este ușor de crescut.

Eu, de obicei, dau spre adopție doar în România. Primul caz pe care l-am dat în Italia a fost un cățel, Rufi, abandonat la 9 ani într-un adăpost din Galați. Rufi nu mai vedea, nu mai auzea, avea dificultăți la mers, a fost găsit într-o stare destul de jalnică”, ne-a povestit Andreea.

De ce ajunge „un câine de rasă” dat spre adopție?

Când ne gândim la Bulldogul francez, ne imaginăm un cățel mic, adorabil și iubitor, pe care îl vedem și în casele multor persoane cunoscute. Însă înfățișarea lor nu garantează că vor avea parte de îngrijirea necesară sau că nu vor fi abandonați.

Citește și: Rocsana Marcu și-a cumpărat un câine din rasa Fluffy Frenchie pentru care a plătit „avansul de la o garsonieră!”

Totodată, Andreea a subliniat că a abandona un cățel și a-l da spre adopție nu sunt fenomene similare. Din experiența sa, a întâlnit persoane aflate în situații limită, a căror discreție a încercat mereu să o păstreze, respectând faptul că și-au împărtășit povestea cu ea, care i-au cerut ajutorul pentru a-și da Bulldogeii spre adopție.

„În momentul în care abandonezi un cățel, înseamnă să-l lași pe stradă, să-l arunci din mașină sau să-l pui cum vrei tu, cum ți se pare mai ok și cum crezi că te iartă pe tine Dumnezeu pentru acest gest, să-l arunci sau să-l lași în locul respectiv”, a dezvăluit Andreea.

Din experiența sa, a întâlnit și persoane care pretindeau că au pierdut un cățel, deși, în realitate, nu își mai doreau această responsabilitate. Întotdeauna, Andreea a încercat să îi găsească și să discute cu ei, deoarece nu și-ar putea însuși un cățel cu microcip, întrucât acest lucru poate fi interpretat ca furt. Pentru binele cățelușilor, tratează întotdeauna situațiile cu calm, evitând conflictele sau discuțiile contradictorii.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!