Moment rar surprins de o dronă. O balenă cu cocoașă a fost filmată în timp ce dădea naștere puiului său

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Manole |
O balenă cu cocoașă a fost filmată în timp ce își aducea pe lume puiul. Sursa foto: ORCCA

O balenă cu cocoașă a fost filmată în timp ce își aducea pe lume puiul. Sursa foto: ORCCA

Un moment pe care foarte puțini oameni au avut șansa să îl vadă a fost surprins de o dronă în largul coastelor Australiei. O balenă cu cocoașă a fost filmată chiar în timpul nașterii, iar specialiștii spun că imaginile sunt extrem de valoroase și ar putea schimba ceea ce se știa până acum despre aceste uriașe ale oceanelor.

Imagini cum se văd o dată în viață. O balenă cu cocoașă a fost filmată în timp ce își aducea pe lume puiul

O simplă ieșire pentru monitorizarea balenelor s-a transformat într-o descoperire excepțională. Alex Forrest, voluntar al Organizației pentru Salvarea și Cercetarea Cetaceelor din Australia (ORRCA), filma un grup de balene cu cocoașă în apropiere de Kingscliff, în statul australian New South Wales, când a observat o femelă care rămăsese în urmă.

La început nu i s-a părut nimic neobișnuit, însă balena se deplasa mult mai încet decât celelalte. În timp ce urmărea imaginile transmise de dronă, Alex Forrest a observat că apa din jurul balenei s-a colorat brusc în roșu.

„Era o femelă care înota neobișnuit de încet, dar nu dormea. Dintr-odată a apărut o pată roșie și primul meu gând a fost că are loc un atac”, a povestit acesta, conform abc.net.au. 

Citește și: Balena beluga se recunoaște în oglindă. Descoperirea care îi uimește pe cercetători

Câteva clipe mai târziu și-a dat seama că asistă, de fapt, la unul dintre cele mai rare momente din natură, balena tocmai își adusese pe lume puiul. Potrivit ORRCA, aceasta este prima naștere a unei balene cu cocoașă filmată cu ajutorul unei drone și doar a patra surprinsă vreodată în imagini.

O descoperire care i-a surprins și pe cercetători

Imaginile au stârnit imediat interesul oamenilor de știință. Vanessa Pirotta, cercetătoare la Universitatea Macquarie, spune că astfel de momente sunt aproape imposibil de observat în natură.

„Este un moment magic din viața unui animal care poate trăi peste 80 de ani”, a declarat aceasta.

Specialiștii au remarcat și faptul că puiul a urcat instinctiv la suprafață imediat după naștere, un pas esențial pentru supraviețuire. Până acum, cercetătorii erau de părere că balenele cu cocoașă își aduc pe lume puii în special în apele tropicale. Filmarea realizată în apropierea coastei australiene ridică însă noi semne de întrebare.

„Credeam că trebuie să ajungă în tropice pentru a da naștere. Se pare că va trebui să regândim o parte din ceea ce credeam că știm”, a explicat Jane McPhee-Frew, doctorandă la Universitatea din New South Wales.

Imaginile vor fi analizate în detaliu și comparate cu celelalte cazuri documentate până acum. Cercetătorii speră că această filmare va aduce informații importante despre comportamentul balenelor cu cocoașă și despre modul în care aceste mamifere impresionante aleg locul în care își aduc pe lume puii.

Citește și: Timmy, balena cu cocoașă care a emoționat lumea, ar fi murit după ce a fost eliberată pe o rută intens circulată de nave

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!