Istoria domesticirii pisicilor: ce arată studiile genetice! Originile și evoluția unei feline fascinante

Istoria domesticirii pisicilor! Pisica domestică (Felis catus) este unul dintre cei mai mici membri ai familiei Felidae, aceeași familie din care fac parte prădătorii de top ai lumii, precum leii, tigrii, jaguarii și pumele. Spre deosebire de aceștia, pisica domestică este singurul membru al familiei care a fost domesticit de om.

Cum a început povestea pisicilor alături de oameni

Prezența pisicilor lângă oameni datează de mii de ani. Se crede că primele contacte au avut loc atunci când pisicile sălbatice au început să fie atrase de așezările umane, în special de depozitele de cereale, unde găseau o sursă constantă de hrană: rozătoarele. Această relație a fost reciproc avantajoasă – pisicile aveau mâncare și adăpost, iar oamenii erau protejați de dăunători. În timp, această legătură a evoluat, iar pisicile s-au răspândit pe tot globul, fiind aduse inclusiv pe navele marinarilor pentru a ține sub control populația de șoareci.

Astăzi, pisicile continuă să ne fie utile în combaterea dăunătorilor, dar, mai ales, au devenit animale de companie foarte apreciate. În ultimele câteva secole, oamenii au început să le crească selectiv pentru trăsături particulare – cum ar fi lipsa blănii sau anumite tipuri de colorit – ceea ce a dus la apariția a zeci de rase. În ciuda acestei domesticiri, pisicile păstrează un amestec unic de independență și comportamente jucăușe, ceea ce le face atât amuzante, cât și misterioase pentru stăpânii lor.

Când au fost domesticite pisicile?

Multă vreme s-a crezut că domesticirea pisicilor a avut loc în urmă cu aproximativ 10.000 de ani. Cel mai vechi indiciu arheologic este o înmormântare din Cipru, datată acum 9.500 de ani, unde un om și o pisică au fost îngropați împreună. Alte dovezi, cum ar fi oase de pisică descoperite în gropi de gunoi vechi de peste 5.000 de ani în China, sugerează o relație timpurie între oameni și pisici.

Totuși, cercetările genetice recente pun sub semnul întrebării această cronologie. Analizele arată că pisica domestică modernă provine din Felis silvestris lybica, o subspecie de pisică sălbatică din Africa și Orientul Mijlociu. Descoperirile indică faptul că multe dintre pisicile identificate în trecut ca fiind „domestice” – inclusiv cele din Cipru – nu erau strămoșii direcți ai pisicilor actuale, ci, probabil, pisici sălbatice europene folosite pentru hrană sau blană.

Conform ipotezelor actuale, domesticirea efectivă a avut loc în Africa de Nord, posibil în Egipt, în jurul primului mileniu î.Hr. Egiptenii antici au avut o relație specială cu pisicile, atribuindu-le caracteristici divine și venerându-le. Zeița Bastet, protectoarea casei și simbol al maternității, era reprezentată cu cap de felină. Pisicile erau adesea mumificate împreună cu stăpânii lor și chiar sacrificate în cadrul ritualurilor religioase.

După perioada Egiptului antic, se presupune că pisicile au ajuns în Europa prin comerț și cuceriri, fiind răspândite inclusiv după campaniile lui Alexandru cel Mare, începând cu anul 323 î.Hr.

Vezi și: Pisica Pallas: una dintre cele mai vechi feline din lume, care își sprijină lăbuțele pe coadă pentru a le menține calde

Pisicile s-au domesticit singure?

Se afirmă adesea că pisicile „s-au domesticit singure”. Acest lucru se explică prin faptul că procesul de domesticire nu a fost rezultatul unei selecții stricte impuse de om, ci mai degrabă al unei adaptări naturale. Pisicile sălbatice care erau mai docile și mai tolerante față de oameni au avut un avantaj, deoarece puteau trăi în apropierea surselor de hrană oferite de așezările umane.

În timp ce câinii au fost domesticiți printr-o selecție artificială intensă, pentru sarcini specifice (vânătoare, pază, păstorit), pisicile au evoluat într-un mod mult mai puțin controlat de om. Practic, domesticirea lor a fost o consecință a interacțiunii spontane dintre două specii.

Sunt pisicile la fel de domesticite ca și câinii?

Răspunsul este nu. Pisicile nu sunt la fel de domesticite precum câinii, iar acest lucru se reflectă atât în comportamentul lor, cât și în genetica lor. Câinii au fost domesticiți cu mult mai devreme – între 14.000 și 30.000 de ani în urmă – și oamenii au intervenit în mod activ în reproducerea lor pentru a obține anumite abilități și temperament. În schimb, pisicile au fost lăsate să-și păstreze independența, iar reproducerea selectivă a acestora de către oameni este relativ recentă, abia în ultimele câteva sute de ani.

Chiar și în prezent, multe pisici domestice pot trăi perfect independent, reîntorcându-se la un comportament aproape sălbatic. Ele continuă să se încrucișeze cu populațiile de pisici sălbatice, păstrându-și instinctele de vânătoare și adaptabilitatea. Spre deosebire de câini, al căror comportament este foarte influențat de oameni, pisicile rămân în mare parte autonome.

Ce ne dezvăluie genele pisicilor despre natura lor și relația cu oamenii?

Cercetările recente evidențiază diferențele semnificative dintre pisicile domestice și alte animale crescute de om, cum ar fi câinii și caii, în ceea ce privește impactul domesticirii și adaptarea la viața alături de oameni. Potrivit specialiștilor, pisicile nu pot fi considerate complet domesticite, ci mai degrabă semi-domesticite. Motivul este simplu: dacă ar fi eliberate în mediul natural, majoritatea pisicilor ar putea supraviețui fără intervenția omului. Ele ar continua să vâneze rozătoare și alte prăzi mici, să își caute resurse singure și să se reproducă în mod natural, datorită instinctelor lor puternice.

Leslie Lyons, unul dintre cercetătorii implicați, explică: „Spre deosebire de câini sau alte specii domesticite, comportamentul pisicilor a suferit modificări minore în timpul procesului de domesticire. Această adaptare redusă confirmă, încă o dată, caracterul lor unic.”

Acest studiu, alături de alte cercetări anterioare, contribuie la crearea unei baze genetice complexe, menită să identifice și să coreleze afecțiuni comune atât pisicilor, cât și oamenilor.

În plus, genetica pisicii ascunde un aspect surprinzător: structura genetică a acestor animale este mai apropiată de cea a omului decât de majoritatea mamiferelor non-primate. Această similitudine deschide noi perspective pentru studierea bolilor ereditare și a proceselor biologice, nu doar în medicină veterinară, ci și în medicina umană.

Sursa: livescience.com

Sursa foto: thatsmeow.com