Ingrijirea catelei gestante

catea gestantaV-ati  hotarat ca e momentul sa aveti urmasi de la catelusa familiei. Inainte de luarea acestei decizi suntem siguri ca ati analizat bine situatia si ati constientizat ce presupune acest lucru. Nu v-ati gandit doar la cat de dragalsi vor fi multi pui de catei care va vor misuna prin casa, ci ati luat in considerare si plasarea lor cand vor fi intarcati. Nici criteriul economico- financiar nu ar trebui sa fie un imbold; nu vreti sa faceti afaceri cu catelusi de vanzare. Oricare ar fi motivele sunteti constienti ca deja pe strazi sunt destui caini fara stapan, unii chiar abandonati din familii pentru ca nu au mai putut fi intretinuti. Nu va doriti ca unii din puii dumneavoastra sa ingroase randurile maidanezilor. In speranta ca sunteti convinsi ca imperecherea catelei este o decizie buna va vom impartasi cateva sfaturi si informatii pentru a avea o mama si niste pui sanatosi pe toata durata gestatiei si implicit dupa nastere.



La caini gestatia medie dureaza 9 saptamani (63 de zile). Insa in functie de rasa, talie si numarul de pui poate varia intre 58 si 68 de zile. Sarcinile cu multi feti se pare ca dureaza mai putin, multe nasteri avand loc prematur. Pe durata acestor 9 saptamani in organismul catelei se produc o multitudine de schimbari, care o solicita fizic si psihic. O femela gestanta are acum nevoie de atentia stapanului mai mult decat oricand. Iar grija deosebita de acre trbuie sa dea dovada stapanul nu se termina dupa cele 9 saptamani, ci se prelungeste pana cand puii vor fi intarcati si trimisi la noile lor familii.



Semnele si diagnosticarea gestatiei



Recunoasterea gestatiei se face destul de greu, mai ales in prima perioada a ei. Multe catele prezinta semne aproape imperceptibile de catre stapan, la altele manifestarile sarcinii sunt absente. Totusi exista indicii care ne pot atrage atentia asupra existentei unei gestatii. In primele 3 saptamani femela poate prezenta ceea ce numim la femei „greturile de dimineata”. Femela nu mai este incantata de hrana pentru o perioada de 7- 10 zile. Va manca insa mai putin decat de obicei. Daca refuza hrana complet pentru 2-3 zile ar fi bine sa consultati medicul veterinar. Se produc si modificari in comportament. Cateaua poate deveni mai apatica, mai lenesa. In schimb arata un comportament mai afectiv fata de familie si isi va manifesta instinctele materne asupra unor obiecte (aduna jucarii, incaltaminte in culcusul ei, pe care le protejeaza). Un alt indicator este vulva care ramane marita si edematiata chiar si dupa ce caldurile au trecut.



Pe masura ce se avanseaza in gestatie apare si alte semne mult mai evidente. Prin saptamana 4, sfarcurile incep sa se mareasca si sa capete o culoare rozulie aprinsa. Din saptamanile 5-6, abdomenul creste in volum, pe masura ce puii se dezvolta. Totusi la cainii din rasele de talie mare (unde exista suficient spatiu pentru dezvoltarea puilor) si/ sau la catelele cu 1-2 pui per gestatie, formarea burtii de gravida are loc abia in ultima saptamana.



Medicul veterinar poate fi consultat pentru un diagnostic precis al gestatiei.  Din a 3-a saptamana ecografia poate dezvalui prezenta fetilor si numarul lor, prin depistarea batailor inimii. Tot acum medicul poate palpa abdomenul femelei si simti prezenta puilor. In ziua 30 o analiza de sange confirma prezenta sarcinii. Iar in a 5-a saptamani de gestatie se poate efectua radiografia, pe care se vor putea vedea scheletele puilor, vor putea fi numarati si vor putea fi descoperite eventualele malformatii.



Dieta



O catea gestanta necesita o hrana de buna calitate si suficienta pentru a satsiface propriile cerinte nutritionale cat si cele ale puilor. In primele 3 saptamani femela va manca putin si veti pastra aceeasi ratie ca si inainte de sarcina. Acum sau chiar inainte de imperechere (daca a fost programata), treceti cateaua pe o dieta de calitate, mai bogata in proteine si grasimi si mai saraca in fibre si carbohidrati. Sfatul medicului este folositor in acest sens. O mama hranita sanatos va naste catei sanatosi. Realizati treptat trecerea de la un anumit tip de hrana la celalalt. In comert puteti gasi hrana uscata special formulata pentru femele gestante. Hrana pentru pui, super premium, este o alta optiune, care satisface nevoile metabolice ale catelei gravide.



Incepand cu saptamana a 5-a puii incep sa se dezvolte rapid, astfel ca necesitatile calorice ale catelei aproape se dubleaza. Este momentul in care veti creste aportul de hrana cu 25% ajungand spre finalul gestatiei chiar la 30% sau 40%, in functie de prolificitatea sarcinii. Impartiti mancarea in mai multe portii, mai mici, pe durata unei zile. Stomacul devine mai inghesuit si numai poate inmagazina la fel de multa mancarea ca inainte, datorita  ocuparii cavitatii abdominale de catre uter. Apa proaspata sa fie mereu la dispozitia catelei, deoarece necesarul de fluide creste pe masura ce se avanseaza in sarcina.  Chiar inainte de fatare cateaua va refuza hrana, deci nu trebuie sa va ingrijorati.



Daca oferiti o hrana de calitate ridicata atunci femela va primi toati nutrienti si toate vitaminele si mineralele de care are nevoie pentru o dezvoltare armonioasa a fetilor. In acest caz suplimentele de vitamine si mineale nu sunt necesare. Consultati medicul veterinar pentru a vedea daca va recomanda asemenea suplimente. In nici un caz sa nu administrati femelei gestante suplimente de calciu. Excesul de calciu pe durata  gestatiei determina inhibarea eliberarrii hormonilor care regleaza concentratia acestui  mineral. Aceasta inhibare se poate prelungi pe perioada alaptarii cand organismul are nevoie de mult calciu si care nu va  putea fi mobilizat de catre hormonii absenti. Mai mult riscul de eclampsie la nastere este mai crescut la femelele care au primit calciu inainte de a fata. In concluzie, nici un supliment alimentar fara acordul medicului veterinar.



Pe durata gestatiei sunt interzise si vaccinurile. Majoritatea pot determina avortul sau pot induce anomalii in formarea fetilor. Din fericire este permisa deparazitarea interna si externa a catelei, insa doar sub indrumarea veterinarului. Nu toate substantele deparazitare sunt inofensive pentru catelusi. Este totusi de prefereat ca deparazitarile externe si interne sa se fi facut inaintea imperecherii femelei. Izolarea femelei gestante in ultimele 3 saptamani de sarcina si mai apoi in primele 3 de dupa nastere este imperios necesara. Nici un alt caine nu mai poate intra in contact cu cateaua in aceasta perioada, din cauza riscului transmiterii virusului herpetic canin, extrem de periculos pentru catelusi, putand duce  chiar la deces.



cateiExercitiul fizic



Este recomandat femelei gestante in primele 6 saptamani. o plimbare usoara timp de 30 de minute zilnic ajuta la mentinerea tonusului muscular, inclusiv al muschilor solicitati in timpul nasterii. In plus previne ingrasarea excesiva a catelei. O catea obeza poate avea probleme majore la nastere.  Sunt permise si jocurile, alergatul dupa mingi sau frisbee. Insa in ultimele 3 saptamani de sarcina, cateaua va sta izolata si va efectua efort fizic modest doar in interior. Nu se doreste suprasolicitarea fizica a ei si nici contactul cu alti caini.



Despre nastere si  semnele premergatoare ei puteti citi AICI. Nu trebuie sa faceti din perioada de gestatie a catelei un stres pentru dumneavoastra. De cele mai multe ori femela se descurca singura sa duca la bun sfarsit sarcina. Cu putina atentie, o alimentatie completa si corecta si exercitiu fizic adecvat veti trece impreuna cu bine peste acest eveniment.



Sursa foto: 1, 2



Nicolae Hasegan

ZooLand.ro

 
Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!