I-a fost înfiptă o șurubelniță în carapace, dar ea nu a vrut să cedeze. Povestea impresionantă a unei broaște țestoase

I-a fost înfiptă o șurubelniță în carapace, dar ea nu a vrut să cedeze. Povestea impresionantă a unei broaște țestoase

Rănită cu brutalitate de un om fără suflet, o broască țestoasă a pășit cu ultimele puteri în curtea unui cuplu din Illinois, Paul și Diane Tuttle, cerând disperată ajutor, după ce carapacea i-a fost străpunsă de o șurubelniță. Inclusiv craniul i-a fost fracturat, un ochi i-a fost grav rănit, dar cumva a simțit că în casa celor doi va găsi ajutorul de care are nevoie.

„Nu s-a repezit la noi, a fost calmă. Am dus-o rapid la o clinică unde a primit ajutor de urgență”, a povestit Paul pentru Journal Star, în luna septembrie a anului trecut.

Ulterior, animalul a fost luat  în îngrijire de Douglas Holmes, un herpetolog de la Poeria Zoo ce s-a oferit voluntar să o ducă în casa lui, pentru a o ține permanent sub observație.

Acum, după o perioadă de nouă luni de recuperare, broasca a fost eliberată acolo unde îi este adevărata casă – în sălbăticie. Deși încă periculos pentru micuța de 90 de ani, căci a rămas fără un ochi, specialiștii au făcut ceea ce trebuia făcut – au eliberat-o într-un loc mlăștinos, lipsit de pericole.

Trăiești o senzație de nedescris, atunci când un animal ajunge acolo unde îi e locul – în libertate.

Sursa: Bored Panda


Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro