Hydnora africana: ce este, când înflorește și cum supraviețuiește sub pământ fără rădăcini

Hydnora africana: ce este, când înflorește și cum supraviețuiește sub pământ fără rădăcini? Descoperim una dintre cele mai bizare plante din lume: Hydnora africana.

Arată ca o creatură extraterestră căzută pe Pământ, dar este de fapt floarea plantei Hydnora africana, care trăiește în deșerturile din sudul Africii. Este o plantă neobișnuită, fără rădăcini, frunze sau clorofilă și care, cu excepția florii, își duce întreaga viață subteran.

Ce este Hydnora africana

Se comportă ca un vampir subpământean, folosind ventuze aflate pe tulpină pentru a extrage seva din rădăcinile plantei-gazdă: arbustul Euphorbia mauritanica. Singura parte vizibilă la suprafață este bobocul floral, care pătrunde prin sol, se umflă și se deschide într-o floare de un roz șocant, potrivit pza.sanbi.org.

Corpul plantei este complet lipsit de frunze, nu conține clorofilă și are o culoare brun-cenușie. Pe măsură ce îmbătrânește, planta devine gri-închis până la negru. Un sistem de rizofori groși – tulpini și rădăcini subterane – se întinde prin sol în jurul plantei-gazdă.

Aceste tulpini cărnoase, unghiulare, cu aspect verucos (neregulat, noduros), poartă o serie de excrescențe în formă de vierme, denumite în mod obișnuit rădăcini, cu o lungime de aproximativ 10 mm, care se conectează la rădăcinile gazdei. Corpul plantei devine vizibil doar atunci când florile aflate în dezvoltare străpung solul.

Cum arată floarea unei Hydnora africana

Bobocii acestor flori bisexuate se dezvoltă sub pământ și, în cele din urmă, ies la suprafață, atingând o înălțime de aproximativ 100–150 mm. Floarea este sferică, maro la exterior și de un portocaliu intens spre somon pe fața interioară. Are 3 sau 4 lobi groși, cărnoși, ai periantului (învelișul floral), care sunt inițial uniți, dar se rup vertical pe măsură ce floarea se maturizează, moment în care se expun structurile numite „corpi de momeală”.

Fața interioară expusă a lobilor periantului este acoperită cu numeroși peri groși și rigizi. Staminele sunt amplasate la jumătatea lungimii tubului periantului, care are un diametru de 10–20 mm.

Florile pot să nu apară timp de mai mulți ani, până când nu cad cantități suficiente de ploaie. Fructul este o bacă subglobuloasă (aproape semisferică), care se dezvoltă subteran și are un pericarp gros și piele coriacee. Semințele sunt numeroase, mici și sunt încorporate într-o pulpă gelatinoasă, comestibilă, bogată în amidon.

Statut de conservare

Hydnora africana nu este o specie pe cale de dispariție și, deși este rar întâlnită, se consideră că este destul de comună în zonele de vegetație semi-aridă asociate cu specii de Euphorbia.

Hydnora africana: Răspândire și habitat

Este strâns legată de specii de Euphorbia, în special E. mauritanica și E. tirucalli, care se găsesc în regiunile uscate și semi-aride ale Succulent Karoo, Little Karoo, Eastern Cape Karoo și în tufărișurile de coastă uscate dintre Eastern Cape și KwaZulu-Natal.

Crește în imediata apropiere a plantei-gazdă, dar poate fi greu de observat în perioadele mai uscate ale anului. Se întâlnește atât în regiunile cu ploi de iarnă, cât și în cele cu ploi de vară, cele mai comune tipuri de vegetație fiind Succulent Karoo și Eastern Cape Karoo.

Planta este prezentă din regiunile de coastă vestică ale Namibiei, către sud până în zona Cape și apoi spre nord, în Swaziland, Botswana, KwaZulu-Natal și până în Etiopia. O specie înrudită, Hydnora johannis, este întâlnită în zonele aride ale Richtersveld.

Originea numelui și aspecte istorice

Există două genuri în familia Hydnoraceae: Prosopanche, limitat la jumătatea estică a Americii de Sud, și Hydnora, un gen exclusiv african. Împreună, Prosopanche și Hydnora includ între 10 și 15 specii.

Numele genului Hydnora provine din grecescul hydnon, care înseamnă „asemănător cu o ciupercă”, referindu-se la asemănarea plantei cu genul de ciuperci Hydnum. Numele speciei africana înseamnă „din Africa”.

Timp de sute de ani, planta era cunoscută de populațiile indigene din sudul Africii sub denumirea populară „hrană de șacal”. Abia din 1774 a fost introdusă în știința occidentală de către părintele botanicii sud-africane, Carl Thunberg. Acest botanist suedez activ și călător a descoperit și colectat primele exemplare cunoscute de H. africana în apropiere de Calvinia, în districtul Hantam, Africa de Sud. La prima vedere, el a crezut că este o ciupercă și a numit-o Hydnus, după genul de fungi. Ulterior, denumirea a fost schimbată în Hydnora.

Ecologie

Hydnora africana nu prezintă frunze și nici clorofilă. Planta devine vizibilă doar când florile ies la suprafață, după ploi abundente. În condiții favorabile, durează cel puțin un an ca un boboc să se dezvolte într-o floare matură.

Florile nu seamănă cu cele obișnuite, cu excepția culorii interioare vii – somon spre roșu-portocaliu –, care are același rol ca al florilor normale: acela de a atrage polenizatorii. La baza interioară a florii se găsesc așa-numiții „corpi de momeală” albi, care joacă un rol esențial în ciclul de viață al plantei.

Aceștia emit un miros puternic de carne putrezită, atrăgând gândaci necrofagi și alte insecte, care rămân prinse în interiorul florii. Suprafața interioară a lobilor periantului este acoperită cu peri rigizi care împiedică insectele să scape. După ce se hrănesc cu corpii de momeală, insectele alunecă spre interiorul florii, ajungând pe antere, unde se acoperă cu polen. Apoi cad pe stigmatul moale, în formă de pernă, polenizând astfel floarea.

Fructele mature de Hydnora africana pot ajunge până la 80 mm în diametru și conțin până la 20.000 de semințe fiecare. Semințele, de dimensiunea unui vârf de ac, sunt încorporate într-o pulpă gelatinoasă, comestibilă, cu gust ușor dulce și amidonos. Aceste fructe sunt preferate de mamifere precum porcii spinoși, cârtițele, babuinii, șacalii, dar și de păsări. Semințele nu sunt digerate și, prin urmare, sunt eliminate intacte, într-o stare ideală pentru germinare.

Se cunosc puține lucruri despre germinarea semințelor, dar se crede că aceasta are loc mai ușor în apropierea plantei-gazdă. Sămânța germinată dezvoltă o rădăcină primară (haustoriu primar) care se atașează de gazdă. Pe măsură ce planta crește și se extinde, poate forma mai multe haustorii secundare, conectându-se la aceeași gazdă sau la alte plante-gazdă din apropiere.

Citește și: Prima plantă carnivoră din chihilimbar – găsită după 47 de milioane de ani