Hrană populară pentru câini, retrasă de pe piață. Sursa foto: FDA O marcă populară de hrană umedă pentru câini a fost retrasă voluntar de pe piață în Statele Unite, după ce producătorul a avertizat că unele conserve ar putea conține fragmente ascuțite de metal și plastic. Deși loturile respective trebuiau distruse, acestea au ajuns în mod fraudulos la vânzare, potrivit companiei. Hrană populară pentru câini, retrasă de pe piață Compania Mars Petcare US a anunțat pe 2 iulie rechemarea voluntară a două loturi de conserve Pedigree High Protein Chopped Chicken & Duck Flavor, în ambalaj de aproximativ 374 g, destinate câinilor. Produsele vizate au următoarele coduri de lot: 613C3KKCFC 613C1KKCFC Potrivit producătorului, aceste produse nu au îndeplinit standardele interne de siguranță și calitate. Cum au ajuns produsele în magazine Reprezentanții Mars Petcare au explicat că, în cadrul procedurilor obișnuite de control al calității, cele două loturi au fost trimise către un furnizor extern pentru a fi distruse. Ulterior, compania a descoperit însă că produsele nu au fost eliminate conform procedurilor, ci au fost redirecționate în mod fraudulos și comercializate pe piața din Statele Unite. Citește și: Substanțe toxice cu risc de cancer, descoperite în hrana umedă populară pentru câini și pisici Ce riscuri există pentru câini Producătorul avertizează că eventualele fragmente ascuțite de metal sau plastic din conserve pot reprezenta un pericol grav pentru animale. Printre riscurile posibile se numără: sufocarea; răni la nivelul gurii sau esofagului; leziuni și perforații ale tractului digestiv; blocaje intestinale care pot necesita intervenție medicală de urgență. Ce trebuie să facă proprietarii Mars Petcare le recomandă persoanelor care au cumpărat conserve din loturile afectate să nu le ofere câinilor sub nicio formă. Compania îi îndeamnă pe consumatori să contacteze serviciul de relații cu clienții Pedigree pentru înlocuirea produselor, potrivit Fox Business. În cazul în care un câine a consumat deja hrana și prezintă simptome precum vărsături, lipsa poftei de mâncare, dificultăți la înghițire, letargie sau dureri abdominale, proprietarii sunt sfătuiți să contacteze cât mai rapid medicul veterinar. Citește și: Scumpiri la mâncarea pentru animalele de companie?! Ce îi așteaptă pe stăpânii de câini și pisici Nu au fost raportate îmbolnăviri Până în prezent, compania precizează că nu au fost raportate cazuri de îmbolnăvire sau rănire asociate acestor produse. În același timp, Mars Petcare colaborează cu autoritățile pentru a stabili cum au ajuns loturile care trebuiau distruse în circuitul comercial. „Lucrăm împreună cu autoritățile pentru a afla cum aceste produse au ajuns pe piață. Ne angajăm să protejăm animalele de companie și să îi ajutăm pe consumatori să identifice și să retragă din uz produsele afectate”, a transmis compania.