Fosila sugerează că Lystrosaurus depunea ouă relativ mari raportat la dimensiunea corpului O descoperire realizată în Africa de Sud aduce o piesă esențială într-un puzzle vechi de milioane de ani: modul în care strămoșii mamiferelor se reproduceau. Fosila unui embrion, analizată recent, reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută că aceste animale timpurii depuneau ouă, schimbând astfel perspectivele asupra evoluției mamiferelor. Grupul de animale numit Therapsida Cu aproximativ 280–200 de milioane de ani în urmă, pe Pământ trăia un grup de animale numit Therapsida, considerat strămoșul direct al mamiferelor moderne, inclusiv al omului. Primele fosile ale acestor creaturi au fost identificate în Africa de Sud în urmă cu peste un secol și jumătate, iar de atunci cercetătorii au descoperit numeroase rămășițe. Cu toate acestea, un element esențial lipsea: dovezi clare legate de reproducerea lor. De-a lungul secolului XX, celebrul paleontolog James Kitching a scos la lumină mii de fosile de terapside din regiunea Karoo. Deși a găsit inclusiv ouă fosilizate de dinozauri, nici el și nici alți cercetători nu au reușit să identifice ouă aparținând acestor strămoși ai mamiferelor. Această absență i-a făcut pe unii specialiști să se întrebe dacă nu cumva aceste animale nășteau pui vii, asemenea majorității mamiferelor actuale. Citește și: Creatura preistorică bizară cu dinți orientați lateral și maxilar răsucit era deja o „fosilă vie” acum 275 de milioane de ani Răspunsul a început să prindă contur abia în 2008, când paleontologul John Nyaphuli a descoperit, în apropiere de Oviston (provincia Eastern Cape), o fosilă neobișnuită. Lystrosaurus, care a trăit acum aproximativ 250 de milioane de ani Aceasta a fost păstrată ulterior la Muzeul Național din Bloemfontein și s-a dovedit a aparține unei specii numite Lystrosaurus, care a trăit acum aproximativ 250 de milioane de ani. Totuși, timp de aproape două decenii, cercetătorii nu au putut confirma dacă embrionul descoperit provenea dintr-un ou, deoarece nu exista nicio urmă de coajă — probabil fiind una moale, care s-a degradat în timp, scrie theconversation.com. Elucidarea misterului a fost posibilă datorită tehnologiei avansate de la European Synchrotron Radiation Facility. Folosind raze X extrem de puternice, cercetătorii au analizat structura internă a oaselor embrionului. Un detaliu crucial a fost observat la nivelul maxilarului: oasele nu erau complet sudate, un indiciu specific embrionilor care nu au ajuns să eclozeze. Această caracteristică este întâlnită și la unele specii moderne, precum păsările sau țestoasele, unde dezvoltarea completă a ciocului are loc înainte de ieșirea din ou. Această observație a confirmat faptul că embrionul de Lystrosaurus a murit înainte de eclozare, în interiorul unui ou cu coajă moale. Descoperirea oferă, în sfârșit, dovada mult căutată: aceste animale erau ovipare, adică se reproduceau prin depunerea de ouă. Importanța acestei revelații nu se oprește aici. Lystrosaurus este cunoscut ca unul dintre puținele animale care au supraviețuit Extincția Permian-Triasică, cea mai devastatoare criză biologică din istoria planetei, în urma căreia au dispărut aproximativ 90% dintre specii. Modul în care această specie a reușit să treacă peste condițiile extreme a fost mult timp un mister. Lystrosaurus depunea ouă relativ mari raportat la dimensiunea corpului Fosila sugerează că Lystrosaurus depunea ouă relativ mari raportat la dimensiunea corpului. Acest lucru indică faptul că embrionii se dezvoltau mai mult în interiorul oului, hrăniți de rezervele de gălbenuș, și eclozau într-un stadiu avansat. Puii erau, probabil, capabili să se deplaseze și să se hrănească singuri la scurt timp după naștere, ceea ce le oferea un avantaj major într-un mediu ostil. În plus, dimensiunea mai mare a ouălor reducea riscul de deshidratare, un factor esențial într-un climat arid, așa cum era cel de după extincția masivă. Astfel, strategia reproductivă a acestei specii — ouă mari, dezvoltare avansată a puilor și maturizare rapidă — ar fi putut contribui decisiv la supraviețuirea și răspândirea sa. Această descoperire nu doar că lămurește un mister vechi de decenii, dar oferă și o perspectivă mai amplă asupra evoluției reproducerii la vertebrate. În același timp, ea ajută cercetătorii să înțeleagă mai bine cum anumite specii reușesc să facă față schimbărilor drastice de mediu — o lecție valoroasă într-o perioadă în care planeta se confruntă cu o nouă criză a biodiversității. foto: theconversation.com