De la politică la tandrețe: Kim Jong Un apare într-o ipostază inedită, înconjurat de căței și pisici

|Andreea Nicole |

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat, alături de fiica sa, Kim Ju Ae, un nou cartier rezidențial din Phenian, unde a inspectat un magazin de animale de companie. foto: profimedia

Fotografii devenite rapid virale îl surprind pe Kim Jong Un într-o ipostază rară și neașteptată: relaxat, în timp ce mângâie pisici și căței, alături de fiica sa, Kim Ju Ae. Scenele au fost surprinse într-un magazin de animale de companie dintr-un cartier nou construit din Phenian și au fost difuzate de agenția oficială de presă KCNA, stârnind reacții intense în mediul online.

Kim Jong Un, surprins într-o ipostază neașteptată

Vizita liderului nord-coreean a avut loc în zona Hwasong, un proiect urban de amploare care a transformat regiunea într-un cartier modern cu aproximativ 40.000 de locuințe. Construcțiile au început în 2022, la inițiativa lui Kim, și fac parte dintr-un plan extins de dezvoltare a capitalei, menit să ridice nivelul de trai al populației. Potrivit relatărilor oficiale, atmosfera din cartier a fost una festivă, străzile fiind animate de entuziasmul locuitorilor care se mutau în noile apartamente.

Relaxat printre animale de companie, alături de fiica sa

În timpul vizitei, Kim Jong Un și fiica sa au inspectat magazinul de animale, unde au interacționat direct cu mai mulți căței și pisici. Imaginile o arată pe Kim Ju Ae vizibil încântată, admirând animalele și mângâind o pisică urcată pe un suport, în timp ce tatăl ei o privea de aproape. Într-o altă fotografie, liderul apare ținând în brațe un cățel alb, înconjurat de oficiali care zâmbesc, în timp ce fiica sa observă scena cu interes.

Kim a subliniat importanța dezvoltării acestui sector, afirmând că deschiderea magazinului, precum și producția de hrană, accesorii și medicamente veterinare, reprezintă pași esențiali pentru încurajarea creșterii animalelor de companie atât în capitală, cât și în alte regiuni ale țării, potrivit today. 

Pe lângă oprirea la magazinul pentru animale, cei doi au vizitat și alte locații din cartier, inclusiv un magazin de instrumente muzicale și un salon de coafură, semn că proiectul vizează crearea unei infrastructuri urbane complete.

Citește și: Albinele și păsările colibri, „consumatorii” neașteptați de alcool din natură: cum ajung să ingereze zilnic etanol din nectar?

Analiștii internaționali observă că aparițiile publice tot mai frecvente ale lui Kim Ju Ae — inclusiv la evenimente importante, unele chiar cu caracter militar — ar putea indica faptul că liderul de la Phenian o pregătește pentru un posibil rol viitor la conducerea țării.

Potrivit KCNA, inaugurarea acestor spații comerciale a fost sincronizată cu celebrarea Ziua Soarelui, marcată anual pe 15 aprilie, în onoarea fondatorului statului nord-coreean, Kim Il Sung.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!