Anumite animale care pot mânca otrăvuri sfidează moartea prin adaptări biologice uimitoare. Ele consumă prăzi toxice fără a suferi efecte letale. Cum reușesc? Răspunsul stă în milioane de ani de evoluție și strategii biochimice sofisticate. Un experiment riscant cu șerpi și broaște otrăvitoare Un grup de 10 șerpi din Amazonul columbian a fost supus unui test de supraviețuire. Fără hrană de câteva zile, cercetătorii le-au oferit ca unică sursă de hrană broaște otrăvitoare din specia Ameerega trivittata. Acestea conțin substanțe letale precum histrionicotoxina și pumiliotoxina, care atacă proteinele celulare. Rezultatul? Doar patru șerpi au îndrăznit să le mănânce. Trei dintre ei au supraviețuit. Înainte de a înghiți prada, șerpii au târât broaștele pe sol – un gest similar cu comportamentul unor păsări care încearcă să elimine toxinele de pe hrana lor. Cum devin toxice animalele? Unele animale produc singure toxinele. De exemplu, anumite specii de broaște sau pești balon. Alte animale, cum ar fi broaștele otrăvitoare, absorb toxinele din hrană, consumând insecte și acarieni toxici. Plantele toxice, precum iarba-câmpului sau crinul, oferă astfel de substanțe periculoase. Insectele care se hrănesc cu ele evoluează pentru a rezista la aceste toxine și chiar le folosesc pentru propria apărare. Adaptări uimitoare pentru a învinge otrava Celulele animalelor rezistente se schimbă. De exemplu, proteinele celulare, care ar trebui să fie paralizate de toxine, sunt modificate astfel încât otrava nu se mai poate lega de ele. Un exemplu fascinant este gândacul mare de lapte (Oncopeltus fasciatus) care are pompe celulare modificate. Când aceste pompe devin rezistente la toxină, ele pot deveni mai puțin eficiente. Pentru a compensa, gândacul are mai multe tipuri de pompe – unele foarte eficiente, dar mai sensibile, folosite în creier, și altele rezistente, folosite în restul corpului. Ficatul – scutul șerpilor împotriva otrăvii În cazul șerpilor, ficatul pare să joace un rol esențial. Cercetătorii au descoperit că extractele din ficatul acestor șerpi pot neutraliza toxinele broaștelor otrăvitoare. Se pare că ficatul produce enzime care transformă toxinele în forme inofensive sau le leagă de proteine care le dezactivează. Alte exemple de animale care sfidează otrava Veverițele pământene din California (Otospermophilus beecheyi sau California ground squirrel) pot supraviețui mușcăturilor de șarpe cu clopoței. Sângele lor conține proteine care blochează toxinele. Fluturii monarh (Danaus plexippus) evită toxinele din plante tăind venele frunzelor, lăsând seva toxică să se scurgă. Gândacul Dogbane își depozitează toxinele pe carapace. Când este deranjat, eliberează picături otrăvitoare ca mecanism de apărare. Când otrava devine armă Unele animale nu doar că rezistă la toxine, dar le folosesc pentru a se apăra. Fluturii monarh acumulează toxine din plantele pe care le consumă ca omizi. Aceste substanțe le oferă protecție împotriva prădătorilor. Chiar și păsările care se hrănesc cu monarhi, precum grosbeakul cu cap negru, au evoluat pentru a tolera aceste toxine. Totul pornește de la o plantă toxică din America de Nord și ajunge să influențeze specii care trăiesc la mii de kilometri distanță. Natura este un laborator de supraviețuire Adaptările care permit animalelor care pot mânca otrăvuri să supraviețuiască sunt fascinante. Ele ne arată cât de complex și interconectat este lanțul vieții. În plus, aceste descoperiri ne pot ajuta să dezvoltăm tratamente mai bune pentru otrăviri la oameni.