De ce patrupezii sunt interziși în anumite rezervații naturale din Franța? Turiștii riscă amenzi uriașe!

|Andreea Nicole |

Artista Delia Matache a atras recent atenția fanilor săi de pe Instagram asupra unui aspect mai puțin cunoscut de turiști: în Rezervația Naturală Aiguilles Rouges, situată în Alpii francezi, există un panou clar vizibil care interzice complet accesul câinilor, chiar și atunci când sunt ținuți în lesă. Mesajul este simplu: această restricție nu este doar formalitate, ci o măsură de protecție a faunei și ecosistemelor fragile.

Drumețiile cu câinele în Alpii francezi. Ce trebuie să știi

Dacă plănuiești o excursie în Alpii francezi împreună cu patrupedul tău, trebuie să fii conștient de reguli stricte privind accesul câinilor. În rezervațiile naturale, câinii nu sunt acceptați. Un exemplu relevant este Rezervația Naturală Aiguilles Rouges, unde zone spectaculoase precum:

  • Lac Blanc
  • Lacurile Chéserys
  • Lacurile Cornu, Noirs și Brévent

Motivul este unul simplu: fauna sălbatică percepe câinii ca pe niște prădători, indiferent cât de mici sau docili ar fi aceștia. Prezența lor poate perturba echilibrul natural, afectând în special păsările care cuibăresc la sol și mamiferele montane.

Sancțiuni pentru nerespectarea regulilor

Ignorarea acestor reguli poate fi costisitoare. În Franța, intrarea cu câinele într-o zonă protejată poate atrage amenzi între 68 și 135 de euro, iar în cazuri grave sau pentru recidivă, sancțiunile pot ajunge până la 750 de euro, conform Art. R331-65 CE.

Citește și: O mamă din Liverpool a găsit un șarpe în cutia jucăriei fiicei sale

Turul Mont Blanc cu câinele: posibil, dar limitat

Celebrul traseu Tour du Mont Blanc poate fi parcurs împreună cu câinele, însă nu pe întregul traseu. Secțiunile care traversează rezervațiile naturale sunt strict interzise, iar numeroase refugii nu acceptă animale de companie. Aceasta obligă adesea drumeții să opteze pentru camping. Chiar și în zonele unde accesul câinilor este permis, aceștia trebuie să fie ținuți în lesă, iar uneori și cu botniță.

Traseul este solicitant și pentru patrupede, presupunând zilnic 12–15 km pe teren accidentat, cu porțiuni abrupte de coborâre, ceea ce necesită atenție sporită din partea stăpânilor.

Reguli generale pentru câini în Franța

Parcurile naționale (Mercantour, Écrins, Vanoise etc.) și rezervațiile naturale (Plateau-Vercors, Ristolas-Mont Viso etc.) interzic complet accesul câinilor, chiar și ținuți în lesă.

Parcurile naturale regionale permit accesul câinilor doar dacă aceștia sunt ținuți permanent în lesă.

Lăsarea câinilor nesupravegheați este interzisă: un animal este considerat „rătăcit” dacă nu este sub controlul stăpânului.

Respectarea acestor reguli nu este doar o obligație legală, ci o măsură esențială pentru protejarea biodiversității. Chiar și cel mai prietenos câine poate provoca stres sau dezechilibru ecosistemelor fragile.

Citește și: Pica la câini: ghid veterinar despre simptome, cauze și tratament

În România, câinii pot însoți vizitatorii doar dacă sunt ținuți permanent în lesă

Legislația românească nu interzice complet accesul câinilor în parcurile naționale, însă regulile sunt stabilite de administrațiile parcurilor, cu avizul Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate (ANANP). De exemplu, în Parcul Național Retezat, potrivit art. 36 din Regulament, câinii pot însoți vizitatorii doar dacă sunt ținuți permanent în lesă, pentru a proteja fauna sălbatică, siguranța turiștilor și a animalului în sine.

Sursa: tourdumontblanchike.com

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!