Am găsit-o pe Peggy la Centrul pentru Îngrijirea și Controlul Animalelor din Brooklyn. Avea doar trei luni și era o cățelușă jucăușă, inteligentă și dornică să învețe. A învățat comenzile de bază atât de repede, încât antrenorii ei au prezis că va deveni o vedetă în cursurile de dresaj. După ce a fost vaccinată, deparazitată și sterilizată, am dat-o spre adopție! Povestea lui Peggy, cățelușa adoptată de un nevăzător Peggy a fost adoptată rapid de o femeie, însă, după doar o lună, aceasta a oferit-o unui vecin din clădire, un bărbat cu deficiențe de vedere, care era declarat legal orb. Din păcate, el nu s-a putut descurca cu îngrijirea unui cățel energic, așa că, după două luni, Peggy s-a întors la noi. Ne-a spus cât de prietenoasă și afectuoasă era. La acel moment, Peggy avea șase luni și era plină de energie. În săptămâna următoare, am efectuat o a doua evaluare comportamentală, care a arătat că dezvoltase teamă față de bărbații masivi și de persoanele care se apropiau prea brusc de ea. La scurt timp după reîntoarcerea în adăpost, Peggy a început să șchiopăteze. Deoarece era foarte activă și îi plăcea să se joace cu ceilalți câini, am presupus că s-a accidentat în timpul unei sesiuni de joacă. Radiografiile au confirmat o fractură la nivelul peroneului. A fost aplicat un ghips moale pentru a permite osului să se vindece, iar activitatea ei fizică a trebuit restricționată. Din acest motiv, Peggy a fost mutată într-o familie de plasament, scrie petfinder. Nu s-a adaptat deloc, după ce s-a întors la adăpost Din păcate, șederea acolo a durat doar o săptămână. Nu s-a adaptat deloc la mediul de interior: a distrus o baie și lătra continuu când era pusă în cușcă. Pe partea pozitivă, șchiopătatul dispăruse, iar două săptămâni mai târziu am considerat-o din nou pregătită pentru adopție. Ajunsă la vârsta de opt luni, Peggy era chiar mai energică și mai simpatică. Pentru a-i crește șansele de a fi adoptată, am dus-o la un eveniment „Ia-ți câinele la birou”, organizat la Hotelul Loew’s din Manhattan. S-a comportat exemplar și a cucerit pe toată lumea — oameni și câini deopotrivă. Citește și: Aligatorul care nu poate mușca, surprins de un fotograf francez în Everglades. Partea superioară a maxilarului lipsește Temerile mai vechi ale lui Peggy au revenit sub formă de reacții agresive… Totuși, la o săptămână după eveniment, temerile mai vechi ale lui Peggy au revenit sub formă de reacții agresive. Când bărbați sau persoane care purtau pălării se apropiau de cușca ei, se retrăgea și lătra agresiv. În timpul plimbărilor, uneori se arunca spre bărbații care se apropiau. Am efectuat o nouă evaluare comportamentală. Cu femeile era în continuare blândă și afectuoasă, dar în prezența bărbaților devenea extrem de reactivă și greu de controlat. Schimbarea comportamentală prin care a trecut Peggy nu este deloc neobișnuită. Deși anterior manifesta teamă față de bărbații corpolenți, în jurul vârstei de nouă luni a început să dezvolte ceea ce specialiștii numesc „agresivitate protectivă”. Din lipsă de încredere în anumite persoane, a început să latre, să se repeadă și să reacționeze agresiv pentru a-i ține la distanță. Acest tip de comportament nu este rar și, de regulă, apare în ultima parte a primului an de viață al câinelui. Din păcate, în această stare, Peggy nu putea fi declarată pregătită pentru adopție. Am adus-o la biroul Departamentului de Comportament pentru a evalua dacă viața într-o cușcă ar fi putut contribui la apariția reacțiilor agresive. Din păcate, nici în acel mediu nu s-a simțit mai relaxată: a devenit teritorială și nu a permis bărbaților să intre în birou. Pentru a încerca să-i modificăm percepția, am rugat mai mulți bărbați să-i ofere gustări. Le accepta fără probleme, dar imediat ce termina de mâncat, revenea la comportamentul agresiv: lătra, se arunca și încerca să muște. Clar, nu era un semn bun. Citește și: 6 descoperiri din Amazon: de la orașe pierdute la misterioșii „câini-fantomă” Cum a reușit să o facă pe Peggy să accepte bărbații în preajma ei? Următoarea noastră strategie a fost să combinăm terapia medicamentoasă cu o expunere controlată și prelungită la prezența bărbaților. Am început tratamentul lui Peggy cu Paxil®, un antidepresiv utilizat în medicina umană, i-am pus un bot confortabil și am aranjat ca ea să petreacă timp în birouri ocupate de bărbați. Aceștia i-au oferit gustări și au respectat regula de a nu o atinge decât dacă ea căuta în mod activ contactul. În fiecare caz, am reușit să-i scoatem botul în siguranță după o zi. Când Peggy îi întâlnea pe acești bărbați în afara birourilor, îi recunoștea și se purta prietenos. Mai mult decât atât, începuse să manifeste mai puțină teamă față de bărbații necunoscuți. A sosit momentul să-i găsim o casă potrivită. Tatăl lui Meghan Rogers — un membru al echipei noastre, care devenise extrem de atașată de Peggy, dar nu o putea adopta — a ajutat la găsirea unei familii. Astfel, Peggy a fost adoptată de Louise, o femeie matură, singură, care locuiește în Massachusetts, aproape de un parc mare unde câinii pot alerga fără lesă. Cum Peggy adoră compania altor câini, locul era ideal. Meghan a condus-o personal pe Peggy la noua ei casă și, cu inima strânsă, și-a luat rămas-bun. Trei luni mai târziu, Peggy nu mai are nevoie de Paxil, iar lucrurile merg excelent atât pentru ea, cât și pentru Louise. Peggy se joacă frecvent în parc, iar cele două sunt pe cale să înceapă împreună primul curs de dresaj.