O vulpe văzută printre blocuri sau un arici găsit în grădină nu înseamnă neapărat că animalele și-au schimbat comportamentul. Sursa foto: Manuel Bärtschi / imageBROKER / Profimedia Vulpi care traversează străzi aglomerate, arici care își găsesc adăpost în grădinile dintre blocuri sau păsări care își fac cuiburi în izolația clădirilor și oameni mirați că aceste animale au ajuns atât de aproape. Dar întâlnirile dintre oameni și animalele sălbatice nu sunt neobișnuite și nici nu înseamnă automat că ele și-au schimbat comportamentul. Claudiu Olenici, reprezentant al Transylvania Wildlife Rescue, organizație non-profit care desfășoară activități pentru protecția Mediului și combaterea braconajului, a explicat într-un interviu acordat pentru zooland.ro de ce ni se pare că întâlnim tot mai des fauna sălbatică în apropierea caselor, care sunt pericolele acestei apropieri și cum putem conviețui cu animalele fără să le afectăm comportamentul natural. Ajung sau nu mai multe animale sălbatice în zonele locuite în ultimii ani? Deși avem impresia că e noutate faptul că întâlnim mai des vulpi, arici, bursuci sau căprioare în apropierea localităților, fenomenul nu trebuie interpretat automat ca o creștere a numărului de animale care pătrund în spațiile locuite. Potrivit lui Claudiu Olenici, reprezentant al Transylvania Wildlife Rescue, aceste interacțiuni au existat dintotdeauna, însă extinderea zonelor urbane și îndepărtarea oamenilor de natură au schimbat felul în care le percepem: „Trebuie să pornim de la constatarea că aceste interacțiuni au fost normale, naturale, dintotdeauna, doar că în ultimii ani, probabil, prin această izolare față de natură de conectare, pe care noi am făcut-o urbanizându-ne destul de mult, aș zice și ‘civilizându-ne’, pentru că ne-am civilizat mai mult prin tehnologie și prin confort, prin pretenții poate, dar nu a venit naturală această schimbare a noastră. Să spunem că puteam să refolosim anumite spații, să ne extindem mai puțin, să înțelegem că vulpea care era acolo și ieri e posibil să apară și mâine. Noi, cumva, ne-am urcat într-un bloc și când am coborât din el am constatat că dăm nas în nas cu aceste animale și ni se pare ceva anormal”. Uneori, animalele doar caută un loc mai bun în care să supraviețuiască În același timp, schimbările climatice, lipsa apei și modificările naturale ale populațiilor pot determina, la rândul lor, deplasarea unor exemplare în căutarea unor condiții mai bune de supraviețuire. „Un alt motiv pe lângă construcții și extinderea teritoriului locuit sau activităților umane în aceste spații naturale, ar fi și motivul unor dereglări provocate de schimbările climatice, de anumite dinamici în populația speciilor. Situația nu o să fie identică timp de 100 de ani, chiar dacă noi păstrăm intactă o anumită zonă, fără să intervenim cu absolut nimic, Acolo vor fi mai multe sau mai puține exemplare, există interacțiune cu alte specii, lipsa apei. În ultimii ani am văzut că o resimțim și noi oamenii tot mai clar. Până acum probabil nu s-a luat în considerare semnalul de alarmă”. Ciclurile naturale de viață influențează activitatea animalelor sălbatice Un alt aspect care poate explica prezența animalelor în apropierea locuințelor ține de ciclurile lor naturale de viață. Animalele sălbatice au perioade în care sunt mai active, atunci când își construiesc cuiburi, depun ouă, nasc pui și au grijă de aceștia. Poate că atunci le observăm mai ușor în jurul blocului, de pildă. „Animalele au anumite perioade când sunt mai active, când cresc puii, își fac cuib, depun ouă sau nasc puii în apropierea zonelor locuite sau chiar în locuri retrase din interiorul orașului. Vedem cuiburi de păsări prin pereți, izolația unor blocuri, clădiri, care se cer a fi evacuate, din păcate. Vedem animale care mai vin în poduri sau chiar locuiesc acolo și ni se solicită mutarea lor, relocarea, vin solicitări de tipul ‘vreau să îmi spuneți cine poate să reloce ce am eu acolo’. Deci oamenii vin direct cu soluția”, a spus specialistul. O vulpe văzută printre blocuri nu înseamnă automat că este bolnavă Dacă păsările sunt mai ușor tolerate, prezența vulpilor în apropierea caselor stârnește adesea îngrijorare, mai ales din cauza riscului de rabie. Teama are o bază reală, însă nu întotdeauna justificată. „Iar în ce privește vulpile sau bursucii, care sunt mai discreți, sunt foarte multe solicitări de a-i alunga, de a-i ține la distanță, pentru că ar fi purtători de rabie. Asta e un motiv foarte, foarte vehiculat și exagerat. Dar cu o bază reală, desigur. Adică se întâmplă și asemenea cazuri, să existe vulpi purtătoare de rabie care, din păcate, intră în contact cu animale domestice sau chiar cu oamenii. Am avut și noi în România caz recent și de deces. Deci nu este rezolvată problema la nivel național, precum în alte țări. Dar nicidecum să ne gândim că toate vulpile care circulă la periferia orașelor sau intră în oraș, uneori și în centru, sunt purtătoare de rabie. Ați văzut și în București a existat cel puțin o vulpe care a putut fi observată în zona Muzeului Antipa și nu ar trebui să ne speriem. Acest comportament de a intra în zone locuite, este natural. Să ne amintim de copilărie, de poveștile cu vulpi, cu găini mâncate, cu vânători. Deci nu este nimic ieșit din comun să fie mai prietenoase. Cum ne spun mulți îngrijorați, „că vulpea e prea prietenoasă, precis are rabie”, a subliniat Claudiu Olenici. Aricii, printre speciile tolerate și chiar ajutate de oameni Și aricii sunt observați adesea în spațiile verzi din orașe. Prezența lor poate fi un semn îmbucurător, mai ales atunci când găsesc locuri în care să se adăpostească, însă mediul urban vine și cu riscuri importante. „Este îmbucurător, pe de-o parte, că găsesc siguranță mai mare, sunt oarecum mai bine tolerați și mai prezenți în mediul urban, unde pericolele principale sunt mașinile, traficul auto, câinii și substanțele care le pot da intoxicație intenționat. În principiu, mentalitatea românească, din ce observ din reacțiile oamenilor, este să fie animalul bun la ceva, să fie benefic, să aducă avantaje, să fie comestibil, să ne scape de dăunători – asta poate e mai greu de văzut, dar cel puțin să nu deranjeze, să nu aibă boli periculoase. Și aricii, sigur, au paraziți și pot să transmită boli, dar nu la fel ca vulpile, cam așa se judecă. Și chiar sunt inițiative pentru a-i ajuta din partea oamenilor simpli de la blocuri. Le mai pun căsuțe, le mai pun mâncare. Din păcate aici intrăm în discuția despre ceea ce n-ar fi bine să facem, să nu îi ajutăm, exagerat spus, cu mâncare tot anul, pentru că ei se descurcă, cel puțin în sezonul cald până spre octombrie”, a explicat Claudiu Olenici. Citește și: Ai găsit un arici în curte sau pe marginea drumului? Când are, de fapt, nevoie de ajutor, ce presupune acesta și de ce nu trebuie mutat la întâmplare EXCLUSIV De ce nu este bine să hrănim animalele sălbatice tot timpul anului Dorința de a ajuta un animal sălbatic care apare în grădină sau în apropierea blocului este firească. Totuși, hrănirea constantă nu reprezintă întotdeauna un gest benefic. În cazul aricilor, de exemplu, obișnuirea cu hrana oferită de oameni le poate modifica comportamentul și îi poate îndepărta de obiceiurile naturale de procurare a hranei. Există însă și perioade în care hrănirea suplimentară poate fi de ajutor, mai ales atunci când temperaturile neobișnuit de ridicate din timpul iernii determină unele exemplare să se trezească din hibernare. „Vedem în ultimii ani că toamnele sunt mai călduroase și mai lungi. Se întâmplă să se trezească din hibernare și iarna, chiar în ianuarie-februarie, adică în toiul iernii. Acolo, da, putem să le lăsăm mâncare la dispoziție. Cel mai facil este cu acele granule de pisici, pe care toată lumea le știe. Deci hrană de animale de companie, dar cel mai bine este cu hrană specială pentru arici exotici. Ar fi mai potrivit. Dar asta atunci când este nevoie. Mai mult toamna-târziu sau primăvara devreme, foarte devreme, sau dacă îi vedem iarna activi. Pentru că ei umblând, trezindu-se din hibernare și consumând energie, s-ar putea să fie destul de slăbiți, de pregătiți pentru următoarea perioadă de hibernare. Acum, dacă se întâmplă în martie, probabil nu e chiar o mare problemă, dar din ianuarie până în martie, aprilie, când se încălzește, s-ar putea să fie prea mult. Și după un episod de căldură, după cum am văzut de multe ori, de câteva zile, o săptămână, perioada în care ei sunt foarte activi, e posibil ca să-și consume multe resurse și să aibă probleme ulterior”, a spus specialistul. „Habituarea este o altă problemă principală la toate speciile” Hrănirea trebuie însă să rămână o măsură ocazională, nu un obicei permanent. Pe lângă riscul apariției unor carențe atunci când hrana oferită nu este potrivită, animalele pot ajunge să depindă de sursele de hrană puse la dispoziție de oameni și să nu își mai caute singure resursele: „Să avem grijă, pe cât posibil, în sezonul cald să nu lăsăm mâncare, pentru că le provoacă dependență, anumite carențe, acea hrană poate este și de proastă calitate, nu este grozavă de consumat pe termen lung și din punctul de vedere al comportamentului, ei, pe lângă acea dependență de care am zis, nu vor mai căuta să vâneze, să-și procure singuri hrana, să exploreze și, bineînțeles, ca orice animal, vedem și cu urșii ce se întâmplă, este foarte elocvent exemplul, nu mai revin la comportamentul lor de bază, cel natural și se degenerează de acolo viitorul”. Nu doar hrănirea excesivă poate afecta comportamentul animalelor sălbatice. Obișnuirea cu prezența oamenilor, cunoscută și drept habituare, reprezintă un alt risc, deoarece exemplarele care nu se mai feresc de oameni pot deveni mai vulnerabile în fața pericolelor. „Habituarea este o altă problemă principală la toate speciile, unele sunt puțin mai predispuse, mai ușor de apropiat, de habituat, celelalte specii chiar dacă tolerează, sunt obișnuite cu oamenii, nu se mai feresc de pericole, deci tot un dezavantaj reprezintă această schimbare”, a menționat Claudiu Olenici. Citește și: De ce nu se mai tem urșii de oameni? Motivele reale pentru care comportamentul lor s-a schimbat în ultimii ani și cum pot fi prevenite tragediile: „Dacă singurul nostru răspuns este glonțul, nu gestionăm problema. Doar eliminăm, pe rând, victimele propriilor noastre greșeli” EXCLUSIV Cum le putem proteja habitatul Din experiența organizației, care desfășoară activități de salvare și reabilitare cu resurse proprii și din donații, cu toții putem contribui la salvarea mediului în care animalele trăiesc. Unele măsuri sunt simple și nu presupun investiții importante, așa cum am fi tentați să credem. „Legat de păstrarea habitatului, putem să facilităm prin vegetație, prin păstrarea vegetației în cel mai simplu mod, să nu cosim anumite zone, să plantăm arbori, o inițiativă care are efect pe termen lung, să facilităm menținerea unor zone umede, de exemplu, mlaștinile sau marginile malurilor râurilor, acele zone în care foarte multe specii, fie se adapă, fie chiar au habitat, cum ar fi amfibienii, de exemplu, sau reptilele. Din nou, sunt animale dependente de apă și de această vegetație spontană, dar noi, prin uniformizare și prin regularizarea cursurilor de râuri, distrugem foarte mult și influențăm negativ toată dinamica populațională și comportamentele animalelor. Ele sunt forțate să se adapteze, să se mute. Deci putem și acasă să facem lucruri simple, dar cu impact foarte mare: cuiburi de păsări, căsuțe. Grămezile de vegetație, de frunze sau de crengi uscate, putem să le păstrăm undeva, chiar într-o margine a grădinii, nu-i neapărat să ne deranjăm foarte tare, ci, pur și simplu, câteva locuri, colțuri în care să poată sta aceste animale, despre care știm că hibernează și se întâmplă să le deranjăm, să-i chiar rănim, dacă lucrăm, de exemplu, cu unelte cu furci, cu greble, cositori. Sunt foarte, foarte mulți arici care cad vara victime cositului și, din păcate, unii ireversibil. Câinii sunt o mare, mare problemă, pe lângă faptul că atacă direct, nu doar speciile care stau în gospodărie, ei mai pot să iasă și atacă căpriori, atacă iepuri, păsări, pot să mănânce ouă de păsări sau pui foarte mici care sunt lipsiți de apărare și nu pot să fugă”, a subliniat Claudiu Olenici. Citește și: Natura ne oferă gratuit un serviciu care ar costa „miliarde de euro”. Ce fac larvele de insecte și celelalte viețuitoare din râuri pentru apa pe care o folosim și cum le putem proteja. Conf. dr. Keresztes Lujza, hidrobiolog: „Avem nevoie, în primul rând, de curiozitate” EXCLUSIV Ce facem dacă găsim un animal sălbatic rănit Uneori, nu este la mijloc simpla noastră dorință de a ajuta, chiar există situații în care intervenția oamenilor poate face diferența. Dacă descoperim un animal sălbatic rănit sau aflat într-un pericol evident, primul pas rămâne, însă, informarea corectă. „La un centru specializat. În cel mai rău caz, la o clinică veterinară care s-ar putea să ne îndrume spre un asemenea centru. Din păcate, statul ar trebui să facă acest lucru, să gestioneze și din punct de vedere logistic, practic, nu doar legislativ. De exemplu, noi avem un sistem online foarte facil de folosit, se numește AnimAlert. Acolo primim urgențe, se semnalează incidente, sunt și prezențe de anumite specii semnalate, avem o secțiune pentru conflicte. Dacă sunt animale care au nevoie de ajutor sau care sunt într-o oarecare pericol, e mai bine să întrebăm și să deranjăm acolo pe cineva să își dea cu părerea, decât să trecem nepăsător. Dar nici să devenim isterici, cum vedem de multe ori, că ni se ordonă să intervenim, să facem ceva, chiar dacă nu este nevoie sau nu există posibilități.” „N-ar fi nevoie, într-o lume ideală, nici de salvare, de rescue, de reabilitare, nici de hrănire” Claudiu Olenici a subliniat că apropierea animalelor sălbatice de localități nu poate fi rezolvată doar prin bifarea unor soluții punctuale de pe listă. Protejarea habitatelor, respectarea comportamentului natural al speciilor și evitarea contactului inutil sunt câteva dintre lucrurile prin care putem reduce riscurile pentru ambele părți. „Nu este nevoie, n-ar fi nevoie, într-o lume ideală, nici de salvare, de rescue, de reabilitare, nici de hrănire, nici de cine știe ce asemenea ajutoare, dacă ar fi lăsate animalele în pace, în mediul lor, într-un habitat nealterat, ceea ce nu se întâmplă. Și atunci, sigur, noi pe de-o parte, din punct de vedere emoțional, ne simțim responsabili sau chiar obligați să intervenim, să ajutăm. Pe de altă parte, necesitatea, situația practică ne arată că trebuie să facem eforturi și uneori vedem că sunt specii care au ajuns în pericol de extincție, de dispariție și acolo, în mare parte, se datorează omului această situație negativă.”