Cum se reproduc tardigradele, cele mai rezistente animale de pe Terra? Se pare că folosesc mai multe moduri. Nu este surprinzător faptul că viața sexuală a tardigradelor este puțin neconvențională. Și, potrivit unui studiu publicat în Zoological Journal, cel mai rezistent animal din lume practică o cantitate impresionantă de preludiu. Dar cum se reproduc tardigradele? Să aruncăm o privire mai atentă. Cum se reproduc tardigradele Când vine vorba de reproducere, tardigradele demonstrează o adaptabilitate incredibilă. Unele specii pot alterna între reproducerea sexuală și cea asexuată, în funcție de condițiile de mediu. Multe specii de tardigrade se reproduc sexual, masculii eliberând spermă în cavitatea corporală a femelei, unde are loc fecundarea. Ulterior, femela depune ouă care eclozează în mici tardigrade. Unele specii hermafrodite — care au organe reproductive atât masculine, cât și feminine — se pot autofecunda. Acesta este un avantaj major pentru viața în medii extreme, precum adâncurile oceanelor sau dunele de nisip, unde găsirea unui partener este la fel de rară ca câștigarea la loterie. La tardigrade, au loc atât reproducerea sexuală, cât și cea asexuată. Partenogeneza, singura metodă asexuată confirmată, implică femelele care produc urmași din ouă nefecundate, creând clone ale lor. Studii din Journal of Experimental Biology și Covich’s Freshwater Invertebrates dezvăluie mai multe despre „superputerile” lor, arătând cum aceste minuni microscopice prosperă în condiții extreme și transformă reproducerea nevertebratelor într-un proces aparent simplu. Reproducerea tardigradelor, pe video <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-height: 0;" class="mce_SELRES_start"></span> Înregistrări video capturate de o echipă de cercetători de la Muzeul de Istorie Naturală Senckenberg din Görlitz, Germania, oferă informații despre reproducerea la o specie bisexuală de tardigradă numită Isohypsibius dastychi. Și, deși pentru ochiul neantrenat nu pare mare lucru, cercetătorii asigură că spectacolul este destul de bizar, potrivit animals.howstuffworks.com. Animalele se împerechează imediat după ce femela năpârlește, un proces care are loc de câteva ori pe an. Cercetătorii au împerecheat 30 de perechi de masculi și femele (evaluarea sexului unui tardigrad fiind, în sine, o provocare!) și le-au filmat în timpul actului. S-a constatat că, după ce femela își pierde stratul exterior al pielii, ea depune ouă în interiorul acestuia. Dacă, din orice motiv, niciun mascul nu apare după depunerea ouălor, nicio problemă: femela le reabsoarbe pur și simplu în corpul ei. Dar dacă apare un mascul, acesta își înfășoară corpul în jurul capului ei, iar cei doi se angajează într-un maraton de stimulare reciprocă. Acesta durează aproximativ o oră, timp în care masculul poate ejacula de mai multe ori în spațiul dintre vechea piele și noua piele a femelei, fertilizând ouăle în acest proces. Asistarea la acest spectacol sexual neobișnuit a ridicat aproape la fel de multe întrebări câte a clarificat. De exemplu: cum direcționează masculul sperma spre locul potrivit dacă, practic, o injectează sub piele? Și cum reușește o ființă atât de mică să reziste la un preludiu atât de lung? Ce este exact un tardigrad? <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-height: 0;" class="mce_SELRES_start"></span> Tardigradele sunt organisme microscopice acvatice renumite pentru rezistența lor incredibilă în condiții de mediu extreme. Aceste creaturi minuscule au în general între 0,3 și 0,5 milimetri în lungime. Sunt printre puținele specii care pot fi găsite pe toate continentele, în medii variate — de la fundurile oceanelor până la cele mai înalte vârfuri muntoase, și de la izvoare fierbinți la gheața Antarcticii. Este, practic, imposibil să omori unul: poți să-l usuci, înfometezi, îngheți, arzi, iradiezi, otrăvești sau să-l trimiți în cele mai adânci și presurizate șanțuri oceanice — și va supraviețui. Poți chiar să-l expui vidului cosmic! Anatomia unui tardigrad Tardigradele au un corp segmentat, bondoc, cu opt picioare, fiecare prevăzut cu mici gheare sau ventuze, ceea ce le oferă aspectul distinctiv. Au un sistem digestiv simplu, incluzând o gură tubulară, faringe și intestin, dar le lipsește un sistem circulator și respirator; schimbul de gaze se face prin difuzie. Sistemul lor nervos include un creier și un cordon nervos ventral. Celule speciale, numite tuburi Malpighiene, se ocupă de excreție. Au structuri specializate, precum aparatul bucal, pentru a se hrăni cu celule vegetale, alge și mici nevertebrate. Adaptabilitatea lor remarcabilă se datorează parțial criptobiozei — o stare latentă care le permite să supraviețuiască în condiții extreme. Relaxare în criptobioză <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-height: 0;" class="mce_SELRES_start"></span> În această stare, tardigradele își retrag membrele, pierd aproape toată apa din corp și formează un „tun” — o formă deshidratată, aparent moartă. Tardigradele pot rămâne în criptobioză timp de ani, chiar decenii. În această perioadă, activitatea lor metabolică scade la niveluri aproape nedetectabile. Pot supraviețui la temperaturi extreme, radiații ridicate, vid și lipsă de oxigen. Cercetătorii au descoperit că tardigradele produc proteine unice care protejează celulele prin formarea unei substanțe asemănătoare sticlei când se deshidratează, ajutându-le să supraviețuiască. Această substanță se topește la rehidratare, permițându-le să revină la viața activă. Chiar și NASA a studiat tardigradele, în special capacitatea lor de a supraviețui în spațiu. Ele au fost trimise pe Stația Spațială Internațională pentru a li se observa adaptarea la microgravitație. 4 tipuri de tardigrade Acești titani microscopici se mândresc cu o diversitate care ar face geloase cele mai variate ecosisteme. Cu peste 1.300 de specii identificate, aceste creaturi rezistente aparțin încrengăturii Tardigrada, fiind împărțite în mai multe clase, ordine și familii. <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-height: 0;" class="mce_SELRES_start"></span> 1. Eutardigrada Clasa Eutardigrada include ordinul Parachela, unde găsim familia Hypsibiidae și vedeta Hypsibius dujardini. Această specie este favorită în laboratoare, renumită pentru supraviețuirea în condiții care ar face o gândac să roșească. Macrobiotus hufelandi, din familia Macrobiotidae, preferă să trăiască în mușchi și licheni. 2. Heterotardigrada În clasa Heterotardigrada, ordinul Echiniscoidea ne aduce familia Echiniscidae, cu Echiniscus blumi, un amator de habitate de apă dulce și terestre. Echiniscoides sigismundi, din familia Echiniscoididae, preferă mediile marine sărate. 3. Arthrotardigrada Ordinul Arthrotardigrada ne prezintă Batillipes mirus din familia Batillipedidae, o specie marină cunoscută pentru structurile sale în formă de gheare — perfecte pentru podiumul tardigradelor. 4. Mesotardigrada În final, clasa Mesotardigrada este exclusivistă, cu o singură specie cunoscută: Thermozodium esakii. Descoperită într-un izvor fierbinte din Japonia, această tardigradă rar studiată este unicornul lumii tardigradelor. Citește și: Cât timp pot supraviețui animalele fără apă?