De ce lupii au ajuns să trăiască alături de oameni. Istoria surprinzătoare a câinilor. Foto: AI Câinele este astăzi unul dintre cele mai apropiate animale de oameni, însă povestea care a dus la apariția lui este mult mai veche și mai complicată decât pare la prima vedere. În urmă cu mii de ani, oamenii și lupii au început să împartă același teritoriu, iar în timp relația dintre cele două specii s-a transformat radical. Arheologii au găsit dovezi că oamenii și câinii trăiau deja împreună în urmă cu cel puțin 14.000 de ani. Mormintele în care au fost îngropați oameni și câini, precum și reprezentările animalelor în artă și în tradițiile comunităților străvechi, indică existența unei legături puternice. Totuși, cercetătorii nu consideră că domesticirea a avut loc într-o singură etapă. Transformarea lupului în câine pare să fi fost un proces întins pe mii de ani, în care mediul, alimentația, stilul de viață și chiar cultura oamenilor au avut un rol important. Domesticirea ar fi început prin apropierea lupilor de comunitățile umane Profesorul Peter Mitchell, autorul volumului „Primii câini”, propune o perspectivă potrivit căreia începutul acestei relații nu trebuie privit neapărat ca un proces în care oamenii au capturat și au controlat lupi sălbatici. O posibilă explicație este că anumite exemplare de lupi au început să se apropie de așezările oamenilor, atrași de resturile alimentare și de resursele disponibile în apropierea comunităților de vânători-culegători, relatează scitechdaily.com. În timp, exemplarele mai puțin agresive ar fi putut tolera mai ușor apropierea de oameni. Generație după generație, această relație ar fi creat condițiile pentru apariția primelor populații de câini. „Legăturile dintre câini, pe de o parte, și oamenii care depind de resursele vegetale și animale sălbatice, pe de altă parte, sunt vechi, diverse și profunde”, a explicat Peter Mitchell în cartea sa. Prin urmare, domesticirea nu ar fi fost rezultatul unui singur eveniment, ci al unei apropieri treptate între două specii care au ajuns să depindă una de cealaltă în diferite moduri. Mediul a schimbat radical aspectul și abilitățile câinilor Pe măsură ce oamenii s-au răspândit pe glob, câinii au ajuns în regiuni cu temperaturi, altitudini și resurse foarte diferite. În aceste condiții, populațiile canine au început să dezvolte caracteristici adaptate mediilor în care trăiau. În regiunile arctice, de exemplu, animalele trebuiau să facă față temperaturilor extrem de scăzute și unor eforturi fizice importante. Câinii de aici au devenit mai robuști, cu corpuri compacte și blănuri potrivite pentru frig. Unele dovezi arheologice indică inclusiv modificări ale scheletului asociate activităților solicitante, precum transportul încărcăturilor sau trasul săniilor. La polul opus, în regiunile calde, câinii au dezvoltat alte caracteristici. Animalele de talie mai mică și cu o constituție mai suplă puteau fi avantajoase în zonele cu vegetație densă, unde mobilitatea și agilitatea erau importante. Citește și: Câinii pot recurge la strategii surprinzătoare pentru a obține mâncarea preferată Câinii din regiunile tropicale au devenit parteneri de vânătoare În pădurile tropicale din America de Sud și Asia de Sud-Est, relația dintre oameni și câini a căpătat o formă diferită. Câinii care trăiau alături de comunitățile locale puteau fi folosiți la urmărirea animalelor prin păduri și la deplasarea pe terenuri dificile. În aceste condiții, agilitatea și dimensiunea redusă puteau reprezenta avantaje importante. Relatările etnografice indică faptul că unele comunități acordau o atenție deosebită reproducerii câinilor. Exemplarele considerate mai potrivite pentru anumite activități puteau fi păstrate pentru reproducere, ceea ce contribuia la menținerea unor caracteristici dorite. În anumite cazuri sunt menționate și posibile încrucișări între câini domestici și canide sălbatice, cu scopul de a introduce sau păstra anumite trăsături. Câinii au fost modelați și de nevoile culturale ale oamenilor Nu doar clima și geografia au influențat evoluția câinilor. Modul în care diferite comunități priveau și foloseau aceste animale a contribuit, la rândul său, la selecția anumitor caracteristici. În unele comunități indigene din America de Nord, de exemplu, câinii erau crescuți pentru lâna lor, care putea fi utilizată la realizarea unor textile și pături cu rol ceremonial. În alte societăți, câinii aveau o semnificație spirituală sau ritualică. În astfel de cazuri, anumite caracteristici fizice sau comportamentale puteau fi apreciate nu neapărat pentru utilitatea lor practică, ci pentru valoarea simbolică pe care oamenii le-o atribuiau. Astfel, evoluția câinilor nu poate fi explicată doar prin selecția naturală. Intervenția oamenilor și preferințele diferitelor comunități au contribuit, de asemenea, la diversitatea extraordinară pe care o vedem astăzi. Altitudinea a reprezentat o provocare pentru câini Un exemplu interesant este cel al câinilor care au ajuns să trăiască la altitudini foarte mari, precum în regiunea Podișului Tibetan. La asemenea înălțimi, aerul conține mai puțin oxigen, iar animalele trebuie să facă față unei presiuni fiziologice considerabile. Cercetările genetice au arătat că anumite populații canine au dobândit adaptări care le permit să suporte mai bine condițiile de hipoxie. Unele dintre aceste adaptări sunt asemănătoare cu cele întâlnite la populațiile umane care locuiesc de generații în zonele de mare altitudine. Peter Mitchell subliniază că adaptarea la aceste condiții nu trebuie privită ca un proces simplu și instantaneu. „Nu știm când au apărut câinii printre ei pentru prima dată, iar variantele genetice necesare pentru a se adapta la acel mediu s-ar putea să fi fost dobândite rapid, dar până când s-a ajuns la acest punct, hipoxia a reprezentat, probabil, o barieră în calea prezenței câinilor”, explică profesorul Mitchell. Bolile au influențat și ele răspândirea câinilor Istoria câinilor a fost influențată și de factori care nu țin nici de climă, nici de activitățile oamenilor. Bolile transmise prin intermediul unor vectori au limitat, în anumite regiuni, posibilitatea ca populațiile de câini să se stabilească și să se răspândească. Un exemplu este Africa subsahariană, unde tripanosomiaza a reprezentat o problemă importantă pentru numeroase animale. Astfel de bariere biologice au contribuit la diferențele dintre populațiile canine din diverse regiuni ale lumii. Multe dintre liniile canine străvechi au dispărut Analizele genetice moderne au oferit cercetătorilor o perspectivă mai clară asupra trecutului câinilor. Acestea indică faptul că numeroase linii canine străvechi nu au supraviețuit până în prezent. O parte dintre ele au fost înlocuite sau absorbite de populații de câini aduse din Europa, în special în perioadele de expansiune colonială. Cu toate acestea, urmele genetice ale unor populații vechi se mai regăsesc în anumite regiuni. Aceste vestigii oferă indicii despre modul în care câinii s-au răspândit și despre relația pe care au construit-o cu diferite comunități umane. Domesticirea câinelui nu s-a încheiat într-un singur moment Una dintre ideile importante susținute de cercetările recente este că domesticirea câinelui nu poate fi redusă la o singură dată sau la un singur loc. Procesul pare să fi fost unul lung, în care oamenii și câinii s-au influențat reciproc. Oamenii au oferit hrană, protecție și acces la anumite resurse, în timp ce câinii au ajuns să îndeplinească numeroase roluri: de la vânătoare și pază până la transport și companie. „Domesticirea” poate fi privită astfel ca o relație construită în timp, nu ca momentul exact în care un lup sălbatic a devenit câine. Citește și: Lupii dau din coadă? Explicația specialiștilor despre acest gest în rândul animalelor sălbatice De la lupul sălbatic la diversitatea extraordinară a câinilor de astăzi Diferențele dintre câinii moderni sunt rezultatul unei istorii extrem de lungi. De la animalele robuste din regiunile arctice până la câinii agili din pădurile tropicale și exemplarele adaptate la altitudini mari, fiecare populație a trecut prin propriul proces de adaptare. În nordul îndepărtat, corpurile compacte și blana groasă au oferit avantaje în condiții de frig extrem și pentru activități precum trasul săniilor. În regiunile apropiate de Ecuator, un corp mai suplu și o mobilitate mai mare au fost mai potrivite pentru temperaturile ridicate și terenul dificil. Povestea câinelui este, în cele din urmă, și povestea oamenilor alături de care a evoluat. Timp de mii de ani, cele două specii au împărțit resurse, teritorii și activități, iar această relație a contribuit la apariția unuia dintre cele mai diverse grupuri de animale domestice existente astăzi.