Cele mai vechi pisici domestice cunoscute din SUA au murit în urma unui naufragiu spaniol în 1559, în largul coastelor Floridei. Rămășițele vechi de 466 de ani ale unei pisici adulte și ale uneia juvenile sunt cele mai vechi dovezi ale prezenței pisicilor domestice în teritoriul actual al Statelor Unite, potrivit unui nou studiu. Cea mai timpurie pisică domestică cunoscută de pe teritoriul actual al SUA a murit în urmă cu 466 de ani, în urma unui naufragiu petrecut în largul coastelor Floridei, arată cercetarea publicată pe 14 aprilie în revista American Antiquity. Cele mai vechi pisici domestice cunoscute din SUA Nava făcea parte dintr-o expediție de colonizare spaniolă condusă de conchistadorul Tristán de Luna y Arellano, care naviga din Mexic sub steagul coroanei spaniole. În septembrie 1559, un uragan a lovit golful Pensacola și a scufundat mai multe dintre cele 11 corăbii ancorate lângă noua așezare spaniolă Santa María de Ochuse. Una dintre aceste epave, cunoscută sub numele de Emanuel Point II, a fost descoperită în 2006 și conține rămășițele a două pisici domestice (Felis catus) — una adultă și una juvenilă. „În prezent, se știe că toate pisicile domestice provin din strămoși din Orientul Mijlociu, așa că este clar că au fost aduse în Americi de către oameni”, a declarat Martin Welker, coautor al studiului și arheozoolog la Universitatea din Arizona. Oase de feline, descoperite de arheologi Pisicile au murit în urma unui naufragiu spaniol în 1559, în largul coastelor Floridei. sursa foto pexels.com Arheologii au mai găsit oase de pisici domestice și în alte colonii spaniole timpurii, inclusiv în orașul indigen Taíno En Bas Saline (azi pe teritoriul Haitiului), unde a ajuns Cristofor Columb în 1492. Totuși, Columb nu a pășit niciodată pe teritoriul continental al Americii de Nord. „Expedițiile spaniole din Florida au reprezentat, practic, primele ocazii pentru ca pisicile domestice să ajungă pe teritoriul actual al SUA”, a spus Welker pentru Live Science. Echipa a analizat oasele pisicilor folosind mai multe metode, inclusiv analize zooarheologice (comparând oasele din epavă cu cele ale pisicilor moderne), analize izotopice (care detectează semnături chimice) și analize genetice (studiind ADN-ul vechi). Acestea au confirmat că oasele aparțin pisicilor domestice și au oferit informații despre originea lor, dar și despre dieta pisicii adulte. „Ce a fost interesant e că pisica noastră nu se hrănea cu șobolanii de pe navă, ci avea o dietă similară cu a marinarilor”, a explicat coautorul studiului, John Bratten, antropolog la Universitatea din West Florida. Pisicile aveau origini europene și erau hrănite de marinari Se crede că marinarii hrăneau pisicile. sursa foto pexels.com Acest lucru sugerează că pisica era hrănită de marinari, fie pentru că rozătoarele nu erau suficiente, fie din afecțiune, scriu cercetătorii. „Este fascinant să ne gândim că această pisică ar fi putut fi un animal de companie sau cel puțin îngrijită de echipajul spaniol”, a adăugat Bratten. Analizele genetice indică faptul că atât pisica adultă, cât și cea tânără aveau origini europene. Deși nu se știe sigur cum au ajuns pisicile pe corabie. Este posibil ca acestea să se fi strecurat la bord în timp ce nava era ancorată sau acostată în Mexic, înainte de plecarea spre Florida. Totuși, e foarte probabil ca ele să fi fost aduse intenționat, întrucât pisicile erau utile în combaterea rozătoarelor, care puteau contamina proviziile sau răspândi boli. „De la domesticirea lor până la sosirea în Lumea Nouă, pisicile au avut un rol esențial în combaterea dăunătorilor. O activitate pentru care erau foarte potrivite și care nu necesita supraveghere constantă din partea oamenilor”, au scris cercetătorii. Potrivit studiului, chiar și romanii ar fi adus pisicile în Europa din acest motiv. Astăzi, una din trei gospodării din SUA deține o pisică. La nivel mondial există peste 600 de milioane de pisici domestice. Citește și: De ce vrem pisici ca animale de companie, de fapt. Arheologii au elucidat misterul vechi de mii de ani