Cel mai rapid păianjen australian din lume aleargă mai repede decât un om. Foto: Tim Ansley / Wikimedia Commons Un păianjen din Australia a fost desemnat oficial cel mai rapid păianjen din lume, după ce cercetătorii au măsurat o viteză impresionantă de aproape 3,6 metri pe secundă, de peste două ori mai mare decât recordul atribuit până acum unei alte specii. Descoperirea aparține unei echipe de cercetători de la Universitatea din Greifswald (Germania) și Imperial College London, care au analizat viteza de deplasare a sute de exemplare din peste 160 de specii de păianjeni. Cel mai rapid păianjen din lume Până acum, titlul de cel mai rapid păianjen era atribuit păianjenului marocan flic-flac, capabil să atingă aproape 1,7 metri pe secundă. Totuși, unii specialiști au susținut că modul său neobișnuit de deplasare – prin rostogolire – nu poate fi considerat un sprint propriu-zis. Pentru a clarifica această controversă, oamenii de știință au testat în laborator 236 de exemplare din 162 de specii, provenite din Marea Britanie, Australia, America de Nord și sudul Europei. La acestea s-au adăugat și date publicate anterior pentru încă 96 de specii. Rezultatele, publicate într-un studiu aflat încă în proces de evaluare științifică, arată că păianjenul vânător australian (Heteropoda cervina), originar din statul Queensland, a atins o viteză maximă de 3,59 metri pe secundă, devenind noul campion mondial. Cum au fost testați păianjenii Pentru experiment, fiecare păianjen a fost cântărit și pus să alerge pe suprafețe marcate cu grile imprimate pe coli A3 și A4. Mișcările au fost înregistrate cu camere video de mare viteză, astfel încât cercetătorii să poată analiza biomecanica fiecărei specii. Suprafețele de testare au fost montate pe tăvi rigide, iar marginile au fost acoperite cu parafină lichidă pentru a împiedica păianjenii capabili să se cațere să evadeze. Citește și: Pânza de păianjen este mai rezistentă decât oțelul. Cercetătorii au descoperit secretul molecular care o face atât de puternică Greutatea și lungimea picioarelor influențează viteza <span data-mce-type="bookmark" style="display: inline-block; width: 0px; overflow: hidden; line-height: 0;" class="mce_SELRES_start"></span> Analiza a arătat că, în general, păianjenii mai mari tind să alerge mai repede. Cea mai mică viteză măsurată a fost de doar 0,018 metri pe secundă, în cazul speciei Maso sundevalli, care cântărește aproximativ 1 miligram. La polul opus s-a aflat Heteropoda cervina, cu recordul de 3,59 metri pe secundă. Totuși, cercetătorii au observat că greutatea nu explică totul. Au existat specii cu aceeași masă corporală, dar cu diferențe uriașe de viteză. De exemplu, păianjenii Calommata signata și Segestria florentina cântăresc aproximativ 200 de miligrame, însă unul este de 28 de ori mai rapid decât celălalt. Potrivit autorilor studiului, păianjenii mari pot atinge viteze ridicate atât timp cât abdomenul nu devine prea voluminos și nu le îngreunează deplasarea. Un păianjen minuscul i-a uimit pe cercetători Printre cele mai surprinzătoare rezultate s-a numărat și performanța unei specii extrem de mici, Oonops pulcher. Deși cântărește doar 0,1 miligrame, acest păianjen poate alerga cu peste 0,2 metri pe secundă, o performanță impresionantă raportată la dimensiunea sa. Cercetătorul Shreyas Kuchibhotla, de la Imperial College London, a declarat pentru New Scientist că micuțul păianjen „aproape că se teleporta”, din cauza vitezei cu care se deplasa. Citește și: Păianjenul „balistă” are un mecanism de vânătoare incredibil. Își prinde prada cu o „catapultă” de mătase Picioarele mai lungi oferă un avantaj O altă concluzie importantă a studiului este că păianjenii cu picioare mai lungi, raportate la dimensiunea corpului, tind să fie mai rapizi. În schimb, grosimea picioarelor nu pare să influențeze în mod semnificativ viteza. De asemenea, contează și stilul de viață al fiecărei specii. Păianjenii care vânează la nivelul solului și cei care trăiesc în vegetație sau se deplasează frecvent cu corpul orientat în jos prezintă diferențe importante în ceea ce privește performanțele la alergare. Cercetătorii spun că aceste adaptări reflectă presiunile evolutive specifice fiecărui habitat și modul în care fiecare specie și-a dezvoltat propriile strategii de supraviețuire.