Cea mai rară rasă de câine de pe glob

|Andreea Nicole |

Considerat un simbol al nobleței și venerat ca o divinitate în vremuri străvechi, Xigou era câinele favorit al familiei imperiale chineze. Deși avea un statut aproape sacru, acest ogar elegant era folosit și la vânătoare datorită abilităților sale remarcabile.

Ogarul chinezesc e considerat un strămoș important al raselor canine moderne

Astăzi, în lume sunt recunoscute peste 360 de rase de câini, iar Xigou rămâne una dintre cele mai rare și distinse. Este apreciat nu doar pentru istoria sa impresionantă, ci și pentru faptul că este considerat un strămoș important al raselor canine moderne, fiind protejat oficial în China.

Cunoscut și sub numele de Shanxi Xigou, acest ogar chinezesc are o istorie impresionantă care se întinde pe mai bine de 2500 de ani. Dovezi ale existenței sale timpurii pot fi observate în picturile antice descoperite pe mormintele dinastiei Qin. Prezența acestor reprezentări nu este întâmplătoare – Xigou era un câine prețuit de elita chineză, preferat atât de împărați, cât și de nobili.

Citește și: Pisicile simt spirite? Ce spun legendele, dar și știința

Această rasă era preferata împăraților chinezi

În perioada dinastiei Tang, în secolul al VI-lea d.Hr., conducătorii chinezi dețineau haite întregi de Xigou, folosiți în special pentru vânătoarea de iepuri pe întinderile vaste ale Platoului Huangtu. Acești câini nu erau doar vânători de elită, ci și membri respectați ai curții imperiale, fiind crescuți și îngrijiți în adevărate canise luxoase, ca niște aristocrați cu blană.

În timp, exemplare ale rasei au început să fie folosite și de oamenii simpli la vânătoare, datorită agilității impresionante și calităților lor excepționale. Cu toate acestea, Xigou continuă să fie asociat cu rafinamentul și eleganța, păstrându-și până astăzi statutul de simbol al nobleței.

Aristocrația din nordul Chinei a adoptat cu entuziasm această rasă

“Acest Shanxi este capabil să îndeplinească și rolul de câine de pază, chiar dacă talentul său principal este vânătoarea. În plus, este un animal de companie foarte apreciat. Ca majoritatea ogarilor, este independent și chiar suspicios cu străinii. Dar oferă multă afecțiune celor pe care-i cunoaște și iubește. Ca orice atlet, Xigou are nevoie de exerciții zilnice”, au explicat specialiștii de la Academic Hound, notează adevarul.ro.

Un exemplu celebru al prezenței Xigou în istoria imperială este reprezentarea sa în mormântul Prințului Xangui, datând din anul 700 d.Hr., perioadă în care acest ogar era companionul favorit al nobilimii din dinastia Tang.

Ogarul chinezesc

De-a lungul timpului, faima Xigou a depășit granițele Chinei. Chiar și Genghis Han a avut un exemplar din varietatea mongolă a acestei rase, cunoscută sub numele de ogarul Qidan. Această versiune era mai înaltă, mai viguroasă și avea o blană deasă, perfect adaptată condițiilor dure ale stepelor. Rapid și rezistent, Qidan Xigou era câinele de încredere al conducătorului mongol, însoțindu-l chiar și în campaniile sale de cucerire.

Întruchiparea zeului pe Pământ

Aristocrația din nordul Chinei a adoptat cu entuziasm această rasă, fascinați de eleganța sa naturală și de legătura sa strânsă cu figura conducătorului. Qidan Xigou a dobândit un statut aproape legendar, fiind mereu asociat cu demnitatea și prestigiul clasei nobile.

Aristocrația din nordul Chinei a adoptat cu entuziasm această rasă

Se credea chiar că numele rasei are o origine divină, provenind de la zeul Zhang Xian. Legenda spune că acest ogar era, de fapt, întruchiparea zeului pe Pământ, coborât printre oameni sub forma unui câine nobil.

Shanxi Xigou, recunoscut pentru silueta sa zveltă și agilitatea fascinantă

Shanxi Xigou este un ogar elegant, recunoscut pentru silueta sa zveltă și agilitatea impresionantă. Dotat cu o inteligență fină și un simț olfactiv bine dezvoltat, acest câine atinge o înălțime de aproximativ 80 de centimetri. Capul său este lung și îngust, cu o frunte netedă și urechi moi, ușor căzute, situate aproape una de cealaltă.

Gâtul subțire și talia fină accentuează linia grațioasă a corpului, în timp ce spatele ușor arcuit și coada lungă completează profilul său atletic și nobil.

Rasa Xigou cuprinde mai multe variații, diferențiate în special prin lungimea blănii și forma urechilor. Cea mai cunoscută dintre acestea este Hebei Xigou, un exemplar apreciat încă din vremurile imperiale.

Rasa Xigou cuprinde mai multe variații

Împăratul Kangxi, din dinastia Qing, avea o deosebită preferință pentru această variantă, pe care o folosea frecvent la vânătoarea de iepuri. Hebei Xigou se remarcă prin simțul acut al prăzii, o memorie excelentă și o rezistență fizică de invidiat. În plus, loialitatea sa față de stăpân este una dintre cele mai admirate calități.

Citește și: Cea mai mică vidră din lume, observată pentru prima dată în ultimii 186 de ani. Imagini adorabile

Ogarul chinezesc – combinații spectaculoase de alb și negru

Un element distinctiv comun tuturor varietăților de Xigou este forma capului, care amintește de cel al unui berbec din Asia Centrală – o trăsătură considerată emblematică pentru rasă.

Coloritul acestor ogari variază de la nuanțe de galben până la combinații spectaculoase de alb și negru. Potrivit scriitorului și exploratorului Stephen Bodio, Xigou este considerat strămoșul tuturor raselor de ogari cunoscute astăzi. La rândul său, cercetătorul Sir Terence Clark susține că rasa a pătruns în China din regiunile vestice ale Asiei Centrale, precum Persia și Arabia.

Odată cu interzicerea vânătorii cu ogari în China, rasa Xigou a început să dispară treptat. Pentru a o salva, specialiștii chinezi au început din 2017 să colecteze ADN de la exemplarele existente, cu scopul de a conserva și revitaliza acest patrimoniu genetic rar.

Sursa foto: wikipedia

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!