Ce mamifer trăiește cel mai mult? foto: pexels.com Ce mamifer trăiește cel mai mult? Dar cel mai puțin? De la viețuitoare care abia ating un an, la giganți ai longevității de peste 200 de ani, azi vorbim despre longevitatea animalelor. Te-ai întrebat vreodată care este mamiferul cu cea mai lungă durată de viață sau care sunt cele mai „efemere” specii? Și, mai ales, unde se situează omul în acest clasament? Răspunsurile sunt surprinzătoare: unele animale trăiesc doar câteva luni sau ani, în timp ce altele pot depăși două secole. Ce mamifer trăiește cel mai mult? Durata de viață a mamiferelor variază enorm, de la doar câțiva ani la două secole, potrivit discoverwildlife.com. Factori precum dimensiunea, mediul, reproducerea și adaptările biologice joacă un rol esențial. Pe scurt: cele mici tind să trăiască mai puțin cele mari și marine pot atinge vârste impresionante Iar omul, deși longeviv pe uscat, este depășit clar de giganții oceanelor. Mamifere cu cea mai scurtă durată de viață 1–2 ani: Nevăstuica Nevăstuicile au una dintre cele mai scurte vieți dintre mamifere — doar 1-2 ani. Compensează însă printr-o rată mare de reproducere: pot avea până la 13 pui într-o singură serie și chiar trei serii pe an. 3 ani: Ariciul Deși sunt foarte îndrăgiți, aricii duc o viață dificilă: jumătate dintre ei nu supraviețuiesc primului an, iar puțini depășesc vârsta de 3 ani. Mamifere cu durată medie de viață 12 ani: Glutonul Cel mai mare membru al familiei nevăstuicilor trăiește până la 12 ani. Puii rămân cu mama până la maturitate, în jurul vârstei de 2 ani. 14 ani: Tigrul Tigrii trăiesc în medie 14 ani, însă mortalitatea în rândul puilor este ridicată: aproximativ 50% nu ajung la un an. 25 ani: Ursul brun Un simbol al sălbăticiei, ursul brun poate trăi aproximativ 25 de ani și are puțini prădători naturali. 30 ani: Tapirul Deși pare vulnerabil în fața marilor prădători, tapirul ajunge la circa 30 de ani și este rar vânat. 35 ani: Gorila occidentală Gorilele au o viață lungă, dar se reproduc lent. Femelele nasc primul pui în jurul vârstei de 10 ani, iar populațiile sunt în declin din cauza activităților umane. Citește și: Flossie, cea mai vârstnică pisică în viață din lume! A împlinit 30 de ani Excepții surprinzătoare 41 ani: Liliacul lui Brandt Deși regula generală spune că animalele mici trăiesc mai puțin, acest liliac sfidează logica: poate ajunge la 41 de ani. 56 ani: Elefantul Elefanții au o viață lungă și un rol social complex: femelele mai în vârstă ajută la creșterea puilor, chiar și după ce nu se mai reproduc. Unde se situează oamenii? 80 ani: Omul Oamenii sunt cele mai longevive mamifere terestre, cu o speranță medie de viață de aproximativ 80 de ani. Totuși, nu dețin recordul absolut. Campionul longevității la mamifere 200+ ani: Balena de Groenlanda Recordul mondial este deținut de balena de Groenlanda, care poate trăi peste 200 de ani. Este cel mai longeviv mamifer cunoscut. Citește și: El e cel mai bătrân animal de pe Terra! A ajuns la vârsta de 193 de ani