Ce presupune îngrijirea unui câine cu dizabilități după adopție? De la tratamente și controale veterinare până la adaptarea locuinței, iată ce trebuie să ai în vedere înainte să-i oferi o casă. Sursa foto: arda savaşcıoğulları / Alamy / Profimedia Pentru un câine, simplul fapt ca ajunge într-un adăpost este trist, dar dacă acest lucru se întâmplă după un accident, o boală netratată, neglijență sau chiar abuz, drumul spre o viață liniștită, în sânul unei familii, este cu atât mai lung. Pentru că omul lui trebuie să fie unul răbdător, care să-l învețe să aibă din nou încredere și, mai ales, care să fie dispus să-și adapteze rutina și uneori chiar casa pentru venirea sa. Într-un interviu acordat pentru zooland.ro, echipa Adăpostului Speranța a spus cu ce probleme de sănătate ajung cel mai des câinii în adăpost și ce trebuie să știm despre adopția unui astfel de patruped. Cele mai grave răni ale unui câine care ajunge în adăpost sunt, de multe ori, cele care nu se văd Câinii care ajung în adăpost au probleme diferite: o fractură, un traumatism sever sau o afecțiune care le limitează activitatea. Acestea, însă, sunt vizibile și pot fi, într-o măsură mai mare sau mai mică, tratate. Totuși, rănile care dor cel mai tare, spune echipa Adăpostului Speranța, sunt cele care nu se văd de prima dată. „Ajung la noi câini accidentați, cu fracturi sau traumatisme severe, câini cu boli de piele, infecții, paraziți, probleme neurologice sau afecțiuni netratate mult timp. Însă, de foarte multe ori, cele mai grave probleme nu sunt doar cele fizice, ci și cele provocate de traumele prin care au trecut. Mulți dintre câinii care ajung la noi provin din adăposturi publice sau din situații foarte dificile: au fost bătuți, înfometați, neglijați, abandonați ori au trăit mult timp în condiții care le-au provocat o teamă profundă față de oameni. Rănile fizice se tratează, de cele mai multe ori, într-un timp relativ predictibil. Trauma emoțională poate avea însă nevoie de luni de răbdare, socializare și lucru constant pentru ca un câine să învețe din nou că omul poate însemna și siguranță”. Chiar sunt câinii cu probleme medicale mai greu de adoptat? Și, pentru că de multe ori, atunci când cineva vrea să adopte caută un animal tânăr, sănătos și ușor de integrat în viața de familie, adevărul dureros este că un senior, un câine cu o dizabilitate sau care are nevoie de tratament, are mai puține șanse să fie ales. De regulă, apar tot felul de întrebări: „cât va costa”, „cât timp va trebui să-i acord?”, „va avea nevoie de tratament pentru tot restul vieții?”. Toate acestea sunt firești, însă problema apare atunci când sunt privite automat ca sinonime pentru o viață dificilă sau lipsită de bucurie. „În general sunt mai greu de adoptat. Cei mai mulți oameni caută un câine tânăr, sănătos și ușor de integrat în familie. Când aud că un câine este senior, are o dizabilitate sau necesită tratament, apare teama legată de costuri, de timp și de responsabilitate. Totuși, există și oameni care aleg în mod special astfel de câini și care înțeleg că o dizabilitate nu înseamnă automat o viață lipsită de bucurie”, au explicat cei de la Adăpostul Speranța. Citește și: De ce unii câini stau ani întregi în adăposturi fără să fie adoptați. Ce preferă, de fapt, oamenii? „Primul lucru care decide soarta unui animal este aspectul” EXCLUSIV Ce trebuie să știe un om înainte să adopte un câine cu nevoi speciale O fotografie sau o poveste emoționantă pot fi convingătoare. Dar atunci când cineva își dorește să adopte un câine cu dizabilități, e important să fie sigur că știe ce presupune viața alături de el. „Trebuie să știe exact diagnosticul, tratamentul necesar și dacă vor exista controale periodice sau îngrijiri pe termen lung. Uneori este nevoie de administrarea zilnică a unor medicamente, de recuperare medicală, de mai multă atenție sau de supraveghere. Diferența nu este neapărat uriașă în fiecare caz, dar presupune mai multă responsabilitate și disponibilitatea de a respecta nevoile reale ale câinelui, nu doar dorința de a-l adopta”, a menționat echipa adăpostului. Mai mult decât atât, nu doar rutina se schimbă. Uneori, și casa trebuie adaptată în funcție de nevoile noului membru al familiei: „Depinde foarte mult de dizabilitate. Pentru un câine cu probleme locomotorii pot fi necesare suprafețe antiderapante, acces mai ușor la culcuș sau la hrană și, uneori, evitarea scărilor. Unii câini au nevoie de hamuri speciale, cărucioare sau ajutor pentru deplasare. În alte cazuri, adaptările sunt minime. Important este ca familia să înțeleagă înainte de adopție ce presupune concret viața acelui câine”. Nu doar tratamentele pot aduce cheltuieli suplimentare Unul dintre impedimentele de care oamenii se lovesc atunci când vine vorba despre adopția unui câine cu dizabilități este partea financiară. Pe lângă hrană și controalele obișnuite, pot interveni cheltuieli pentru analize repetate, medicamente, investigații sau ședințe de fizioterapie. „Costurile diferă foarte mult de la un caz la altul. Pot apărea cheltuieli pentru analize periodice, tratamente, medicamente, fizioterapie, investigații suplimentare, hrană specială, suplimente, hamuri, cărucioare sau alte dispozitive de sprijin. Nu orice câine cu dizabilitate presupune costuri foarte mari, dar este important ca adoptatorul să știe că pot exista cheltuieli suplimentare și că acestea trebuie asumate pe termen lung”, a explicat echipa Adăpostului Speranța. „O adopție reușită trebuie să fie realistă, nu doar emoțională” De aceea, discuția dintre adăpost și viitorul adoptator este o etapă esențială. Oamenii trebuie să știe nu doar povestea câinelui, ci și ce îi va aștepta după ce ușa adăpostului se va închide în urma lui: „Considerăm că este esențial ca adoptatorul să știe exact în ce situație se află câinele. Discutăm despre starea lui de sănătate, comportament, tratamente, rutină și eventualele dificultăți. Nu ne dorim o adopție făcută din impuls sau doar din milă. Ne dorim o adopție potrivită și asumată, pentru că altfel există riscul ca acel câine să ajungă din nou într-o situație instabilă”. Chiar și așa, situația în care cineva se răzgândește nu este una improbabilă. Uneori, ceea ce pare simplu înainte de adopție se dovedește mai complicat după ce câinele ajunge acasă. Emoția momentului poate face ca anumite dificultăți să pară mai mici decât sunt în realitate. „Uneori oamenii pornesc cu multă emoție, dar când află concret ce presupune tratamentul, rutina zilnică sau costurile, își dau seama că nu pot susține această responsabilitate. Și este mai bine ca acest lucru să fie clarificat înainte de adopție decât după ce câinele ajunge în familie. O adopție reușită trebuie să fie realistă, nu doar emoțională”, a completat echipa Adăpostului Speranța. Un câine bolnav nu iubește mai puțin Da, un animal bolnav poate avea nevoie de mai multă atenție și resurse financiare, dar un lucru este cert: este capabil să ofere cel puțin la fel de multă iubire ca unul sănătos și merită să primească șansa unui viitor mai bun. „Foarte mulți pot avea o viață foarte bună. Poate nu va fi o viață ‘normală’ în sensul clasic, dar poate fi o viață fericită, stabilă și confortabilă. Pentru un câine care a trăit în adăpost, mutarea într-o familie înseamnă enorm: liniște, atenție individuală, rutină, apropiere de oameni și un spațiu al lui. De multe ori, ceea ce se schimbă cel mai mult nu este doar starea lui fizică, ci și felul în care se raportează la viață”, a subliniat echipa Adăpostului Speranța. Citește și: Comportamentul unui câine se poate schimba total după ce este luat din adăpost. Cum îl poți ajuta să se adapteze mai ușor acasă și să-i câștigi încrederea: „Multe dificultăți din primele zile nu înseamnă că adopția a eșuat” EXCLUSIV