În 1953, pe o mică insulă vulcanică din sudul Japoniei, o maimuță de doar 18 luni avea să uimească lumea științifică. Pe insula Koshima, cercetătorii japonezi studiau un grup de macaci cu față roșie (Macaca fuscata), iar ceea ce au observat avea să devină un punct de referință în studiile despre comportamentul social al animalelor. Protagonista? O tânără maimuță pe nume Imo, cu o minte sclipitoare și o curiozitate ieșită din comun. Totul a început cu un simplu cartof dulce, oferit maimuțelor de către cercetători pentru a le atrage și a le studia mai ușor. Acoperit de nisip, cartoful nu era deloc apetisant. În loc să-l mănânce murdar, așa cum făceau ceilalți membri ai grupului, Imo a luat o decizie surprinzătoare. A dus cartoful la râu și l-a spălat înainte de a-l mânca. Gestul părea minor, dar avea să declanșeze o schimbare majoră în întreaga comunitate. Maimuțele japoneze spală cartofii? De la inovație individuală la tradiție de grup Inițial, doar mama lui Imo a început să o imite. Apoi câțiva dintre tinerii din grup. Încet, dar sigur, comportamentul s-a răspândit în rândul maimuțelor, nu prin instinct sau dresaj, ci prin observație și învățare – un exemplu rar și fascinant de transmitere culturală la o specie non-umană. În mai puțin de un deceniu, aproape toți membrii coloniei adoptaseră gestul de a spăla cartofii dulci înainte de a-i consuma. Maimuțele tinere învățau mai repede decât cele bătrâne, un fapt care i-a condus pe cercetători la concluzia că, la fel ca în cazul oamenilor, tinerețea vine cu o mai mare deschidere spre nou și o capacitate mai mare de adaptare. Dar Imo nu s-a oprit aici. Într-o altă demonstrație de ingeniozitate, ea a fost observată scufundând cartofii în apă sărată de mare. Oare pentru a îndepărta paraziți sau pur și simplu pentru un gust mai intens? Deși nu putem ști exact, mulți cercetători au interpretat acest gest ca pe o formă primitivă de gătit. O rafinare a gustului ce nu fusese observată până atunci la nicio altă maimuță. Ce înseamnă „cultură” la animale? Când vorbim despre cultură, de obicei ne referim la oameni: la artă, limbaj, tradiții. Însă în biologie, termenul are o definiție mai largă. Se referă la orice comportament transmis social, învățat de la alții și păstrat de un grup. Iar Imo și colonia sa de pe insula Koshima sunt dovada vie că unele animale pot avea o formă rudimentară de cultură. Cazul a fost studiat și publicat de cercetători de la Kyoto University și alte instituții din Japonia. Macacii japonezi au devenit astfel un exemplu în manualele de etologie. Și, mai interesant, acest comportament a fost moștenit cultural de generațiile viitoare: puii învățau de la mame și de la alți membri ai grupului cum se spală mâncarea, fără nicio intervenție umană. Când animalele inspiră progresul uman Povestea lui Imo este mai mult decât o curiozitate științifică. E o lecție despre importanța curiozității, a învățării sociale și a deschiderii spre schimbare. Și nu este singura. De-a lungul timpului, comportamentele animalelor au influențat profund inovațiile umane: Liliecile și ecolocația lor au inspirat tehnologia sonarului folosită în navigație și medicină. Peștele-pilot și rechinii au oferit modele pentru dezvoltarea roboților subacvatici care navighează în echipe. Albinele și furnicile, prin organizarea lor socială, au inspirat algoritmi folosiți în inteligența artificială și logistica rețelelor. Tot ce trebuie este un ochi atent și o minte deschisă. Uneori, progresul nu vine din laboratoare sau birouri, ci dintr-un gest simplu făcut de o maimuță pe o insulă îndepărtată. Imo ne-a arătat că și în lumea animală există curioși, inovatori și… creatori de cultură.