Care a fost ultima rudă a păsării dodo? A fost zărită într-o pădure tropicală izolată din Samoa. foto: captură video Care a fost ultima rudă a păsării dodo? O pasăre extrem de rară, considerată ultima rudă vie a faimosului dodo, a fost observată de mai multe ori într-o pădure tropicală îndepărtată din Samoa, reaprinzând speranțele că această specie aflată în pericol critic de dispariție ar putea fi salvată. Este vorba despre manumea (Didunculus strigirostris), o pasăre discretă și greu de urmărit, pe care biologii se temeau că nu o vor mai întâlni în sălbăticie. Cel mai recent studiu de teren, realizat de Samoa Conservation Society (SCS) între 17 octombrie și 13 noiembrie, a consemnat cinci observații distincte ale speciei. Rezultatul este remarcabil, având în vedere că în expedițiile anterioare cercetătorii reușeau, în cel mai bun caz, să observe un singur exemplar. Mai mult, ultima fotografie confirmată a păsării manumea datează din anul 2013, subliniind cât de rară și evazivă a devenit această specie. Cine este, de fapt, ultima rudă a păsării dodo Pasărea are aproximativ dimensiunea unei găini și este cunoscută și sub numele de „micul dodo”, denumire sugerată chiar de numele său științific (Didunculus strigirostris). Manumea este singura specie vie din genul Didunculus, iar dispariția sa ar însemna pierderea definitivă a întregii linii evolutive. foto: Whitney Isenhower Atât manumea, cât și dodo fac parte din categoria porumbeilor tereștri insulari, un grup de păsări extrem de vulnerabile în fața activităților umane. Dodo a dispărut complet în secolul al XVII-lea, victimă a vânătorii, distrugerii habitatului și prădătorilor introduși de oameni – exact aceleași amenințări care planează astăzi asupra manumea, potrivit livescience.com. La începutul anilor ’90, populația acestei păsări endemice din Samoa era estimată la aproximativ 7.000 de indivizi. În doar câteva decenii, numărul lor a scăzut dramatic, iar în 2024 estimările indică doar 50–150 de exemplare rămase. Teama că pasărea dispăruse deja Înainte de plecarea în teren, cercetătorii SCS se confruntau cu un scenariu sumbru: posibilitatea ca manumea să fi dispărut deja. „Aceasta era marea noastră teamă. Ce se întâmplă dacă nu mai găsim nicio pasăre? Ar însemna că manumea nu mai există”, a declarat Moeumu Uili, coordonatoarea proiectului dedicat acestei specii în cadrul SCS. Deși observațiile au confirmat supraviețuirea păsării, documentarea fotografică s-a dovedit aproape imposibilă. Manumea apare brusc, se mișcă rapid și dispare înainte ca echipele să poată reacționa, iar condițiile meteo din pădurile tropicale îngreunează suplimentar munca. „O vezi pentru o clipă prin binoclu, apoi dispare. Până cobori binoclul ca să faci o fotografie, pasărea nu mai este acolo”, a explicat Uili. Amenințările care o împing spre extincție Deși vânătoarea manumea este în prezent interzisă și sancționată prin lege, pericolul major îl reprezintă speciile invazive, în special pisicile sălbatice și șobolanii. Pisicile atacă păsările adulte și puii, iar șobolanii distrug ouăle și puii aflați în cuiburi, afectând grav reproducerea. „Impactul asupra lui manumea este devastator. Pisicile sălbatice sunt, cel mai probabil, una dintre cauzele principale ale declinului. Un program de control al acestora este absolut necesar”, a declarat Joe Wood, manager al Programelor Internaționale de Conservare de la Grădina Zoologică din Toledo. Citește și: A existat vreodată pasărea dodo? Povestea reală a celei mai faimoase dispariții din lume Ce șanse mai are această specie Ultimul studiu s-a concentrat pe pădurea tropicală de coastă din Uafato, însă specialiștii cred că manumea ar putea supraviețui și în alte șase zone forestiere din Samoa. În Rezervația Malololelei există deja un program de gestionare a speciilor invazive, iar SCS speră să îl extindă și în alte regiuni, cu sprijin financiar adecvat. Pe termen lung, cercetătorii iau în calcul și biobancarea – conservarea probelor biologice și crearea de linii celulare care ar permite studierea genetică a speciei și, eventual, reproducerea în captivitate. Totuși, oamenii de știință subliniază că tehnologia nu este suficientă. Salvarea manumea va depinde în primul rând de măsuri clasice, dar esențiale: controlul prădătorilor, refacerea habitatelor naturale și, dacă va fi necesar, relocarea atentă a exemplarelor rămase.