Copiii se întorc la școală, iar câinii rămân singuri acasă. Ce schimbări pot apărea în comportamentul lor. Sursa foto: Volodymyr Tverdokhlib / Alamy / Profimedia A trecut deja mai bine de o lună de când copiii s-au întors la școală, iar părinții la serviciu, fiecare întorcându-se la programul obișnuit. Însă, în familiile care au animale de companie, acest lucru îi afectează și pe membrii blănoși ai casei, care se trezesc din nou singuri pentru câteva ore în fiecare zi. Laura Chira, medic veterinar, a vorbit despre asta într-un interviu acordat pentru zooland.ro și a explicat cum le putem face adaptarea mai ușoară prietenilor noștri necuvântători, dar și cum să recunoaștem semnele anxietății de separare. De ce se schimbă comportamentul câinelui după vacanța de vară La începutul verii, copiii și-au pus ghiozdanele în cui, au lăsat cărțile și caietele în dulap și, pentru mulți, fiecare zi a devenit o aventură la care au participat și animalele de companie ale familiei. Pentru un câine, prezența copiilor devine ceva obișnuit. Numai că, în septembrie, rutina se schimbă din nou. Cei mici pleacă de dimineață împreună cu părinții. Casa se golește și apoi, chiar dacă se întorc în câteva ore, temele le ocupă mare parte din timp copiilor, ceea ce înseamnă că blănoșii casei vor primi mai puțină atenție. Iar ei simt asta. „Câinii sunt animale foarte atașate de rutină. Pentru ei, faptul că în timpul verii copiii au fost aproape toată ziua acasă poate deveni, fără să ne dăm seama, noua lor normalitate. Dintr-o dată, în septembrie, casa se golește din nou pentru câteva ore și câinele poate resimți această schimbare. Nu înseamnă neapărat că avem o problemă sau că acel câine suferă de anxietate de separare. Poate fi pur și simplu o perioadă de readaptare la o rutină pe care o avea înainte”, a explicat Laura Chira, medic veterinar la cabinetul Proveterinaria. În plus, câinii se adaptează la obiceiurile familiei mai repede decât ne-am putea imagina. Tocmai de aceea, o schimbare care nouă ni se pare temporară sau banală poate să le modifice așteptările: „Câinele se adaptează foarte repede la ceea ce se întâmplă în familie. Dacă timp de două-trei luni copiii sunt permanent acasă, câinele ajunge să considere această prezență ca fiind parte din rutina lui. Când lucrurile se schimbă brusc, poate apărea o perioadă de nesiguranță. Este asemănător cu situația în care noi ne schimbăm programul de zi cu zi și avem nevoie de puțin timp ca să ne obișnuim din nou”. Lătratul, plânsul și agitația pot fi semne că schimbarea îl afectează Uneori, nici nu este nevoie să ieșim pe ușă pentru a observa neliniștea patrupedului. Alteori, cei care află că ceva nu este în regulă sunt vecinii, care aud urletele sau lătratul acestuia. „Putem observa neliniște, mers repetat prin casă, lătrat sau plâns atunci când rămâne singur, încercarea de a-i urma pe membrii familiei dintr-o cameră în alta sau o nevoie mai mare de atenție. Unii câini pot deveni mai agitați înainte de plecare, pentru că încep să anticipeze momentul în care familia va ieși pe ușă. Important este să ne uităm la context și la intensitatea acestor manifestări. Un câine care plânge câteva minute pentru că familia a plecat nu este automat un câine cu anxietate de separare”, a spus medicul veterinar. Nu toți câinii plâng. Unii vor zgâria canapeaua, vor rupe pernele sau vor trage de perdele. Sigur, nu este o imagine plăcută, dar înainte să ne supărăm, merită să ne gândim și la motivele din spatele comportamentului. „Poate fi un semn că pentru el plecarea familiei este dificilă și că nu știe încă să gestioneze această situație. Distrugerea obiectelor, zgâriatul ușilor, vocalizarea sau eliminarea în casă pot apărea în contextul anxietății de separare. Dar trebuie să fim atenți să nu punem imediat eticheta de ‘anxietate de separare’. Aceleași comportamente pot avea și alte cauze: o problemă medicală, lipsa unei rutine, prea multă energie, lipsa educației pentru eliminare sau chiar plictiseala. De aceea, dacă un astfel de comportament apare brusc și persistă, este bine să discutăm cu medicul veterinar și, atunci când este necesar, cu un specialist în comportament”, a explicat Laura Chira. Nu orice schimbare de comportament poate fi interpretată drept anxietate de separare Asta nu înseamnă însă că orice covor deteriorat sau orice episod de lătrat anunță o problemă serioasă. Între nevoia firească de readaptare și anxietatea de separare există diferențe importante, iar dacă le înțelegem, ne este mai ușor să ne dăm seama ce își dorește, de fapt, să ne transmită câinele nostru. „O schimbare importantă de rutină poate accentua o problemă care exista deja sau poate face mai vizibile anumite dificultăți pe care câinele le avea. În anxietatea de separare, manifestările apar de obicei în legătură cu plecarea proprietarului sau în perioada în care câinele rămâne singur. Putem vedea vocalizare intensă, agitație, salivare, gâfâit, încercări de evadare, distrugeri orientate în special spre uși sau ferestre și uneori eliminare în casă. Un lucru foarte important este că aceste comportamente nu sunt răzbunare. Câinele nu ‘se supără pe noi’ pentru că am plecat și nu face lucrurile acestea ca să ne pedepsească. Dacă există anxietate, vorbim despre o reacție emoțională reală”, a precizat medicul veterinar. Fiecare câine este diferit Este important să reținem că diferențele dintre câini pot fi considerabile. Un patruped obișnuit de multă vreme cu perioadele petrecute singur poate trece mai ușor prin schimbare decât unul care a avut companie aproape permanentă în timpul verii. Asta nu înseamnă că primul nu se va resimți deloc sau că al doilea este prea dependent de familie. „Diferențele pot fi foarte mari. Un câine care a fost obișnuit de la început să aibă perioade în care rămâne singur poate tolera mult mai ușor această schimbare. În schimb, un câine care a avut companie aproape permanentă în ultimele luni poate reacționa mai puternic. Nu pentru că este ‘răsfățat’, ci pentru că rutina lui s-a schimbat și trebuie să învețe din nou că plecarea familiei nu înseamnă că aceasta a dispărut”. Citește și: Pleci în concediu și nu ai cu cine să lași câinele? Cât timp poate rămâne singur acasă și ce trebuie să faci înainte să închizi ușa. Recomandările medicului veterinar: „Hrana și apa acoperă doar supraviețuirea” EXCLUSIV Cum ajutăm câinele să se adapteze la noul program al familiei Există, însă, metode prin care putem să-l ajutăm pe blănos pentru ceea ce urmează și pentru reconstruirea treptată a rutinei. „Ideal ar fi ca schimbarea să nu fie foarte bruscă. Dacă știm că urmează să înceapă școala, putem începe cu câteva zile sau chiar săptămâni înainte să reconstruim treptat rutina. Orele de masă, plimbările și perioadele de odihnă ar trebui să devină din nou cât mai predictibile. Și este foarte important să existe suficientă activitate fizică și mentală înainte ca familia să plece. O plimbare în care câinele doar merge 10 minute până la colțul străzii nu este întotdeauna suficientă. Pentru unii câini, explorarea, mirositul, jocul și exercițiile de stimulare mentală sunt cel puțin la fel de importante”, a recomandat Laura Chira. În cât timp se obișnuiește câinele cu schimbarea și când trebuie să cerem ajutor În multe cazuri, câinele acceptă că nu mai are toată ziua companie și înțelege cum decurg lucrurile destul de repede. Dar nu este mereu la fel, motiv pentru care trebuie să avem răbdare și să-i înțelegem nevoile. „Nu există un număr exact de zile valabil pentru toți câinii. Unii se readaptează în câteva zile, alții au nevoie de câteva săptămâni, mai ales dacă schimbarea este foarte mare sau dacă există deja o problemă de anxietate. Ce putem face este să revenim la o rutină predictibilă, să oferim suficientă mișcare și stimulare mentală și să evităm despărțirile și reîntâlnirile foarte dramatice. Și, poate cel mai important, să nu pedepsim câinele pentru lucrurile pe care le-a făcut cât timp a fost singur. Dacă problemele sunt intense, persistă sau se agravează, este recomandat să cerem ajutor cât mai devreme. Problemele de comportament sunt, de regulă, mai ușor de gestionat atunci când intervenim la început, nu după luni de zile”, a încheiat Laura Chira. Citește și: Cum învățăm un câine să rămână singur acasă fără să plângă și fără să distrugă lucruri. Silviu Buri, expert în dresaj canin, a dezvăluit pașii esențiali și greșelile de evitat: „Cel mai mare hoț pe lumea asta e timpul” EXCLUSIV