Bailey, un cocker spaniel, a fost închis într-un penitenciar din Irlanda de Nord ca animal de sprijin pentru deținuți. Activiștii pentru drepturile animalelor au organizat proteste

|Andreea Nicole |

Bailey, un cocker spaniel folosit ca animal de sprijin pentru deținuți, a fost „eliberat” din Penitenciarul Magilligan din Irlanda de Nord, după ce activiștii pentru drepturile animalelor au declanșat o campanie intensă împotriva condițiilor în care era ținut. Câinele fusese introdus în închisoare ca parte a unui program de reabilitare, menit să aducă alinare deținuților, însă, spre deosebire de alte animale de terapie, el nu pleca acasă la finalul zilei, ci rămânea permanent în spatele gratiilor.

Bailey a fost plasat în penitenciarul de securitate medie din comitatul Derry cu scopul de a fi câine de sprijin pentru deținuți

Potrivit relatărilor, Bailey a început să manifeste semne clare de traumă: șchiopăta, tremura în timpul nopții și era profund afectat de zgomotele constante din penitenciar – alarme, strigăte și confruntări violente între deținuți. Activștii au avertizat că animalul fusese supus unui stres psihic și fizic nejustificat și au cerut în repetate rânduri relocarea lui.

Campania „Free Bailey”, promovată intens pe rețelele sociale sub hashtagurile #alldogsmatter și #ProtectBailey, a atras atenția publicului și a presei din Irlanda, dar și a clasei politice. Presa locală a scris pe larg despre situația neobișnuită a câinelui „încarcerat fără vină”, iar mai mulți politicieni au intervenit.

Activiștii pentru drepturile animalelor au organizat proteste pentru ca patrupedul să fie eliberat

Jon Burrows, membru al adunării legislative din partea Partidului Unionist Ulster (UUP), a descris situația drept „un episod rușinos” și a subliniat în plenul de la Stormont că Bailey fusese tratat ca și cum ar fi fost condamnat pe viață.

foto: Causeway Coast Dog Rescue

Citește și: Cele mai loiale specii din regnul animal. Cine îți rămâne alături pe viață?

În luna august, organizațiile pentru protecția animalelor au denunțat faptul că Bailey fusese introdus în închisoare fără o evaluare profesională, fără pregătire specifică pentru rolul de câine de terapie și fără supraveghere adecvată.

Potrivit grupului Causeway Coast Dog, o fundație specializată în bunăstarea animalelor refuzase anterior să trimită un câine de terapie în penitenciar, însă Bailey a fost adus pe cale informală și plasat într-un mediu de maximă tensiune, inclusiv într-o aripă în care se aflau deținuți periculoși, printre care agresori sexuali și persoane condamnate pentru cruzime față de animale.

Jon Burrows a anunțat luni că animalul a fost eliberat: „Toate circumstanțele până la eliberarea lui Bailey din închisoare vor trebui examinate”. 

Bailey se află acum într-un cămin provizoriu

Criticii au atras atenția că lipsa unui îngrijitor dedicat și imposibilitatea de a petrece timp într-un mediu familial i-au afectat grav starea de bine. În schimb, Ministerul Justiției a respins acuzațiile de neglijență, precizând că Bailey fusese consultat periodic de un medic veterinar, că era hrănit și adăpostit corespunzător și că se afla într-o stare bună de sănătate. Ministerul a subliniat, de asemenea, rolul pe care câinii îl au în cadrul serviciului penitenciar, fiind de ani buni parte din structurile de securitate și sprijin.

Citește și: Bubble, pisica cu nas de clovn! O boală rară o face să aibă cel mai mare nas din rândul felinelor

În urma presiunilor publice și a mobilizării civice, Bailey a fost scos din penitenciar și plasat într-un cămin provizoriu, unde primește acum îngrijirea și liniștea necesare. Deputatul Jon Burrows a declarat că speră să îi fie găsită o familie permanentă și a promis că întreaga situație va fi analizată pentru a nu se mai repeta.

Sursa: theguardian.com

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!