Ateliere gratuite pentru iubitorii de animale în patru orașe din România. Ce pregătesc PPC și Kola Kariola

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
|Andreea Nicole |
Ateliere gratuite pentru iubitorii de animale pregătite de PPC și Kola Kariola. Sursa foto: Facebook

Ateliere gratuite pentru iubitorii de animale pregătite de PPC și Kola Kariola. Sursa foto: Facebook

Persoanele care au animale de companie sunt invitate la o serie de ateliere gratuite dedicate îngrijirii patrupedelor și adopției responsabile. Evenimentele sunt organizate de PPC, în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Animalelor Kola Kariola, și se desfășoară în perioada 17 septembrie – 9 octombrie 2026, în patru orașe din țară.

Inițiativa ajunge în Râmnicu Vâlcea, Târgu Mureș, Baia Mare și Satu Mare, iar participanții vor putea discuta direct cu un medic veterinar, vor avea acces la informații despre îngrijirea animalelor și vor putea afla mai multe despre câinii aflați în căutarea unei familii.

Ateliere gratuite pentru iubitorii de animale

Prima întâlnire este programată pe 17 septembrie, la magazinul PPC Energie din Râmnicu Vâlcea, de pe Aleea Muzicii nr. 1-2. Seria continuă pe 24 septembrie, la Târgu Mureș, pe bd. 1 Decembrie 1918 nr. 255, iar în octombrie evenimentele ajung la Baia Mare, pe 8 octombrie, pe strada Republicii nr. 13, și la Satu Mare, pe 9 octombrie, pe strada Micu Klein nr. 4.

În fiecare dintre cele patru orașe sunt organizate două sesiuni în aceeași zi. Prima are loc între orele 16:30 și 17:30, iar cea de-a doua între 18:00 și 19:00.

Citește și: Cei mai adorabili câini salvați din adăposturi. Cum le-a schimbat adopția viața celor 10 finaliști ai concursului inedit

Sfaturi de la medicul veterinar și animale pentru adopții

Prima întâlnire este programată pe 17 septembrie, la magazinul PPC Energie din Râmnicu Vâlcea. Sursa foto: Facebook Kola Kariola
Prima întâlnire este programată pe 17 septembrie, la magazinul PPC Energie din Râmnicu Vâlcea. Sursa foto: Facebook Kola Kariola

Atelierele sunt gândite atât pentru cei care au deja un animal de companie, cât și pentru persoanele interesate de adopție. Un medic veterinar va răspunde întrebărilor legate de îngrijirea de zi cu zi, inclusiv de modul în care animalele pot fi ajutate să treacă mai ușor prin schimbările specifice sezonului și prin situațiile care le pot provoca stres în locuință.

Evenimentele vor avea și un colț de adopții destinat câinilor de talie mică. Astfel, participanții vor putea afla direct de la reprezentanții organizațiilor implicate mai multe despre animalele disponibile și despre ce presupune asumarea unei adopții pe termen lung.

De altfel, Kola Kariola subliniază că adopția unui animal este un angajament care implică timp, dar și costuri pentru hrană, vaccinări, accesorii și tratamente.

Tombolă și cadouri pentru participanți

Cei care participă la ateliere vor primi cadouri, iar în cadrul evenimentelor va fi organizată și o tombolă cu premii dedicate animalelor de companie. Printre acestea se numără hrănitoare automate, fântâni automate pentru apă și litiere automate.

Magazinele PPC Energie unde se desfășoară întâlnirile permit accesul cu animale de companie, în condițiile regulamentului de acces al companiei, și dispun de spații dedicate acestora.

Citește și: Câini și pisici își caută familii în Parcul Izvor. Târg de adopții ASPA, sâmbătă, 19 septembrie

Asociațiile locale implicate în proiect

Participanții vor putea discuta direct cu un medic veterinar, vor avea acces la informații despre îngrijirea animalelor și vor putea afla mai multe despre câinii aflați în căutarea unei familii. Sursa foto: Facebook Kola Kariola
Participanții vor putea discuta direct cu un medic veterinar, vor avea acces la informații despre îngrijirea animalelor și vor putea afla mai multe despre câinii aflați în căutarea unei familii. Sursa foto: Facebook Kola Kariola

Pe lângă Kola Kariola, în fiecare oraș participă câte o organizație locală de protecție a animalelor. Este vorba despre Sache în Râmnicu Vâlcea, Second Life în Târgu Mureș, Fight for Animals în Baia Mare și Save our Paws în Satu Mare.

Rolul acestora este de a contribui la partea de adopții și de a sprijini mesajul campaniei privind îngrijirea responsabilă a animalelor de companie.

Kola Kariola activează din 2014 și se ocupă de salvarea și îngrijirea animalelor fără stăpân. Potrivit informațiilor publicate de organizație, aceasta are în prezent peste 300 de câini în grijă, salvați din adăposturi publice, de pe stradă sau din situații de abandon. Organizația derulează, de asemenea, campanii de sterilizare și oferă îngrijire medicală animalelor salvate.

Cum se pot face înscrierile

Participarea la ateliere este gratuită, însă numărul de locuri este limitat. Înscrierile pot fi făcute direct în magazinele PPC din cele patru orașe sau online, pe platforma dedicată evenimentului, atelierecuenergie.ro. Participarea este permisă persoanelor cu vârsta de cel puțin 18 ani, iar copiii pot lua parte la activități dacă sunt însoțiți de un adult.

Informațiile complete despre program și condițiile de participare sunt disponibile pe site-ul PPC Energie și pe platforma dedicată atelierelor.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!

CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
CNNSLOT
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RUBY8000
RTP8000
RTP8000