ASPA București lansează un apel către populație din cauza ciclonului Barbara: „Eliberați animalele din lanțuri sau din padocuri ca să se adăpostească”

|Andreea Nicole |

Din cauza condițiilor meteo extreme anunțate în următoarele ore, provocate de ciclonul Barbara, ASPA București face un apel urgent către toți locuitorii Capitalei: vă rugăm să eliberați animalele ținute în lanțuri sau închise în padocuri și să le oferiți posibilitatea de a se adăposti.

Protejați animalele! Un gest simplu poate salva o viață

Temperaturile scăzute, ploile abundente și vântul puternic pot pune în pericol viața animalelor, în special a celor ținute afară, fără protecție adecvată. Fie că este vorba de câini, pisici sau alte animale, acestea au nevoie de un spațiu sigur și uscat până la trecerea fenomenelor meteo severe.

„Atenție – este cod roșu de ploi torențiale și abundente în București, Ilfov, Giurgiu, Ialomița, Constanța și Călărași, din seara aceasta de la ora 21.00 până mâine la ora 15.00.
Pentru protejarea animalelor în astfel de situații:
• Eliberați animalele din lanțuri sau din padocuri, pentru a le da șansa să se adăpostească;
• Identificați din timp zone mai înalte unde pot fi relocate animalele de fermă;
• Dacă evacuarea nu este posibilă – eliberați animalele: aceasta poate fi singura lor șansă de supraviețuire”, este anunțul făcut de ASPA București pe pagina lor de Facebook.
Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!