Dorm împreună, se caută și se joacă. Dar sunt animalele cu adevărat prietene? Maria-Anca Aramă, medic veterinar a explicat ce se ascunde în spatele acestor legături. Sursa foto: Ardea / Profimedia Animalele chiar își fac un cel mai bun prieten? În filme și desene animate par să aibă o viață secretă, plină de aventuri și prietenii de neclintit. Și în viața reală le vedem dormind lipite unul de celălalt, împărțind aceeași pătură sau alergând împreună prin curte. Sunt însă aceste relații asemănătoare prieteniilor dintre oameni? La această întrebare a răspuns Maria-Anca Aramă, medic veterinar. Animalele chiar au un cel mai bun prieten? Pentru că animalele fac parte din familie pentru mulți dintre noi și le vedem prin propriile emoții, este aproape imposibil să nu le atribuim sentimente pe care le cunoaștem din viața noastră. Astfel că, atunci când vedem doi căței că se caută unul pe celălalt în parc, două pisici care împart același loc preferat pe canapea, ne gândim că sunt cei mai buni prieteni. Medicul veterinar Maria-Anca Aramă, de la Julia Pets, a explicat pentru zooland.ro ce se întâmplă, de fapt, în relațiile dintre animale. „Lucrurile sunt puțin mai complexe decât ne imaginăm și este bine să ținem cont de natura fiecărei specii atunci când ne punem această întrebare. Câinii sunt ființe sociale, de haită, astfel că își formează ușor conexiuni cu cei pe care îi consideră membrii ai haitei – în primul rând cu oamenii, apoi cu celelalte animale cu care interacționează suficient de îndeaproape. Cu pisicile este un pic diferit. Desigur că și ele formează atașament în timp față de cei lângă care ajung să se simtă în siguranță, însă nu trebuie să uităm că ele sunt animale solitare în natură. Astfel, nu este niciodată de dorit să forțăm apropierea între o pisicuță și ceilalți membri ai casei. Îi va alege singură pe cei cu care se `împrietenește’. Cum recunoști o prietenie între animale Dar cum ne dăm seama că două animale au devenit, cu adevărat, apropiate? De cele mai multe ori, răspunsul se vede în lucrurile mici: se caută unul pe celălalt, se joacă împreună, dorm aproape unul de altul și, mai ales, par liniștite atunci când sunt împreună. „Contactul apropiat este cel mai ușor de observat – dormitul împreună, toaleta reciprocă, joaca, mâncatul împreună fără să se certe. Dincolo de acestea sunt semnele mai subtile, precum atunci când vedem că două animăluțe sunt relaxate unul în preajma celuilalt – pentru că acesta e cea mai importantă indicație a faptului că ambii se simt în siguranță”, a spus Maria-Anca Aramă. Există prietenie între specii diferite? Mulți dintre noi am auzit că un câine și o pisică nu au cum să fie prieteni. Totuși, cei care au ambele animale acasă știu că lucrurile pot sta cu totul diferit. Cu răbdare și timp, ajung adesea să se caute unul pe celălalt, să doarmă împreună și să devină cei mai buni prieteni. „Între un cățel și o pisică ce locuiesc în aceeași casă un timp suficient de lung se formează o legătură subtilă, fiindcă fiecare este parte din mediul în care celălalt se simte în siguranță. Momentele mai dificile apar de obicei la început, în perioada de adaptare, și când sunt gestionate cu calm și răbdare de către proprietari lucrurile intră ușor pe un făgaș normal”, a spus specialista. Citește și: Cățelușa care a devenit „mamă adoptivă” pentru șase pisoi salvați. Imaginile emoționante au cucerit internetul Este obligatoriu ca animalul de companie să aibă un companion? Faptul că animalele pot lega relații apropiate nu înseamnă că fiecare câine sau fiecare pisică are nevoie de încă un companion. Mulți proprietari adoptă un al doilea animal din dorința de a-i alunga singurătatea primului, însă decizia trebuie luată cu grijă și în funcție de personalitatea fiecărui animal. „Aducerea unui nou animal în casă trebuie făcută întotdeauna un grijă și cu asumarea completă a responsabilității de către stăpâni. Fiecare animal este unic și se adaptează la venirea unui nou membru al familiei în ritmul său. De obicei este de preferat să luăm un al doilea animăluț atunci când avem deja formată o relație solidă cu primul, adică atunci când cunoaște mersul lucrurilor în mediul în care trăiește. Mai departe, fiecare cățeluș/pisică are nivelul propriu de socializare și este mai mult sau mai puțin deschis la a se împrieteni cu un nou animăluț. De regulă, când aducem împreună un adult cu un puiuț, lucrurile pot deveni la un moment dat obositoare pentru animalul mai în vârstă. Ca întotdeauna, proprietarii au responsabilitatea de a gestiona primele interacțiuni între animale – trebuie stabilite limite și trebuie să existe consecințe pentru cel care nu le respectă, ca celălalt să se poată simți în siguranță, iar afecțiunea este bine să fie oferită mai ales în momentele de liniște, ambelor animăluțe, ca să le recompensăm”, a încheiat medicul veterinar. Citește și: Cum faci cunoștință între două pisici? Ioana Miroiu, medic veterinar, a explicat pașii corecți de adaptare și greșelile care pot transforma bucuria într-un coșmar: „Ele pot conviețui, dar nu sunt obligate biologic să fie prietene” EXCLUSIV