Cercetări recente arată însă că aceste cochilii aveau o funcție mult mai complexă și surprinzătoare În nord-estul Spaniei, pe teritoriul actualei Catalonii, o descoperire arheologică de excepție schimbă radical perspectiva asupra vieții și abilităților comunităților neolitice de acum aproximativ 6.000 de ani. Este vorba despre un ansamblu de scoici de mari dimensiuni, provenite de la o specie rară de melci marini, aproape dispărută astăzi, care timp îndelungat au fost interpretate ca simple obiecte decorative sau artefacte cu rol ritualic. Aceste cochilii aveau o funcție mult mai complexă și surprinzătoare Cercetări recente arată însă că aceste cochilii aveau o funcție mult mai complexă și surprinzătoare: erau transformate intenționat în instrumente de suflat, comparabile cu trompetele, capabile să transmită sunete pe distanțe mari și chiar să producă secvențe muzicale. Studiul, realizat de arheologii Miquel López-García și Margarita Díaz-Andreu de la Universitatea din Barcelona și publicat la începutul lunii decembrie în prestigioasa revistă Antiquity, demonstrează că scoicile nu au fost modificate la întâmplare. Timbrul produs de aceste scoici este surprinzător de apropiat de cel al cornului francez Analizele detaliate au arătat că vârfurile cochiliilor au fost tăiate deliberat pentru a crea un orificiu prin care se putea sufla aer, într-un mod asemănător instrumentelor de alamă moderne. Potrivit cercetătorilor, această intervenție minimă asupra unui element natural era suficientă pentru a obține un sunet clar și puternic. López-García subliniază caracterul uimitor al descoperirii, afirmând că timbrul produs de aceste scoici este surprinzător de apropiat de cel al cornului francez. Instrumente preistorice cu o putere sonoră impresionantă Atunci când cercetătorii au testat pentru prima dată capacitatea lor sonoră, rezultatul a fost neașteptat: sunetul produs era stabil, intens și atingea peste 100 de decibeli, un nivel comparabil cu zgomotul generat de o mașină de tuns iarba. O asemenea intensitate acustică ar fi permis sunetului să se propage fără dificultate peste câmpurile agricole ale Cataloniei neolitice, o regiune dens populată, unde agricultura și exploatarea resurselor minerale erau activități centrale. Din cele 12 scoici analizate în cadrul studiului, opt s-au dovedit a fi încă funcționale. În acest context, autorii studiului consideră că scoicile-trompetă aveau un rol practic esențial, fiind folosite pentru transmiterea de semnale între grupuri aflate la distanță, pentru avertizări, coordonarea muncilor sezoniere sau organizarea activităților comunitare. Capacitatea lor de a produce sunete puternice le transforma într-un instrument de comunicare extrem de eficient într-o lume lipsită de mijloace tehnologice moderne. Dincolo de semnalizare: începuturi timpurii ale muzicii Cercetarea nu s-a oprit însă la funcția utilitară a acestor obiecte. López-García și Díaz-Andreu au dorit să afle dacă scoicile puteau fi folosite și într-un context artistic, așa că au analizat structura armonică a sunetelor produse. Rezultatele au arătat că, prin tehnici diferite de suflat, prin modularea buzelor sau prin poziționarea mâinii în deschiderea cochiliei, interpretul putea varia intensitatea, timbrul și chiar înălțimea sunetului. Astfel, aceste instrumente primitive nu erau limitate la emiterea unui singur ton, ci permiteau crearea unor variații sonore cu caracter melodic. Margarita Díaz-Andreu subliniază că nu poate fi exclusă utilizarea scoicilor și pentru exprimare muzicală, nu doar pentru comunicare funcțională. Această ipoteză deschide o perspectivă fascinantă: este posibil ca unele dintre cele mai vechi forme de muzică instrumentală din Europa să nu fi fost produse exclusiv cu fluiere sau tobe, ci și cu ajutorul scoicilor marine transformate ingenios. Citește și: Bathylepeta wadatsumi: O nouă specie de moluscă a fost descoperită pe fundul oceanului O tradiție globală, redescoperită în Catalonia Utilizarea scoicilor ca instrumente sonore nu este un fenomen izolat. Exemple similare au fost identificate în alte regiuni ale lumii: în Franța, unde o trompetă din scoică veche de aproximativ 17.000 de ani a fost folosită cu succes într-un concert experimental în 2021; în America Centrală, unde civilizația mayașă folosea scoici în ritualuri și ceremonii încă din secolul al III-lea; sau în cultura polineziană, unde astfel de instrumente sunt utilizate și astăzi în contexte ceremoniale. În toate aceste culturi, principiul de funcționare este același: aerul pus în vibrație de buze produce sunetul, iar forma internă a cochiliei îl amplifică și îi conferă un timbru distinct. Din acest punct de vedere, scoicile reprezintă o versiune arhaică a instrumentelor moderne de alamă. Cu toate acestea, exemplarele descoperite în Catalonia au fost mult timp ignorate de cercetarea academică, motiv pentru care studiul realizat de Díaz-Andreu și López-García este considerat unul revoluționar. O nouă imagine a comunităților neolitice Descoperirea celor 12 trompete din scoică din Catalonia oferă o perspectivă mult mai complexă asupra societăților neolitice din această regiune. Aceste obiecte nu erau simple curiozități sau artefacte simbolice, ci instrumente sofisticate, esențiale pentru organizarea spațiului, comunicarea la distanță și, posibil, pentru viața muzicală și ceremonială a comunităților. Intensitatea acustică ridicată indică o funcție clară de semnalizare, în timp ce capacitatea de a produce variații sonore sugerează un nivel surprinzător de creativitate și inovație. foto: Miquel López-García and Margarita Díaz-Andreu