Oasele care le-au făcut pe vechile rase de câini arctici adevărați campioni la tras sănii. Ce au descoperit arheologii. Foto: Pexels.com Câinii folosiți de comunitățile arctice pentru transport aveau o caracteristică fizică ce le oferea un avantaj important în timpul muncii. Cercetătorii au descoperit că oasele din partea inferioară a picioarelor lor erau mai scurte în raport cu dimensiunea corpului. Această particularitate îi ajuta, cel mai probabil, să tragă sănii încărcate fără să-și piardă la fel de ușor echilibrul. Descoperirea este importantă și pentru arheologi. În multe situri din regiunile arctice, săniile și echipamentele folosite la transport nu s-au păstrat. În schimb, oasele câinilor au rezistat în sol, oferind indicii despre activitățile oamenilor din urmă cu sute sau chiar mii de ani. Studiul, coordonat de arheologul Mitya Kletzerman, de la Universitatea din Haifa, arată că forma corpului câinilor de sanie ar fi fost influențată de solicitările fizice ale muncii pentru care erau folosiți. Cercetarea a fost publicată în revista științifică iScience. Picioarele mai scurte le ofereau stabilitate când trăgeau săniile La prima vedere, câinii de sanie nu par neapărat diferiți de alte rase de talie mare. Analiza oaselor a scos însă la iveală o particularitate care nu poate fi observată ușor doar privind animalul. Citește și: Depresia la câini – Semnele care ar trebui să îți atragă atenția Cercetătorii au constatat că anumite oase ale membrelor erau, în medie, cu aproximativ 6% mai scurte decât cele ale lupilor, câinilor fără stăpân sau raselor de tip spitz, după ce măsurătorile au fost raportate la dimensiunea fiecărui animal. Diferența a fost identificată la trei oase: radiusul și ulna, aflate în partea inferioară a membrului anterior, precum și tibia, situată în partea inferioară a membrului posterior. Această proporție corporală putea contribui la menținerea unui centru de greutate mai coborât. Un astfel de avantaj este important atunci când un animal trebuie să tragă o greutate mare, deoarece forța exercitată de sanie poate afecta echilibrul corpului. Prin urmare, picioarele mai scurte nu reprezentau doar o particularitate anatomică. Ele ar fi putut face ca animalele să fie mai bine adaptate efortului repetat și solicitant. Foto: Magnific.com De ce centrul de greutate contează atât de mult Pentru a înțelege avantajul acestor câini, cercetătorii au analizat felul în care corpul unui animal reacționează atunci când trage o sanie. În poziție normală, un câine își sprijină aproximativ 60% din greutate pe membrele din față și 40% pe cele din spate. Situația se schimbă atunci când animalul se apleacă și începe să tragă. Rezistența saniei și împingerea exercitată de labe creează forțe care tind să rotească trupul câinelui înapoi, ridicându-i partea din față. În aceste condiții, membrele posterioare ajung să suporte o parte mai mare din greutatea corpului. Echipa a realizat calcule pentru a identifica proporțiile care ar permite unui câine să tragă mai puternic fără să-și piardă stabilitatea. Rezultatele au indicat că reducerea la jumătate a înălțimii centrului de greutate ar putea dubla forța de tracțiune pe care animalul o poate genera înainte de a se răsturna înapoi. Un efect asemănător ar putea fi obținut prin deplasarea centrului de greutate spre partea din față a corpului. În cazul unei tracțiuni foarte scurte și intense, când membrele posterioare depun cea mai mare parte a efortului, un centru de greutate mai coborât ar putea dubla în continuare forța, în timp ce deplasarea acestuia înainte ar aduce un avantaj mai mic, de aproximativ 17%. Aceste calcule susțin ideea că o conformație corporală compactă, cu greutatea distribuită mai aproape de sol, putea fi utilă câinilor care transportau încărcături grele. Ce au arătat măsurătorile făcute pe câinii moderni Pentru a verifica dacă această particularitate este specifică animalelor folosite la transport, cercetătorii au analizat oasele a 80 de exemplare moderne. Dintre acestea, 22 erau câini de sanie proveniți din Groenlanda, Ciukotka și Kamceatka. Grupul de comparație a inclus 32 de câini comunitari sau fără stăpân, 13 câini din rase de tip spitz și 13 lupi. Analiza a scos la iveală un rezultat interesant. Câinii de sanie erau, în medie, printre cele mai înalte animale din eșantion, având o înălțime estimată de aproximativ 57,3 centimetri la nivelul greabănului. Doar lupii erau mai mari. Cu toate acestea, raportat la dimensiunea generală a corpului, oasele anumitor membre erau mai scurte. Diferența de aproximativ 6% a rămas vizibilă chiar și după ce specialiștii au ajustat măsurătorile pentru talia fiecărui animal. Cercetătorii au verificat și dacă sexul sau clima rece din regiunile de origine ar putea explica această particularitate. Niciunul dintre acești factori nu a justificat tiparul observat. Foto: Pexels.com Oasele descoperite în situri arctice arată că adaptarea este foarte veche Pentru a afla dacă această conformație corporală exista și în trecut, echipa a analizat 82 de oase provenite de la câini care au trăit în peninsula Ciukotka, în extremitatea estică a Rusiei, în apropierea strâmtorii Bering. Resturile au fost descoperite în trei situri arheologice: Paipelghak, Kaniskak și Ekven. Acestea acoperă o perioadă cuprinsă între primele secole înainte de Hristos și secolul al XVI-lea după Hristos. Citește și: Noua lege din Marea Britanie privind câinii intră în vigoare pe 1 noiembrie. Stăpânii riscă până la șase luni de închisoare Rezultatele au fost remarcabile. Toate cele 15 oase ale membrelor superioare analizate au prezentat caracteristici asociate câinilor de sanie. Același tipar a fost identificat la 20 dintre cele 25 de oase ale antebrațului și la 38 dintre cele 42 de oase ale gambei. În total, aproximativ 89% dintre oasele analizate au corespuns caracteristicilor observate la câinii moderni de sanie. Descoperirea sugerează că această conformație nu este o adaptare recentă. Ea era prezentă în populațiile de câini arctici cu mult timp în urmă și ar fi putut contribui la eficiența lor în activitățile de transport. Cercetătorii amintesc că liniile de câini arctici s-au diferențiat cu aproximativ 9.500 de ani în urmă. Cele mai vechi dovezi arheologice cunoscute privind folosirea săniilor, descoperite pe insula Zhokhov din zona arctică a Rusiei, datează de acum aproximativ 9.000 de ani. Un câine de aproximativ 2.000 de ani păstra indicii despre viața oamenilor din trecut Printre descoperirile analizate se numără și câini care au fost îngropați intenționat. Trei astfel de exemplare au prezentat caracteristici specifice animalelor de sanie. Unul dintre cazurile descrise de echipa de cercetare provine din situl Paipelghak, unde un câine a fost descoperit în anul 2009, sub podeaua din lemn a unui pasaj care ducea în afara unei locuințe, conform earth.com. Permafrostul a contribuit la conservarea blănii sale dese, de culoare maro. Animalul era un mascul bătrân, care avea în jur de zece ani în momentul morții. În apropierea cozii au fost găsite un os de penis de morsă și o bucată de corn de ren care fusese tăiată. Cercetătorii au observat inclusiv posibile urme ale unui ham în blana câinelui. Acest detaliu susține ipoteza că animalul ar fi fost folosit la muncă, deși nu reprezintă, singur, o dovadă definitivă. Potrivit arheologului Mitya Kletzerman, echipele de câini au avut un rol important în viața comunităților arctice. Ele le-au permis oamenilor să vâneze împreună, să transporte bunuri și să păstreze legătura cu alte grupuri. Folosirea îndelungată a acestor animale ar fi influențat, în timp, și caracteristicile fizice ale câinilor. Cum au ajuns câinii să dezvolte această particularitate O întrebare importantă este dacă oamenii din trecut au selectat în mod intenționat câinii cu picioare mai scurte sau dacă această caracteristică s-a transmis treptat prin selecție naturală. Oasele analizate nu pot oferi un răspuns sigur. Potrivit lui Kletzerman, nu există suficiente dovezi care să arate că populațiile arctice preistorice practicau reproducerea controlată pentru a obține anumite trăsături fizice. O explicație posibilă este că animalele mai bine adaptate condițiilor de muncă aveau șanse mai mari să supraviețuiască și să lase urmași. Pe măsură ce oamenii au început să se bazeze tot mai mult pe câini pentru deplasarea săniilor, exemplarele care puteau trage mai eficient încărcături grele ar fi avut un avantaj. În timp, particularitățile lor fizice s-ar fi putut transmite generațiilor următoare. Cercetătorul a explicat că acest proces nu ar fi fost neapărat dirijat conștient de oameni. Mai degrabă, condițiile de lucru create de comunități ar fi favorizat animalele cu o conformație potrivită. Există însă și alte explicații posibile. Câinii de sanie ar putea să fi moștenit proporțiile corporale de la un strămoș comun, iar această conformație să se fi păstrat deoarece era utilă. O altă ipoteză ține de vârsta la care începeau antrenamentele. Dacă animalele erau puse la muncă înainte ca scheletul să se dezvolte complet, solicitările repetate ar fi putut influența creșterea oaselor. Cercetătorii menționează și posibilitatea ca o alimentație bogată în vitamina A să fi contribuit la modificarea dezvoltării osoase. Descoperirea poate ajuta arheologii să identifice câinii de sanie Studiul are implicații importante pentru cercetarea comunităților care au trăit în regiunile arctice. Săniile și hamurile erau realizate din materiale care nu rezistă întotdeauna mii de ani în sol. Lemnul și alte componente se pot deteriora, iar urmele activităților de transport pot dispărea. Oasele câinilor oferă însă indicii care pot rămâne vizibile mult mai mult timp. Dacă cercetătorii identifică anumite proporții caracteristice, pot estima dacă un animal a făcut parte dintr-o populație folosită la trasul săniilor. Metoda are totuși limite. Picioarele mai scurte nu demonstrează automat că un câine a fost folosit la transport. Proporții asemănătoare pot apărea și în alte linii de câini, fără legătură cu această activitate. În plus, multe dintre oasele antice au fost găsite separat, nu ca parte a unor schelete complete. Din acest motiv, clasificarea lor se bazează pe probabilități, nu pe certitudini. Niciunul dintre cele trei situri analizate nu a furnizat, până acum, dovezi clare ale existenței unor sănii descoperite alături de resturile câinilor. Ce vor să afle cercetătorii în continuare Echipa dorește să stabilească mai precis cât de veche este această conformație și cât de răspândită era în diferitele comunități arctice. Cercetătorii au observat, de asemenea, că particularitatea ar putea fi chiar mai pronunțată la unii câini antici decât la exemplarele moderne. O direcție importantă a cercetărilor viitoare va fi analiza structurii interne a oaselor. Specialiștii vor să afle dacă scurtarea acestora a influențat și rezistența lor la efort. Dacă ipoteza va fi confirmată, oasele ar putea deveni o sursă valoroasă de informații despre modul în care oamenii și câinii au colaborat în trecut. Astfel, chiar și în locurile în care săniile au dispărut de mult, rămășițele animalelor ar putea dezvălui că acestea au fost folosite pentru transport. Studiul arată că relația dintre oameni și câini a influențat nu doar comportamentul animalelor, ci este posibil să fi contribuit și la dezvoltarea unor trăsături fizice transmise de-a lungul generațiilor.