Șerpii minusculi care se rostogolesc ca o roată pentru a scăpa de pericol. Pot atinge viteze de 13 km/h, de patru ori mai mari decât atunci când se târăsc

Un șarpe minuscul din Borneo are un mod cu totul neobișnuit de a scăpa de pericol: în loc să se târască, se rostogolește ca o roată, alternând rapid părțile corpului și menținându-și capul ridicat. Într-un experiment de laborator, un exemplar a atins viteza de 3,69 metri pe secundă, echivalentul a aproximativ 13,3 km/h. Raportată la lungimea corpului, performanța sa se apropie de viteza unui ghepard în sprint, deși comparația se referă la un singur moment de viteză maximă, înregistrat pe o pistă de testare, nu în timpul unei urmăriri reale.

Cum se rostogolește șarpele pentru a scăpa de pericol

Când te gândești la un șarpe speriat, probabil îți imaginezi un animal care se îndepărtează rapid, târându-se pe sol. Însă șarpele pitic de stuf din Borneo are o reacție surprinzătoare.

Atunci când este atins ușor, acesta își curbează jumătatea din spate a corpului, se împinge cu ajutorul cozii și se ridică pentru o fracțiune de secundă în aer. Apoi aterizează și începe să se rostogolească alternativ pe o parte și pe cealaltă, asemenea unei roți scăpate de sub control. În tot acest timp, capul rămâne ridicat și relativ stabil, orientat în direcția de deplasare. De multe ori, după ce se îndepărtează suficient, șarpele se ascunde sub cel mai apropiat obiect.

Este vorba despre o specie de dimensiuni foarte mici, atât de ușoară încât cântărește mai puțin decât o monedă americană de cinci cenți. Lungimea sa este mai mică decât cea a unei rigle școlare.

O echipă de cercetători coordonată de Yosuke Kojima, de la Universitatea Toho, a filmat mișcările acestor șerpi cu o cameră care înregistra 120 de cadre pe secundă. Rezultatele studiului au fost publicate pe 19 octombrie în revista științifică Current Biology.

Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 3,69 metri pe secundă, adică aproximativ 13,3 km/h. Pentru un animal atât de mic, aceasta este o performanță remarcabilă.

Citește și: Șopârlele și șerpii din Australia sunt mai amenințați decât se credea. Cercetătorii trag un semnal de alarmă!

Cum au reușit să filmeze șerpii în mișcare

Studiul a inclus 13 exemplare de șarpe pitic de stuf, provenite din Parcul Național Kubah, din statul Sarawak, situat în partea malaeziană a insulei Borneo. Șerpii aveau lungimi cuprinse între aproximativ 10 și 25 de centimetri, iar cel mai greu cântărea puțin peste patru grame.

Fiecare exemplar a fost plasat pe o pistă de testare cu lungimea de 2,2 metri și lățimea de 20 de centimetri, acoperită cu hârtie abrazivă. Două camere au înregistrat fiecare mișcare, iar cercetătorii au declanșat reacția șerpilor atingându-i ușor cu mâna.

Experimentul nu a implicat un prădător real, ci doar un stimul menit să provoace un răspuns de apărare.

Toți cei 13 șerpi testați s-au rostogolit. În schimb, șase exemplare dintr-un alt gen de șerpi de stuf, folosite pentru comparație, nu au prezentat acest comportament.

Cum se deplasează, de fapt, șarpele

La prima vedere, mișcarea seamănă cu rotirea unei roți. Există însă o diferență importantă: o roată obișnuită se învârte în jurul unei axe, în timp ce șarpele nu are un asemenea mecanism.

Imaginile surprinse de camere arată că animalul se rostogolește pe o parte a corpului, apoi își arcuiește o porțiune a acestuia și o aduce în jos, trecând pe lângă cap. La următoarea rotație, repetă mișcarea pe partea opusă. Cele două părți ale corpului alternează pe măsură ce șarpele înaintează.

Unul dintre cele mai interesante detalii este stabilitatea capului. Spre deosebire de restul corpului, acesta nu se rostogolește complet, ci rămâne orientat în direcția de deplasare. În timpul mișcărilor rapide, capul este ținut ridicat, în timp ce coada se mișcă energic în spate.

Practic, șarpele reușește să se rostogolească fără să-și piardă orientarea, un mecanism neobișnuit care îl ajută să se deplaseze rapid atunci când se simte amenințat.

Cât de rapid este un șarpe care se rostogolește

Viteza maximă de aproximativ 13,3 km/h a fost atinsă de un singur exemplar, într-un moment de vârf al experimentului. Media celor mai rapide momente înregistrate pentru șerpii din studiu a fost de 2,29 metri pe secundă, echivalentul a aproximativ 8,2 km/h.

Cercetătorii au constatat că viteza maximă obținută prin rostogolire a fost, în medie, de patru ori mai mare decât viteza maximă atinsă prin deplasarea obișnuită, prin târâre. Comparația trebuie însă privită cu prudență: doar cinci dintre șerpi au fost observați deplasându-se prin târâre înainte sau după rostogolire, astfel că această parte a analizei s-a bazat pe un grup restrâns.

Pentru a înțelege mai bine performanța, lungimea corpului contează la fel de mult ca viteza exprimată în kilometri pe oră. Cel mai rapid exemplar din studiu avea 16,5 centimetri. La o viteză de 3,69 metri pe secundă, acesta parcurgea aproximativ 22 de lungimi ale propriului corp într-o singură secundă.

Prin comparație, un studiu asupra gheparzilor sălbatici a înregistrat o viteză maximă de 25,9 metri pe secundă. Gheparzii au, de regulă, între 1,12 și 1,5 metri de la bot până la baza cozii, iar la viteza maximă pot parcurge aproximativ 17-23 de lungimi ale corpului pe secundă.

Asta nu înseamnă că șarpele este mai rapid decât ghepardul în sens absolut. Ghepardul îl depășește categoric atunci când viteza este măsurată în metri pe secundă. Însă, dacă raportăm distanța parcursă la dimensiunea corpului, șarpele ajunge la valori comparabile în momentele sale cele mai rapide.

Citește și: Cum au reușit șerpii arboricoli bruni să cucerească insula Guam?

Șarpele se poate rostogoli și pe teren plat

Rostogolirea acestei specii a fost documentată pentru prima dată în fotografii în 2023. Atunci, un șarpe pitic de stuf a fost observat rostogolindu-se pe o pantă, pe un drum din Malaezia. Cercetătorii au remarcat că înclinarea terenului ar putea ajuta animalul să capete viteză.

Totuși, după ce exemplarul a fost prins și așezat pe teren plat, lângă drum, acesta a repetat comportamentul.

Noul experiment de laborator confirmă că șerpii se pot rostogoli și fără ajutorul gravitației. Pista folosită de cercetători era plană, fără pantă, ceea ce indică faptul că animalul își produce singur energia necesară deplasării.

De ce sunt rare animalele care se rostogolesc

Rostogolirea poate fi o modalitate eficientă de deplasare în anumite situații, însă este extrem de rară în lumea animală. Ideea că organismele vii nu au evoluat pentru a folosi roți adevărate a fost analizată de-a lungul timpului de cercetători și autori precum Stephen Jay Gould și Richard Dawkins.

Una dintre explicațiile frecvent invocate este că o roată funcțională are nevoie de o axă în jurul căreia să se rotească liber. În cazul unui organism viu, însă, țesuturile trebuie să rămână conectate la sistemele care le furnizează sânge și impulsuri nervoase, ceea ce face dificilă apariția unei roți biologice propriu-zise.

Există totuși câteva animale care au dezvoltat mișcări asemănătoare rostogolirii.

• Omida moliei „mother-of-pearl” se răstoarnă pe spate atunci când este amenințată și se rostogolește cu aproximativ 39 de centimetri pe secundă, o viteză de aproape 40 de ori mai mare decât cea de deplasare obișnuită.
• Păianjenul flic-flac, întâlnit în Maroc, execută mișcări de rostogolire cu o viteză medie de aproximativ 1,7 metri pe secundă și poate ajunge la doi metri pe secundă.
• Păianjenul auriu al deșertului Namib se rostogolește pe dunele de nisip pentru a scăpa de viespi, însă folosește această metodă doar la vale.
• Crevetele-călugăriță rămas pe plajă execută salturi înapoi, iar în aproximativ 40% dintr-o rotație se rostogolește într-un mod asemănător unei roți adevărate.
• Șarpele pitic de stuf se rostogolește pe teren plat și își poate depăși de aproximativ patru ori viteza maximă de deplasare prin târâre, păstrându-și capul stabil.

Valorile nu reprezintă o comparație directă între toate aceste animale, potrivit Scienceblog.com. De exemplu, viteza de 40 de ori mai mare a omizii este raportată la mersul său obișnuit, în timp ce în cazul șarpelui comparația se face cu deplasarea prin târâre.

Ce nu au aflat încă oamenii de știință

Deși rezultatele sunt spectaculoase, studiul nu răspunde tuturor întrebărilor. Cercetătorii nu au stabilit câtă energie consumă șarpele atunci când se rostogolește sau cât timp poate menține acest tip de deplasare.

De asemenea, nu a fost documentat un caz în care un exemplar să folosească această strategie în sălbăticie, în timpul unei confruntări cu un prădător real. Viteza maximă de aproximativ 13,3 km/h a fost măsurată pe o pistă de laborator, nu într-o urmărire.

Prin urmare, șarpele pitic de stuf nu este un „ghepard în miniatură”, ci un exemplu neobișnuit al modului în care evoluția poate produce soluții surprinzătoare pentru supraviețuire. Cu o simplă arcuire a corpului, acest animal minuscul a găsit o modalitate de a se deplasa rapid și de a încerca să scape de pericol.