Animale mai rapide decât omul Crezi că ai putea întrece un urs la fugă? Dar o girafă sau o veveriță? Multe animale mai rapide decât omul nu sunt cele la care te-ai gândi prima dată. Iar diferența dintre un sprint și o cursă lungă schimbă mult comparația. Viteza nu depinde doar de lungimea picioarelor sau de mărimea corpului. Contează și accelerația, rezistența, terenul și felul în care funcționează mușchii. O analiză BBC, semnată de Richard Fisher, explorează aceste diferențe. Comparațiile pornesc de la măsurători adunate de cercetători pentru sute de specii. Ursul aleargă mai repede decât ai crede Corpul masiv al ursului poate crea o impresie greșită. Ursul negru american poate atinge aproximativ 48 km/h, potrivit datelor prezentate de BBC. Prin comparație, Usain Bolt a ajuns la circa 44 km/h în timpul sprintului său de record mondial. Aceasta a fost viteza de vârf, atinsă pe o porțiune a cursei. Un om obișnuit aleargă considerabil mai încet. Prin urmare, fuga nu trebuie privită ca o soluție pentru a scăpa de un urs. În plus, poate declanșa urmărirea. Girafele și zebrele îl pot depăși chiar și pe Bolt Girafa pare construită pentru plimbări elegante. Totuși, poate ajunge la aproximativ 57–60 km/h. Nici elanul nu este un adversar lent. Viteza sa poate depăși 55 km/h, conform valorilor citate în articol. Alte exemple sunt și mai spectaculoase: Zebra: aproximativ 70 km/h. Struțul: peste 80 km/h. Ghepardul: aproximativ 93 km/h, în măsurători realizate în sălbăticie. Aceste valori sunt orientative. Metoda de măsurare și condițiile pot influența rezultatele. În plus, viteza maximă nu arată cât timp o poate menține animalul. Surpriza vine de la veverițe și bursuci Nu trebuie să fii un animal uriaș pentru a depăși un alergător. Veverițele cenușii și bursucii pot atinge în jur de 30 km/h, potrivit datelor prezentate de BBC. Au și un avantaj la plecare. Corpul mic le permite să accelereze foarte repede. Pentru mulți oameni, o asemenea viteză este greu de atins chiar și pentru câteva secunde. Așadar, o veveriță ar putea câștiga fără probleme un sprint imaginar. Citeste si: Pisica fuge când scoți cușca de transport? Greșeala începe înainte de vizita la veterinar. Cum o obișnuiești fără să o forțezi Ce animale ar putea întrece un alergător? La celălalt capăt al comparației se află unele rozătoare mici. BBC pune vitezele lor maxime alături de ritmul unui om care aleargă cinci kilometri. De exemplu: Cinci kilometri în 40 de minute înseamnă o medie de 7,5 km/h, comparată cu viteza maximă a unui șoarece de pădure din grupul vole. Cinci kilometri în 30 de minute înseamnă 10 km/h, un reper asociat șobolanilor și hamsterilor. Cinci kilometri în 25 de minute înseamnă 12 km/h, comparabil cu viteza maximă a unui șoarece de casă. Comparația are însă o limită: omul menține acel ritm pe cinci kilometri. Animalele respective ating vitezele indicate în sprinturi scurte. Pe scurt, un om poate întrece unele animale la fugă. Din exemplele de mai sus, un alergător care depășește 10–12 km/h ar putea lăsa în urmă un hamster, un șobolan sau un șoarece de casă, potrivit vitezelor citate. În schimb, majoritatea oamenilor nu ar putea întrece la sprint un urs, o girafă, o zebră sau chiar o veveriță cenușie. Pe distanțe lungi, rezistența poate schimba rezultatul, dar nu ne garantează victoria. Contează specia, distanța, terenul și condiția fizică a alergătorului. De ce animalele cele mai mari nu sunt și cele mai rapide? Mai multă masă musculară nu garantează primul loc. Un corp greu are nevoie de mai mult timp pentru a accelera. Cercetătoarea Myriam Hirt și colegii săi au analizat această legătură. Explicația propusă ține de energia disponibilă pentru accelerație. Animalele foarte mari pot consuma această rezervă înainte să atingă viteza maximă teoretică. Astfel, dimensiunea care le oferă forță le poate limita performanța la sprint. La distanțe lungi, oamenii recuperează teren Printre numeroasele animale mai rapide decât omul se află specialiști ai sprintului. Ghepardul este exemplul clasic. Datele prezentate de BBC arată că acesta își menține de obicei viteza maximă doar câteva secunde. O urmărire tipică măsurată în studiul citat avea sub 200 de metri. Oamenii sunt mai bine adaptați la efort prelungit. Transpirația contribuie la răcirea corpului, iar anatomia ne ajută să alergăm pe distanțe mari. Totuși, nici aici nu suntem campioni absoluți. Câinii de sanie și caii antrenați pentru anduranță pot depăși performanțele multor alergători. Viteza nu este singurul secret al unei evadări În natură, o urmărire nu se decide doar prin kilometri pe oră. Contează și reacția, schimbarea direcției și accesul la un adăpost. Un animal mic poate dispărea printre rădăcini. Altul poate urca într-un copac sau se poate strecura într-o vizuină. Prin urmare, cel mai rapid concurent pe teren drept nu câștigă automat fiecare confruntare. Citeste si articolul: Cățeii din Finlanda care au cucerit publicul. Viața lor este transmisă în direct, zi și noapte