Cercetătorii au scanat un șarpe cu o coadă neobișnuită, care imită un păianjen. Ce au dezvăluit imaginile? Foto: Omid Mozaffari Un șarpe din Iran are o metodă neobișnuită de a-și prinde prada. Vârful cozii sale seamănă izbitor cu un păianjen, cu un corp rotunjit și filamente lungi, asemănătoare unor picioare. Reptila își mișcă această parte a corpului pentru a atrage păsările. Când acestea se apropie, șarpele atacă. Specia se numește Pseudocerastes urarachnoides, cunoscută drept vipera cu coadă de păianjen. Aspectul său neobișnuit i-a intrigat mult timp pe cercetători. Acum, o echipă de oameni de știință a folosit scanări computerizate pentru a vedea ce se află în interiorul cozii. Rezultatele au adus o surpriză. Deși la exterior coada seamănă cu un păianjen, oasele din interior sunt obișnuite pentru o viperă. Forma spectaculoasă este dată de piele și de solzii modificați, nu de o structură osoasă neobișnuită. Descoperirea arată cât de diferită poate fi înfățișarea unui animal de ceea ce dezvăluie scheletul său, conform celor de la earth.com. Cum își folosește șarpele coada pentru a atrage păsările Vipera cu coadă de păianjen trăiește în Iran și folosește o strategie de vânătoare bazată pe imitare. Corpul său se camuflează printre pietre, iar coada atrage atenția prăzii. Vârful acesteia are o umflătură ovală, care seamănă cu trupul unui păianjen. În jurul ei se află prelungiri subțiri, asemănătoare picioarelor. Când șarpele își mișcă vârful cozii pe sol, acesta poate părea un păianjen care se deplasează printre pietre. Citește și: Cercetătorii au reușit să reconstruiască creierul unui șarpe care a trăit acum 85 de milioane de ani Păsările care observă presupusa pradă se pot apropia pentru a o captura. În acel moment, vipera profită de ocazie și atacă. Astfel, ceea ce pare a fi un simplu detaliu al aspectului său devine un instrument eficient de vânătoare. Strategia este cu atât mai interesantă cu cât șarpele nu trebuie să urmărească activ fiecare pasăre. El poate rămâne nemișcat și își folosește coada pentru a aduce prada în apropierea sa. Foto: Sara Ruane Un exemplar păstrat în muzeu a oferit răspunsuri importante Povestea descoperirii acestei specii începe în 1968. Atunci a fost colectat un exemplar care a ajuns în colecția Field Museum din Chicago, Statele Unite. La început, aspectul neobișnuit al cozii a ridicat semne de întrebare. Cercetătorii au crezut că ar putea fi vorba despre o deformare, asemănătoare unei tumori. Existența unei specii distincte nu a fost confirmată imediat. Un alt exemplar cu o coadă asemănătoare a fost descoperit în 2003. În 2006, oamenii de știință au descris oficial vipera cu coadă de păianjen ca specie nouă. Exemplarul colectat în 1968 a devenit specimenul de referință al speciei, numit în biologie holotip. Acesta este păstrat în colecția muzeului și permite cercetătorilor să studieze caracteristicile animalului. De-a lungul timpului, filmările realizate în sălbăticie au arătat cum își folosește șarpele coada pentru a atrage păsările. Totuși, structura internă a acestei formațiuni a rămas o întrebare importantă. Ce au arătat scanările computerizate Pentru a înțelege cum este construită coada, cercetătorii au folosit un sistem de tomografie computerizată cu raze X, care permite examinarea interiorului unui specimen fără a-l tăia sau deteriora. Sara Ruane, specialistă în herpetologie la Field Museum, și Georgios Georgalis, cercetător la Academia Poloneză de Științe, au participat la studiu. Echipa a analizat scheletul exemplarului păstrat în muzeu, cu ajutorul lui Kacper Węgrzyn, de la Universitatea Chineză din Hong Kong. Scanarea a durat 44 de minute și a produs 3.848 de imagini. Acestea au fost combinate pentru a obține o reprezentare tridimensională a structurilor interne. Cercetătorii au identificat 183 de vertebre, la care se adaugă o porțiune terminală fuzionată. Dintre vertebrele numărate, 32 se află în coadă. Citește și: Mușcăturile de șarpe provoacă mult mai multe victime decât se credea. Până la 513.000 de oameni ar putea muri anual Rezultatul a fost surprinzător. Oasele cozii nu aveau forme speciale care să explice aspectul de păianjen. Ele semănau cu vertebrele întâlnite în mod obișnuit la vipere și deveneau treptat mai mici spre vârful cozii. Cu alte cuvinte, scheletul nu conține o structură osoasă care să formeze corpul și picioarele păianjenului imitat de reptilă. Foto: Sara Ruane și Stephanie Smith „Păianjenul” de la capătul cozii este format din solzi modificați Dacă oasele sunt obișnuite, ce anume îi oferă cozii acest aspect atât de neobișnuit? Răspunsul se află în piele și în solzi. În apropierea vârfului cozii, solzii se modifică treptat. Unii se alungesc și formează filamente flexibile, care seamănă cu picioarele unui păianjen. În același timp, o structură ovală, formată din solzi măriți și uniți, imită corpul acestuia. Pe restul corpului, solzii au o suprafață mai aspră și proeminențe care ajută șarpele să se camufleze printre pietre. Spre coadă, aspectul lor se schimbă, formând o structură cu totul diferită. Potrivit cercetătorilor, aceste prelungiri sunt neobișnuite în lumea reptilelor actuale. Ele demonstrează că o adaptare spectaculoasă poate apărea fără modificări majore ale scheletului. Multe alte specii de șerpi își mișcă vârful cozii pentru a atrage prada. Unele folosesc mișcări care pot semăna cu deplasarea unor animale mici. Vipera iraniană se remarcă însă prin forma complexă a cozii, care imită un păianjen. De ce este importantă descoperirea pentru studiul fosilelor Rezultatele cercetării sunt importante și pentru paleontologi, specialiștii care studiază organismele dispărute pe baza fosilelor. În numeroase cazuri, șerpii fosilizați sunt descoperiți doar prin vertebre izolate, nu prin schelete complete. Aceste oase oferă indicii despre anatomia animalului, dar nu dezvăluie întotdeauna toate detaliile înfățișării sale. Exemplul viperei cu coadă de păianjen arată cât de multe informații se pot pierde atunci când cercetătorii au la dispoziție doar scheletul. Dacă această specie ar fi cunoscută exclusiv din fosile, oamenii de știință ar putea să nu observe nimic care să sugereze existența cozii sale neobișnuite. Mai mult, oasele nu ar dezvălui faptul că șarpele își folosește coada pentru a atrage păsările. Comportamentul de vânătoare nu poate fi dedus cu ușurință doar din forma vertebrelor. Pielea, coloritul și alte țesuturi moi se păstrează mult mai rar în registrul fosil. Din acest motiv, unele animale preistorice ar fi putut avea trăsături mult mai neobișnuite decât cele pe care oamenii de știință le pot reconstitui astăzi. Ce nu au aflat încă oamenii de știință Deși scanările au oferit informații importante, există încă întrebări fără răspuns. Cercetătorii nu au analizat în același mod scheletele celorlalte două specii din același gen. Prin urmare, nu se știe cu certitudine dacă acestea au caracteristici osoase similare. De asemenea, mecanismul prin care se dezvoltă solzii alungiți care formează „picioarele” păianjenului nu este pe deplin cunoscut. Pentru a înțelege mai bine structura lor, ar fi necesare investigații suplimentare, inclusiv scanări de rezoluție mai mare sau examinări la microscop electronic. Studiul arată și cât de valoroase sunt colecțiile muzeelor. Un exemplar păstrat timp de decenii poate oferi informații noi atunci când este analizat cu ajutorul tehnologiilor moderne. În acest caz, cercetătorii au putut examina interiorul unui specimen rar fără să îl deterioreze. Descoperirile au fost publicate în revista științifică The Anatomical Record. Concluzia cercetătorilor: coada care seamănă cu un păianjen nu este susținută de oase speciale. Aspectul ei este creat de piele și de solzii modificați, iar această adaptare îi permite viperei să atragă păsările suficient de aproape pentru a le captura. Cazul demonstrează că, uneori, cele mai spectaculoase caracteristici ale unui animal nu pot fi descoperite doar prin examinarea scheletului.