Alpiniștii au făcut o descoperire neașteptată într-o peșteră din Grecia. Foto: Georgios Lazaridis, via Georgios Lazaridis et al. Ursus 2026 Un puț natural complet vertical, ascuns într-o peșteră din Grecia, a oferit cercetătorilor o surpriză neașteptată. La baza unei cavități adânci de aproximativ 60 de metri au fost identificate mai multe urme de gheare de urs, o descoperire care sugerează că aceste animale sunt capabile să exploreze spații subterane mult mai dificile decât se credea până acum. Cercetătorii de la Universitatea Aristotel din Salonic au analizat urmele găsite în avenul Stefou, situat pe Muntele Vermio, în apropierea localității Fyteia, în regiunea Macedonia. Ceea ce face descoperirea deosebit de interesantă este configurația puțului: primii 60 de metri sunt aproape complet verticali și nu prezintă trepte naturale, praguri sau pasaje orizontale care să faciliteze deplasarea unui animal. Urme de urs la baza unui puț vertical de 60 de metri În timpul explorării avenului Stefou, echipa de specialiști a coborât până la baza unui puț vertical și a descoperit pe pereții celei mai adânci camere mai multe semne atribuite urșilor. Printre acestea se numără urme de gheare care indică faptul că un exemplar a ajuns în acea zonă extrem de greu accesibilă. Peștera a fost explorată până la aproximativ 80 de metri adâncime, însă cele mai interesante dovezi au fost identificate în zona aflată după coborârea verticală de 60 de metri, conform discoverwildlife.com. Descoperirea ridică o întrebare importantă: dacă ursul a reușit să ajungă până acolo, cum a făcut-o? Mai ales, dacă animalul a intrat în puț de la suprafață, este posibil să fi reușit ulterior să se cațere înapoi? Autorii studiului consideră că această posibilitate este una dintre cele mai interesante implicații ale observațiilor. Dovezile nu permit stabilirea cu certitudine a traseului parcurs de animal, însă urmele demonstrează că urșii au putut exploata astfel de spații verticale. Urșii explorau peșterile grecești și în trecut Descoperirea de la avenul Stefou este cu atât mai importantă cu cât cercetările anterioare identificaseră urme ale urșilor în peșteri cu pasaje verticale considerabil mai scurte, de aproximativ 4 până la 10 metri. Alpiniștii au descoperit urme de gheare la baza unui puț vertical de 60 de metri. Foto: Georgios Lazaridis, via Georgios Lazaridis et al. Ursus 2026 În acest context, existența unor urme la baza unui puț vertical de 60 de metri extinde semnificativ limitele cunoscute ale capacității acestor animale de a utiliza mediul subteran. Urșii sunt animale puternice și foarte agile, capabile să se deplaseze pe teren accidentat, să urce pante abrupte și să se cațere pe suprafețe dificile. Totuși, un puț aproape complet vertical, cu o lungime de zeci de metri, reprezintă o provocare cu totul diferită. Cercetătorii consideră că astfel de descoperiri oferă indicii importante despre modul în care urșii își adaptau comportamentul în funcție de mediul în care trăiau. Ce au căutat cercetătorii în peșterile Greciei Descoperirea face parte dintr-un amplu program de cercetare desfășurat timp de aproximativ 25 de ani de o echipă de la Universitatea Aristotel din Salonic. Georgios Lazaridis, Despoina Dora, Aikaterini Matakidou și Konstantinos-Prokopios Trimmis au analizat numeroase dovezi ale prezenței urșilor în peșterile grecești. Specialiștii au urmărit o gamă largă de indicii, printre care zgârieturi de gheare păstrate pe suprafețele stâncoase, urme de labe, fire de păr, resturi scheletice, zone în care roca a fost netezită prin frecarea animalelor și gropi care ar fi putut fi utilizate drept bârloguri. Majoritatea acestor dovezi au fost atribuite ursului brun, Ursus arctos, și nu ursului de peșteră, Ursus spelaeus, specie dispărută. Citește și: România solicită schimbarea regulilor europene privind speciile protejate. Fermierii reclamă pagube tot mai mari provocate de urși, ciori și cormorani De ce ar fi intrat un urs atât de adânc în subteran Prezența unui urs într-o zonă atât de adâncă și dificil de accesat poate avea mai multe explicații. Peșterile puteau reprezenta locuri de refugiu, spații pentru odihnă sau zone protejate de condițiile dificile de la suprafață. Un avantaj important al acestor cavități este faptul că sunt greu accesibile oamenilor și altor animale. Pentru un urs capabil să parcurgă astfel de trasee, o încăpere aflată la zeci de metri sub pământ putea reprezenta un adăpost sigur. Cercetătorii subliniază tocmai această caracteristică a mediului subteran. Cu cât o zonă este mai greu accesibilă, cu atât poate oferi mai multă protecție unui animal care reușește să ajungă acolo. Foto: Georgios Lazaridis, via Georgios Lazaridis et al. Ursus 2026 În cazul avenului Stefou, însă, dificultatea accesului este impresionantă. Lipsa unor praguri sau a unor segmente orizontale pe primii 60 de metri face ca urmele de urs să fie cu atât mai surprinzătoare. Dovezile urșilor sunt rare în peșterile din Grecia Un alt aspect care sporește importanța descoperirii este raritatea unor astfel de dovezi. Potrivit cercetătorilor, semne ale prezenței urșilor au fost identificate în doar aproximativ una din 200 de peșteri explorate în Grecia. Prin urmare, fiecare astfel de descoperire poate contribui la înțelegerea relației dintre urși și mediul subteran. Nu este vorba doar despre identificarea unor urme, ci despre reconstruirea unor comportamente care au avut loc cu mult timp în urmă. Urmele de gheare, suprafețele roase sau netezite și alte semne conservate în peșteri pot funcționa ca adevărate arhive naturale. Ele le permit oamenilor de știință să afle unde ajungeau animalele, ce zone utilizau și cum interacționau cu mediul. Problema care îi încurcă pe cercetători: când au fost lăsate urmele? Există însă o dificultate majoră în interpretarea acestor descoperiri: datarea exactă a urmelor de gheare. Faptul că o urmă este vizibilă pe o suprafață de rocă nu înseamnă automat că specialiștii pot stabili cu precizie momentul în care a fost lăsată. În plus, unele urme se pot suprapune, ceea ce complică și mai mult interpretarea. Nu este întotdeauna clar dacă mai multe zgârieturi provin de la același urs, care a revenit în același loc de mai multe ori, sau dacă au fost produse de exemplare diferite, într-o perioadă îndelungată. Această problemă este importantă pentru stabilirea cronologiei utilizării peșterilor de către urși. Ce vor să afle cercetătorii în viitor Echipa Universității Aristotel consideră că viitoarele cercetări ar trebui să combine metode moderne de datare cu tehnici de imagistică de înaltă rezoluție și colaborări între specialiști din domenii diferite. Astfel, oamenii de știință ar putea determina mai exact vechimea urmelor și ar putea analiza în detaliu modul în care acestea au fost produse. O imagine mai clară asupra cronologiei ar putea arăta dacă urșii au folosit în mod repetat anumite peșteri sau dacă urmele reprezintă evenimente izolate. O descoperire care schimbă perspectiva asupra urșilor bruni Cercetarea realizată în Grecia aduce informații importante despre comportamentul urșilor moderni și al speciilor care au trăit în trecut. Mai ales în cazul ursului brun, dovezile din peșteri arată o capacitate de adaptare la medii dificile care merită investigată mai atent. Avenul Stefou oferă, în acest sens, un exemplu spectaculos. La un moment dat, un urs a ajuns într-o zonă aflată la baza unui puț vertical de aproximativ 60 de metri, fără trasee naturale evidente care să îi ușureze deplasarea. Dacă animalul a parcurs puțul atât la coborâre, cât și la urcare, descoperirea demonstrează că abilitățile de cățărare și adaptarea comportamentală ale urșilor pot depăși cu mult ceea ce se presupunea anterior. Chiar dacă cercetătorii nu pot spune încă exact când au fost lăsate urmele și nici dacă toate aparțin aceluiași exemplar, un lucru este cert: urșii au fost capabili să pătrundă în unele dintre cele mai greu accesibile zone ale peșterilor grecești. Iar cazul avenului Stefou arată că lumea subterană poate ascunde încă informații surprinzătoare despre comportamentul acestor animale.