Cea mai bătrână femelă de urs polar aflată în captivitate a murit. Foto: Pexels.com Larissa, considerată cea mai vârstnică ursoaică polară aflată în captivitate din lume, a murit la vârsta de 36 de ani, au anunțat reprezentanții unei grădini zoologice din nordul Germaniei. Animalul, devenit unul dintre cele mai iubite simboluri ale instituției, și-a petrecut ultimii ani din viață la Grădina Zoologică Neumünster. Conducerea grădinii zoologice a transmis că starea de sănătate a Larissei s-a deteriorat vizibil în ultimele săptămâni din cauza vârstei înaintate. După ce medicii veterinari au constatat că nu mai existau șanse de recuperare, a fost luată decizia de a-i curma suferința, astfel încât să se stingă în liniște. Larissa avea 36 de ani Larissa s-a născut în 1990 la Grădina Zoologică din Rotterdam, în Olanda. În 2017 a fost mutată la Neumünster, în apropierea orașului Kiel, unde a devenit rapid una dintre principalele atracții pentru vizitatori. Potrivit reprezentanților grădinii zoologice, ursoaica era considerată cea mai bătrână femelă de urs polar aflată în captivitate la nivel mondial, depășind cu mult speranța de viață obișnuită a acestei specii în îngrijirea oamenilor. „La vârsta ei, Larissa era considerată cea mai bătrână femelă de urs polar din lume, depăşind cu mult durata de viaţă obişnuită pentru urşii polari aflaţi în îngrijirea oamenilor”, au transmis reprezentanţii grădinii zoologice din Germania într-un comunicat. Citește și: Urșii polari de pe insulele Norvegiei sunt mai grași și mai sănătoși, în ciuda pierderii gheții, spun cercetătorii Cea mai bătrână femelă de urs polar aflată în captivitate Moartea Larissei a fost resimțită puternic de echipa care a îngrijit-o ani la rând. „Prin plecarea Larissei pierdem nu doar un animal extraordinar, ci și o personalitate care a marcat grădina noastră zoologică timp de mulți ani. Moartea ei lasă un gol imens, atât pentru întreaga noastră echipă, cât și pentru numeroșii oameni care i-au urmărit povestea de-a lungul anilor”, au transmis reprezentanții instituției. Larissa a fost una dintre cele mai longevive ursoaice polare aflate în captivitate și un exemplu remarcabil al îngrijirii veterinare moderne, devenind de-a lungul timpului un simbol al Grădinii Zoologice Neumünster și un animal îndrăgit de mii de vizitatori. Citește și: O ursoaică polară a adoptat un pui străin: caz rar documentat de oamenii de știință