Fosila unui crocodil din Cretacic dezvăluie detalii rare despre piele și anatomie Descoperirile paleontologice oferă, de cele mai multe ori, informații aproape exclusiv despre structura osoasă a animalelor dispărute. Țesuturile moi, precum pielea, cartilajele sau alte elemente externe, se degradează rapid după moarte și sunt rareori conservate suficient de bine pentru a ajunge până în prezent. Tocmai de aceea, un exemplar fosilizat al speciei Montsecosuchus depereti, descoperit în Spania și vechi de aproximativ 125 de milioane de ani, a atras din nou atenția cercetătorilor. Deși fosila se afla într-o colecție muzeală de peste un secol și fusese analizată de numeroși specialiști, o investigație realizată cu lumină ultravioletă a scos la iveală detalii pe care nimeni nu le observase anterior: fragmente de piele, cartilaj și chiar urme ale modelului de colorație de pe coadă. O descoperire redeschisă după mai bine de 100 de ani Specimenul a fost recuperat în anul 1902 dintr-o carieră de calcar aflată în regiunea Noguera, din Catalonia, de geologul Lluís Marià Vidal. La câțiva ani după descoperire, acesta a descris oficial noua specie, iar ulterior paleontologii au încadrat-o într-un gen distinct. După publicarea studiilor inițiale, fosila a rămas timp de decenii în colecțiile muzeale, fiind considerată deja complet documentată. Situația s-a schimbat atunci când o echipă coordonată de paleontologul Oscar Castillo-Visa, din cadrul Institutului Catalan de Paleontologie „Miquel Crusafont”, a decis să o reanalizeze folosind tehnici moderne de investigare. Sursa foto: Institut Català de Paleontologia Miquel Crusafont. Conservarea țesuturilor moi este extrem de rară în cazul rudelor crocodililor, fiind cunoscută doar în foarte puține situații, în special la unele specii marine dispărute. Descoperirea unor astfel de structuri la un crocodil terestru din perioada Cretacicului reprezintă, prin urmare, o excepție remarcabilă. Lumina ultravioletă a scos la iveală detalii invizibile Analiza cu lumină UV a schimbat complet imaginea fosilei. Sub acest tip de iluminare, porțiuni discrete de țesut fosilizat au devenit vizibile pe suprafața plăcii de calcar, evidențiind regiuni pe care lumina obișnuită nu le putea pune în valoare. Cercetătorii au identificat fragmente de piele pe membre, torace și coadă, cele mai bine conservate fiind cele de pe picioarele din față și din zona trunchiului. Solzii aveau o formă rotunjită și compactă, asemănătoare unor mici plăci pietroase. În plus, unele degete păstrau încă învelișurile cornoase care acopereau ghearele în timpul vieții animalului. Citește și: Crocodili, eutanasiați după ce au recurs la canibalism într-o fermă abandonată Aceste elemente transformă fosila într-unul dintre cele mai complete exemple cunoscute de piele conservată la un crocodilian atât de vechi. Potrivit autorilor studiului, fără utilizarea luminii ultraviolete, toate aceste urme ar fi rămas practic invizibile în roca sedimentară. Piele aproape identică cu cea a crocodilienilor moderni Compararea fosilei cu crocodilii actuali a oferit o concluzie surprinzătoare. Modelul general al solzilor este foarte apropiat de cel întâlnit astăzi la crocodili și aligatori, ceea ce sugerează că această organizare a pielii s-a modificat foarte puțin în peste 100 de milioane de ani de evoluție. Totuși, reptila preistorică prezenta și câteva diferențe importante. Spre deosebire de speciile moderne, Montsecosuchus depereti nu avea creasta înaltă care străbate coada crocodilienilor actuali și nici solzii puternic reliefați ce oferă protecție suplimentară membrelor. Aspectul general indică un animal mai suplu și mai puțin puternic blindat decât rudele sale contemporane. Aceste observații arată că planul de bază al pielii crocodiliene era deja bine stabilit în perioada dinozaurilor, însă unele adaptări defensive au apărut mai târziu, pe parcursul evoluției. Solzi specializați care funcționau ca organe de simț Pe marginile corpului, cercetătorii au observat o categorie aparte de solzi de dimensiuni reduse. Poziția și structura lor sugerează că reprezentau organe senzoriale capabile să detecteze vibrațiile și modificările fine ale mediului înconjurător. La crocodilienii actuali, asemenea receptori sunt distribuiți pe cap și pe corp și permit animalelor să perceapă cele mai mici mișcări produse în apă, chiar și atunci când vizibilitatea este foarte redusă. Experimente moderne au demonstrat că sensibilitatea acestor structuri depășește chiar și sensibilitatea tactilă a vârfului degetelor umane. În cazul fosilei spaniole, astfel de organe par să fi fost concentrate doar în anumite regiuni ale corpului, ceea ce îi face pe cercetători să creadă că acest sistem senzorial era încă într-o etapă timpurie de dezvoltare și avea să se extindă ulterior la speciile evoluate. Indicii despre un sistem respirator performant O altă descoperire importantă a fost realizată în zona cutiei toracice. Între coaste au fost identificate structuri cartilaginoase asemănătoare proceselor uncinate întâlnite astăzi la păsări, conform earth.com. Aceste formațiuni acționează asemenea unor pârghii care stabilizează toracele și sporesc eficiența respirației, reducând energia necesară pentru fiecare inspirație. Prezența lor la acest crocodilian fosil sugerează că animalul dispunea de un aparat respirator mai performant decât s-ar presupune pentru un strămoș atât de vechi. Descoperirea contrazice imaginea tradițională a crocodilienilor ca animale lente și inactive și indică faptul că această specie era probabil mult mai agilă și adaptată unui stil de viață semiacvatic activ. Cea mai veche dovadă a unui model de colorație Poate cea mai spectaculoasă revelație a venit din analiza cozii. Sub lumina ultravioletă, cercetătorii au observat alternanțe regulate între zone mai închise și mai deschise pe suprafața solzilor. Aceste urme sunt interpretate drept vestigii ale unui model de benzi care acoperea coada animalului în timpul vieții. Dacă interpretarea este confirmată, aceasta reprezintă cea mai veche dovadă cunoscută privind colorația corporală la o rudă a crocodilienilor. La reptilele actuale, benzile contrastante au adesea rol de camuflaj, fragmentând conturul corpului printre umbrele vegetației și reflexiile luminii din apă. Totuși, fosila nu păstrează pigmenții suficient de bine pentru ca specialiștii să poată stabili culorile exacte ale acestor dungi. Cercetătorii consideră însă că aspectul general nu era probabil foarte diferit de cel întâlnit la numeroase specii moderne de crocodili. O fereastră rară către aspectul crocodilienilor din Cretacic Ansamblul descoperirilor oferă una dintre cele mai complete imagini asupra modului în care arăta un crocodilian în urmă cu 125 de milioane de ani. Fragmentele de piele, urmele cartilajelor, structurile senzoriale și modelul de pe coadă permit cercetătorilor să depășească limitele informațiilor oferite exclusiv de schelet și să reconstituie cu o precizie fără precedent aspectul exterior și adaptările biologice ale acestei reptile. Studiul demonstrează, totodată, că multe dintre caracteristicile întâlnite astăzi la crocodili existau încă din perioada dinozaurilor, în timp ce altele au apărut ulterior, pe parcursul unei evoluții care s-a întins pe zeci de milioane de ani.