Un grup de cercetători din Africa de Sud a reușit însă să depășească această provocare prin dezvoltarea unei rețele speciale de camere cu senzori de mișcare, capabilă să monitorizeze simultan șase specii diferite de prădători. Foto: magnific.com Monitorizarea animalelor sălbatice este esențială pentru protejarea biodiversității, însă în cazul marilor carnivore africane acest proces este extrem de dificil. Fiecare specie ocupă teritorii diferite, are obiceiuri distincte și se deplasează pe distanțe variabile, ceea ce face aproape imposibilă estimarea populațiilor folosind o singură metodă de observare. Un grup de cercetători din Africa de Sud a reușit însă să depășească această provocare prin dezvoltarea unei rețele speciale de camere cu senzori de mișcare, capabilă să monitorizeze simultan șase specii diferite de prădători. Rezultatul reprezintă primul set public de date din lume în care fiecare individ din toate speciile analizate a fost identificat în cadrul aceluiași studiu. De ce este atât de greu să fie monitorizate toate carnivorele Prădătorii africani nu folosesc spațiul în același mod. Leii și leoparzii pot parcurge teritorii întinse în căutarea hranei, în timp ce alte specii, precum genetele – mamifere de dimensiunea unei pisici domestice – își petrec întreaga viață pe suprafețe de câteva ori mai mici. Din acest motiv, majoritatea studiilor sunt concepute pentru o singură specie. Dacă camerele sunt amplasate la distanțe mari pentru a surprinde leoparzi sau lei, animalele mici apar foarte rar în imagini, iar cercetătorii nu pot estima cu precizie numărul lor. În schimb, dacă echipamentele sunt instalate foarte aproape unele de altele pentru speciile mici, monitorizarea marilor carnivore devine ineficientă. Citește și: De ce sar cangurii – descoperiri fantastice despre comportamentul acestor animale sălbatice Această limitare i-a determinat pe oamenii de știință să caute o soluție care să permită observarea întregii comunități de prădători folosind aceeași infrastructură. Cum funcționează metoda „captură-recaptură spațială” Studiul s-a bazat pe o tehnică statistică denumită „captură-recaptură spațială”, utilizată tot mai frecvent în cercetarea faunei sălbatice. foto: magnific.com Principiul este simplu: camerele automate fotografiază animalele care trec prin fața senzorilor, iar fiecare exemplar este identificat individual după caracteristicile unice ale blănii, petelor, dungilor sau cicatricilor. Dacă același animal apare în imagini realizate de mai multe camere, cercetătorii pot calcula atât dimensiunea populației, cât și aria pe care aceasta o folosește, conform earth.com. Până în prezent, această metodă oferea rezultate foarte bune doar pentru câte o singură specie analizată separat. O rețea construită pe două niveluri Pentru a elimina această problemă, echipa coordonată de biologul Laura C. Gigliotti, de la Universitatea West Virginia, a proiectat o rețea de camere diferită de cele utilizate până acum. Experimentul a fost desfășurat în Rezervația Munywana, din estul Africii de Sud, o arie protejată care se întinde pe aproximativ 285 de kilometri pătrați. În prima etapă, cercetătorii au instalat 60 de camere destinate monitorizării leopardului, specie care utilizează cele mai mari teritorii din rezervație. Ulterior au fost montate încă 40 de camere în spațiile rămase neacoperite, special pentru surprinderea speciilor cu arii restrânse de deplasare. Astfel a rezultat o rețea cu densitate variabilă, în care camerele erau amplasate, în medie, la aproximativ 800 de metri una de alta, însă distribuite strategic pentru a răspunde nevoilor fiecărei specii. Fiecare punct de monitorizare era echipat cu două camere amplasate față în față, la circa 30 de centimetri deasupra solului, astfel încât animalele să fie fotografiate simultan din ambele părți ale corpului. Peste 400 de carnivore identificate Monitorizarea s-a desfășurat între septembrie 2021 și ianuarie 2022. În această perioadă au fost identificați 438 de indivizi aparținând a șase specii de prădători. Printre aceștia s-au numărat: 21 de lei; 6 gheparzi; leoparzi; hiene pătate; servali; peste 300 de genete. Pentru identificare, cercetătorii au utilizat inițial un program informatic care compara automat modelele de pe blană, după care fiecare potrivire a fost verificată manual. În cazul leopardului, ghepardului, servalului și genetelor, petele și rozetele au reprezentat adevărate „amprente” individuale. Leii au necesitat o abordare diferită, deoarece nu prezintă astfel de modele distinctive. Ei au fost recunoscuți după forma petelor de la baza mustăților, cicatricile vechi și alte particularități fizice, comparate cu o bază de date existentă în rezervație încă din anii 1990. O acuratețe impresionantă Metoda s-a dovedit extrem de eficientă. Toți gheparzii au fost identificați fără erori, iar în cazul leilor precizia a depășit 90%. Rezultatele au fost ceva mai modeste pentru hiene și genete, deoarece particularitățile lor sunt mai greu de diferențiat în fotografii. Cercetătorii atrag însă atenția asupra unei limitări. Camerele au fost amplasate de-a lungul drumurilor utilizate frecvent de animale, iar unele specii mai prudente pot evita aceste trasee. Din acest motiv, este posibil ca numărul real al gheparzilor să fie puțin mai mare decât cel înregistrat. Un instrument nou pentru conservarea faunei Importanța studiului depășește simpla numărare a animalelor. Pentru prima dată, oamenii de știință dispun de o bază de date publică în care toate speciile de carnivore dintr-o rezervație sunt monitorizate simultan, folosind aceeași metodă și aceeași rețea de camere. Acest lucru le permite cercetătorilor să studieze modul în care prădătorii își împart teritoriile, dacă speciile mari influențează distribuția celor mici și cum se modifică echilibrul întregii comunități de carnivore. Până acum, astfel de întrebări necesitau mai multe proiecte separate, fiecare dedicat unei singure specii. Costuri mai mici și informații mai valoroase Noua abordare ar putea reduce semnificativ costurile monitorizării faunei sălbatice. În loc ca administratorii rezervațiilor să organizeze campanii diferite pentru lei, leoparzi, gheparzi sau alte carnivore, aceeași rețea de camere poate furniza informații complete despre toate speciile în același timp. Datele colectate vor putea fi folosite și pentru dezvoltarea unor metode statistice mai performante, precum și pentru evaluarea impactului schimbărilor de mediu asupra întregii comunități de prădători. Prin realizarea unei hărți detaliate a deplasărilor fiecărui exemplar, cercetătorii oferă un model care poate fi aplicat și în alte rezervații naturale din Africa sau din alte regiuni ale lumii. Autorii consideră că această metodă reprezintă un pas important către monitorizarea integrată a ecosistemelor și către o gestionare mai eficientă a speciilor de carnivore aflate în sălbăticie. Rezultatele cercetării au fost publicate în revista științifică Scientific Data.