Hamsterul poate fi un companion minunat, dar numai dacă îi înțelegi nevoile. Un medic veterinar explică ce greșeli fac cel mai des proprietarii și cum pot fi evitate. Sursa foto: Stock Budget / Profimedia Mic, pufos și adorabil, un hamster pare animalul de companie ideal. Adevărul este, însă, că dimensiunile sale reduse nu sunt o garanție că nu va avea nevoi. Dr. Ana Dincă, coordonator al Departamentului de Medicină Exotică din cadrul Spitalului Veterinar Pet Stuff, a explicat pentru zooland.ro regulile esențiale pe care trebuie să le cunoaștem înainte de a aduce un hamster acasă. Sunt hamsterii animale de companie potrivite pentru copii? Nu de puține ori, atunci când un copil își exprimă dorința de a avea un animal de companie, părinții consideră că cel mai potrivit ar fi un hamster. În fond, este mic, nu ocupă foarte mult spațiu, nu face mizerie și nu are nevoie să fie scos de mai multe ori pe zi afară, nu? De fapt, realitatea arată ușor diferit. Da, are alte nevoi față de un câine sau o pisică, dar sunt la fel de complexe. În plus, dacă cel mic este încă la o vârstă fragedă, va accepta mai greu faptul că un hamster nu este o jucărie și nu poate fi forțat să interacționeze atunci când doarme sau nu își dorește acest lucru. „Hamsterii pot fi animale de companie potrivite pentru anumite familii, însă nu reprezintă întotdeauna cea mai bună alegere pentru copiii foarte mici. Sunt animale fragile, care se pot speria ușor și care au un program de activitate diferit de cel al copiilor, fiind active în special în timpul serii și al nopții. Interacțiunea cu ele trebuie realizată cu răbdare, blândețe și respect pentru limitele animalului. De asemenea, responsabilitatea îngrijirii trebuie să rămână întotdeauna în sarcina unui adult. Pentru familiile dispuse să se informeze și să respecte nevoile specifice ale speciei, hamsterul poate deveni un companion extraordinar și o oportunitate valoroasă pentru copii de a învăța despre responsabilitate, empatie și respectul față de toate formele de viață”, a explicat Ana Dincă, medic în cadrul Spitalului Veterinar Pet Stuff. Hamsterul are nevoie de mult mai mult decât o cușcă și hrană Dacă, după toate aceste informații, decizia de a adopta un hamster rămâne aceeași, urmează poate cel mai important pas: înțelegerea nevoilor sale reale, căci o cușcă mică și puțin rumeguș nu sunt suficiente. „Deși sunt animale de talie mică, hamsterii au nevoi complexe, care necesită timp, informare și resurse financiare. Pentru a avea o viață sănătoasă și echilibrată, un hamster are nevoie de o alimentație adecvată, un spațiu suficient de mare și un mediu care să îi permită să își manifeste comportamentele naturale: să sape, să exploreze, să alerge și să roadă. La fel de important este accesul la îngrijire veterinară specializată atunci când apar probleme de sănătate. Dimensiunea redusă a animalului nu înseamnă automat și nevoi reduse”, a subliniat specialista. Citește și: Hamsterul are nevoie de baie? Explicația specialiștilor Cele mai frecvente greșeli pe care le fac proprietarii de hamsteri Multe dintre problemele cu care hamsterii ajung în cabinetul veterinar nu sunt cauzate de boli inevitabile, ci de greșeli de îngrijire care pot fi prevenite. Unele sunt aparent banale, însă pot avea consecințe grave asupra sănătății și chiar asupra vieții animalului. „Cele mai frecvente greșeli sunt legate de spațiul și condițiile de întreținere. Întâlnim adesea: cuști prea mici; roți de alergare nepotrivite, care pot afecta coloana vertebrală; lipsa unui strat suficient de așternut pentru săpat; trezirea hamsterului în timpul zilei, când acesta ar trebui să se odihnească. O altă greșeală importantă este coabitarea unor specii care trebuie crescute individual. Hamsterii sirieni, dar și multe varietăți de hamsteri pitici, precum Winter White și hibrizii acestora, pot deveni agresivi unul față de celălalt, existând riscul unor răni grave sau chiar al decesului. De asemenea, înmulțirea hamsterilor acasă, fără cunoștințe solide despre genetică, comportament și nutriție, poate duce la apariția unor afecțiuni ereditare, precum probleme dentare, tulburări neurologice, anumite forme de cancer sau o speranță de viață redusă”, a explicat Dr. Ana Dincă. „Bunăstarea lui depinde de o serie de factori esențiali” În cele din urmă, Ana Dincă a concluzionat că dacă suntem atenți la câțiva factori, un hamster poate deveni cel mai bun prieten al nostru și ne poate învăța ceea ce înseamnă responsabilitatea și grija: „Hamsterul este adesea perceput ca un animal de companie simplu și ieftin de întreținut. În realitate, bunăstarea lui depinde de o serie de factori esențiali: spațiu adecvat, alimentație corectă, stimulare comportamentală, un mediu lipsit de stres și acces la îngrijire veterinară specializată. Atunci când ne informăm corect și îi respectăm nevoile naturale, acest mic mamifer ne poate oferi una dintre cele mai frumoase lecții despre responsabilitate și grijă față de animale”. Citește și: De ce hamsterul meu stă nemișcat ore întregi?