Ursul brun ar putea să-și piardă statutul de specie protejată. Foto: pexels.com Ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, susține că România ar trebui să inițieze la nivel european un demers pentru modificarea regimului de protecție al ursului brun, invocând precedentul creat în cazul lupului. Oficialul consideră că actualul cadru legislativ nu mai răspunde realităților din teren, în contextul în care numărul incidentelor provocate de urși este în creștere. Declarațiile au fost făcute pe fondul tot mai multor sesizări venite din partea fermierilor și a comunităților locale, care reclamă atacuri asupra animalelor domestice, pagube materiale și, în unele cazuri, agresiuni asupra oamenilor. Ursul brun ar putea să-și piardă statutul de specie protejată Potrivit ministrului, soluțiile adoptate exclusiv la nivel național sunt limitate atât timp cât legislația europeană menține ursul brun în categoria speciilor strict protejate. „În România această situaţie poate fi rezolvată doar dacă se schimbă legislaţia şi la nivelul Uniunii Europene. Avem astăzi o lege care propune majorarea cotelor de vânătoare, această lege, din păcate, este la Curtea Constituţională, aşteptând decizia Curţii. Dar, în acelaşi timp, eu cred că la nivelul Uniunii Europene trebuie să informăm corect toate statele membre, pe domnul comisar (n.red. Comisarul pentru Sănătate şi Bunăstarea Animalelor) că situaţia nu mai poate fi tolerată aşa cum este. Avem un precedent, în cazul lupului, care după ce a mâncat un ponei în Germania, a fost scos de pe lista de specii strict protejate. La noi, nu poneii sunt în pericol, ci oamenii. Au murit zeci de persoane, din păcate. Avem zeci de tragedii din cauza atacurilor de urs”, a precizat Tanczos Barna. Ministrul a anunțat că România pregătește deja o solicitare oficială către instituțiile europene și încearcă să obțină sprijinul altor state membre care se confruntă cu probleme similare. „Vom trimite această solicitare Comisiei Europene, ea este redactată şi am început deja demersurile de strângere de susţinători în rândul statelor membre”, a mai menţionat ministrul. Citește și: Ursul din Sibiu ar fi fost un pui de urs. El a fost ucis din cauza lipsei protocoalelor în astfel de situaţii/ „Era un urs brun. Aceste animale sunt protejate prin Convenţia de la Berna” Model: schimbarea statutului lupului în UE Oficialul consideră că actualul cadru legislativ nu mai răspunde realităților din teren. Foto: pexels.com Tanczos Barna face trimitere la modificările operate în cazul lupului, specie al cărei statut de protecție a fost relaxat după ani de dezbateri la nivel european. În urma unei decizii adoptate la nivelul Uniunii Europene, lupul a trecut din categoria speciilor „strict protejate” în cea a speciilor „protejate”, oferind statelor membre mai multă libertate în gestionarea populațiilor considerate excesive sau problematice. Subiectul a devenit unul intens dezbătut după incidentul din 2022 în care un lup a ucis poneiul aparținând familiei președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Ulterior, mai multe state europene au susținut necesitatea unei abordări mai flexibile privind managementul marilor carnivore. În Germania, noul cadru permite autorităților regionale să autorizeze intervenții asupra populațiilor de lupi în anumite perioade ale anului și să elimine exemplarele care produc pagube repetate în gospodării sau atacă animale domestice. Avem una dintre cele mai mari populații de urși Potrivit datelor prezentate în ultimii ani de autoritățile române, țara noastră găzduiește cea mai mare populație de urs brun din Uniunea Europeană. În multe zone montane și submontane, animalele au început să apară tot mai des în apropierea localităților, pe drumuri, în gospodării și chiar în stațiuni turistice. În ultimele luni au fost raportate numeroase alerte RO-Alert generate de prezența urșilor în zone locuite, iar autoritățile locale și organizațiile de profil continuă să dezbată cele mai eficiente măsuri pentru reducerea conflictelor dintre oameni și fauna sălbatică. Propunerea României de modificare a statutului de protecție al ursului brun urmează să fie analizată la nivel european, iar eventualele schimbări legislative ar necesita susținerea unui număr semnificativ de state membre și acordul instituțiilor europene. Citește și: Populația de urși bruni în România: peste 10.400 de exemplare estimate în 2025