Renate Cseh, medic veterinar, a explicat în ce constă îngrijirea perfectă a unei pisici senior. Sursa foto: arhivă personală/ Renate Cseh Anii trec uneori atât de repede încât nu ne dăm seama că cei dragi îmbătrânesc. Nu este valabil doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie care ne sunt alături zi de zi. O pisică senior nu este foarte diferită de una tânără și, totuși, apar multe schimbări mici, dar cu impact, care pot trece ușor neobservate. Medicul veterinar Renate Cseh a explicat, într-un interviu acordat pentru zooland.ro, cum recunoaștem că pisica noastră a înaintat în vârstă, cum trebuie adaptate rutina de îngrijire și alimentația, dar și ce analize sunt esențiale în această etapă a vieții. Când devine o pisică „senior” Etapa în care pisicile sunt pui, pline de energie și mereu dornice de joacă, pare că trece cât ai clipi. Urmează perioada de maturitate, iar mai târziu pragul senioratului, atins, potrivit medicului veterinar Renate Cseh, în jurul vârstei de 10 ani. Însă schimbările în rutina de îngrijire încep să apară treptat chiar înainte de acest moment, spune specialista. „Și până la vârsta de 10 ani, începând undeva de la 7 ani, începem să oferim, cumva, extra atenție pacientului. Și aici mă refer strict la partea de analize de sânge, ecografii, tot felul de investigații care ne pot ajuta să identificăm problemele din timp, pentru că, bineînțeles, începând cu aceste vârste, apar și modificările în organism”, a dezvăluit fondatoarea veterinarultau.ro. Primele semne ale îmbătrânirii sunt, de cele mai multe ori, cele de comportament. Pisica senior va dormi mai mult și, uneori, se va enerva mai ușor din motive aparent banale, pentru că nevoile ei se reduc, în mare parte, la liniște, confort și un loc cald unde să se simtă în siguranță. „Cu siguranță doarme mai mult, în sensul în care, în primii ani de viață, pisicile sunt destul de active. Dar, pe măsură ce îmbătrânesc, încep să doarmă din ce în ce mai mult, pot avea și până la 20 de ore, din 24, dormite, și să nu fie nimic în neregulă cu ele, ci, pur și simplu, așa sunt pisicile. Mai poate apărea un oarecare moft la mâncare, să fie puțin mai selective și puțin mai mofturoase, în sensul în care nu vor să mai mănânce ce mănâncă în mod normal, mai vor o schimbare, vor ceva diferit. Și, inclusiv, pot să devină puțin mai selective cu persoanele din jurul lor, să nu mai accepte atât de ușor pe oricine, să se enerveze puțin mai ușor și mai rapid, din diferite motive, poate vine o altă pisică mai tânără, are chef de joacă, cea mai bătrână, sigur, nu va avea chef să se mai joace, să mai sară, să se agite. Vrea liniște, vrea un loc adăpostit unde să se odihnească”, sunt primele semne ale îmbătrânirii dezvăluite de specialistă. Citește și: De ce pisica ta te evită dintr-odată și ce poți face pentru a-i recâștiga încrederea Problemele medicale pot fi ascunse de schimbările de comportament Nu toate schimbările de comportament trebuie puse pe seama vârstei. Unele dintre ele pot ascunde, de fapt, probleme medicale. Din acest motiv, medicul veterinar Renate Cseh recomandă efectuarea analizelor de sânge de rutină, făcute în mod normal o dată pe an, la fiecare șase luni în cazul pisicilor senior. „Poate să doarmă mai mult din cauza vârstei, dar, bineînțeles, poate să doarmă mai mult și din cauza unei patologii ascunse. Faptul că nu mănâncă, fie că vorbim despre un apetit selectiv sau despre unul complet absent, poate ascunde, la rândul său, o problemă medicală. Dacă nu mai este la fel de prietenoasă și nu mai acceptă mângâieri sau alte tipuri de atingere, acest lucru poate indica o durere: articulară, musculară sau abdominală. Nu avem de unde să știm până nu investigăm exact pacientul” a subliniat Renate Cseh. Ce analize sunt recomandate pentru pisicile senior Investigațiile se fac în funcție de nevoile fiecărei pisicuțe și pot include analize de sânge, ecografii sau radiografii, însă, odată cu înaintarea în vârstă, unele dintre ele devin esențiale și pot face diferența în monitorizarea sănătății. „Recomand analizele de sânge în primul rând. Avem aici hematologia, care este foarte importantă pentru că ne spune multe lucruri despre sângele pacientului: dacă este infecție, imunosupresie, deshidratare, anemie, inflamații în organism. Recomand și o biochimie completă. Să vedem exact: rinichi, ficat, pancreas, glicemie, electroliți. Sunt foarte multe lucruri care se pot citi la biochimie. O ecografie abdominală este recomandată o dată la șase luni, o dată la un an, în funcție de când se fac și analizele de sânge. Pentru că la analizele de sânge vedem funcționalitatea organelor, dar la ecografie vedem structura, care este foarte importantă. Ecografia este o metodă non-invazivă, spre deosebire de radiologie, și atunci nu văd un motiv pentru care să nu o facem oricât de des poate. Putem să vedem modificările de structură de țesut, dacă apare vreo tumoră, vreo formațiune, orice modificare poate apărea local pe fiecare organ”, a dezvăluit medicul veterinar. Ce mănâncă o pisică senior O altă schimbare importantă în îngrijirea unei pisici care a trecut de o anumită vârstă este hrana. Pe măsură ce metabolismul și corpul se modifică, aceasta va avea nevoie de ingrediente de calitate, care să susțină buna funcționare a organismului. „Metabolismul lor este încetinit și, atunci, hrana este adaptată pentru nevoile noi care apar: scăderea masei musculare, digestia, care este ușor mai încetinită, activitatea fizică, care este mai mică. Riscurile pentru bolile clasice la pisicile bătrâne, cum ar fi bolile renale, urinare, cardiace, modificările la nivelul articulaților și tot felul de probleme care apar o dată cu vârsta înaintată. Hrana specific concepută pentru pisicile senioare susține masa musculară, rinichii, articulația digestia”, a explicat Renate Cseh. Citește și: Câtă hrană ar trebui să primească o pisică zilnic. Contează enorm numărul de calorii Adaptarea la noul nivel de activitate al pisicuței se face în funcție de fiecare în parte, deoarece unele pot fi mai active, în timp ce altele își doresc să lenevească ore întregi. Stimularea este importantă și în cazul lor, dar nu trebuie să fie forțată. „Ne adaptăm în funcție de fiecare pisică în parte. Sunt unele pisici mai active și menținem atunci activitatea la nivelul la care își doresc. Sunt unele pisici mai puțin active, cu tendință de sedentarism. Nu le-aș forța neapărat cu efortul fizic, dar le-aș stimula, cu puțină joacă, într-o oarecare măsură zilnic. Dacă nu își doresc să facă efort fizic, să se joace, nu forțăm lucrurile. Dacă, totuși, prezintă oarecare interes, atunci continuăm stimularea”, a adăugat Renate Cseh. Sursa foto: Renate Cseh Cum le putem asigura o bătrânețe confortabilă pisicilor noastre În cele din urmă, îngrijirea zilnică a unei pisici senior nu trebuie să devină complicată, ci adaptată nevoilor sale, astfel încât să îi ofere o bătrânețe confortabilă și fericită. „Nu aș face niște modificări mari, în general. Aș încerca să continui lucrurile așa cum le-am început. Alimentație sănătoasă în permanență, alegem hrană calitativă. Citim eticheta de fiecare dată. Indiferent de ce marcă alegem sau că vrem predominant hrană uscată sau predominant hrană umedă, important este să fie eticheta curată, să fie hrană calitativă. Bineînțeles, stimulăm pisica zilnic, când avem timp, cum avem timp, cu o jucărie, cu ceva, orice. Contează foarte mult acest lucru, chiar dacă prezintă interes sau nu. Dacă nu prezintă interes, nu forțăm, nu tragem de pisică să ne jucăm cu ea, dar putem să încercăm. Un culcuș cât mai adăpostit, pentru că pentru pisici contează foarte, foarte mult această siguranță, acest ‘safe space’”, a încheiat medicul veterinar Renate Cseh.