Câinii par vinovați, dar reacțiile lor spun altă poveste. Daniel Manea explică ce se ascunde, de fapt, în spatele comportamentelor lor. Imagine reprezentativă. Sursa foto: DPphoto / Profimedia Ai venit acasă și ți-ai găsit câinele dormind liniștit pe canapea, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în timp ce în jur semnele unui dezastru sunt destul de clare: pernele sunt făcute bucăți, iar pantofii preferați arată și ei… „interpretabil”. În secunda următoare apare impulsul clasic, să ridici vocea sau să-l cerți. Doar că, în realitate, reacția lui nu are legătură cu vinovăția, ci mai degrabă cu frica și nesiguranța. Dacă momentul a trecut, câinii nu mai simt rușine sau vinovăție pentru faptele lor, după cum a explicat Daniel Manea, dresor și specialist în comportament canin, într-un interviu pentru zooland.ro. Câinii simt vinovăție? Daniel Manea, expert în dresaj canin, demontează mitul din spatele reacțiilor lor Ne tratăm câinii ca pe niște prieteni, copii sau membri ai familiei, dar uităm uneori că, oricât de inteligenți ar fi, mintea lor nu funcționează la fel ca cea umană. Daniel Manea și-a dedicat o mare parte din viață înțelegerii lor. În cei 32 de ani în care a locuit în Germania, a studiat chinologia la academia Canis Kynos, fiind dresor canin acreditat, analist comportamental canin, specialist în reabilitare canină și formator de dresori. El recunoaște că, pe cât de iubite și apreciate sunt aceste animale, pe atât de neînțelese pot fi uneori și a demontat unul dintre cele mai frecvente mituri: câinii se simt vinovați atunci când greșesc. Scenariul este clasic și îl vedem fie în viața de zi cu zi, fie în numeroasele filmulețe amuzante de pe social media. Câinele rămâne singur și roade sau strică ceva în casă, iar în momentul în care stăpânul ajunge acasă, se enervează, îl ceartă, ridică tonul și arată spre „dezastru”. În acest context, reacțiile par firești: patrupedul lasă ochii în pământ, abia dacă are curaj să privească și doar ascultă. Pentru noi, sunt semne clare ale vinovăției, dar pentru cățel, în funcție de caz, este cu totul altceva. „Câteodată, la anumite comportamente repetitive, când un câine a făcut un lucru pe care știa că nu are voie să-l facă, dar nu s-a putut abține, poate să apară acel cap plecat, acei ochi în jos, adică senzația asta de ‘am făcut ceva ce nu trebuia să fac’. De multe ori, în schimb, se întâmplă altceva. La comportamentele negative, de sine stătătoare, de exemplu: un câine este acasă și roade ceva, stăpânul vine și găsește sofa sfâșiată și începe, în mod normal, să-și certe câinele, țipă la el sau se agită. Câinele poate avea o reacție care să dea impresia că ar fi căință sau regret, dar este, de fapt, o raportare la energia dezechilibrată a stăpânului din momentul respectiv”, ne-a spus Daniel Manea de la Pack Sense Academy. Câinii nu înțeleg de ce sunt certați dacă nu sunt prinși în momentul „faptei” În fața agitației și a nervilor stăpânului, afișate de multe ori la minute sau chiar ore bune după „greșeală”, câinele nu simte vinovăție, ci nesiguranță, poate chiar teamă. Într-un caz similar, dacă i s-ar vorbi pe un ton calm, fără gesturi ample sau expresii tensionate, nu ar exista astfel de reacții. „În momentul în care noi țipăm, ne agităm, suntem tensionați, pentru că s-a stricat ceva și țipăm, ne ieșim din echilibru și le transmitem câinilor noștri senzația că nu mai suntem predictibili și calculabili, că ceva nu este ok. În schimb, ei nu fac corelația, chiar dacă îi arăt eu cu degetul ce a stricat, dacă au trecut mai mult de câteva secunde după ce s-a întâmplat acel lucru. El nu reacționează la ‘o, săracul de tine, ți-am stricat sofa’, ci reacționează la dezechilibrul emoțional pe care eu îl prezint în acel moment și atunci bagă capul la cutie, pe ideea: ‘ăsta a luat-o razna, hai să cobor un pic pe pământ, lasă capul în jos, fă-te că plouă și stai cuminte în banca ta ca să nu o ia și mai rău razna’”, a explicat Daniel Manea. Capcana comportamentală, modul corect de a aplica o corecție „La câini, conexiunea se decuplează după câteva secunde”, a subliniat specialistul. Și atunci, pentru a preveni un comportament distructiv, stăpânii trebuie să înțeleagă cauzele, ce îl motivează pe câine să facă acele lucruri și să creeze capcane comportamentale. „De exemplu, dacă un câine roade papuci, stăpânii de obicei se gândesc să-i ia și să-i ascundă într-un dulap. Prin asta nu i-am oferit câinelui nicio șansă să înțeleagă că nu-mi doresc ca el să roadă acei papuci, pur și simplu au dispărut. Și, prin asta, am și privat câinele de șansa de a-i explica o regulă din cadrul contextului casnic în care el trăiește. Ce ar trebui să fac, în loc să evit și să ascund sursa de interes pentru câine, este să creez o capcană comportamentală, lăsând mai mulți pantofi la vedere, punându-i în mijlocul camerei. Iar în momentul în care câinele vine și vrea să pună botul pe un pantof să-l roadă, să pot să-i aplic o corecție. Abia atunci el poate să înțeleagă că nu-mi doresc să facă acel lucru. Deci creez o capcană comportamentală ca să am timing-ul de partea mea și să fiu sigur că al meu câine a făcut asocierea dorită”, a precizat Daniel Manea. Corecția nu presupune violență Atenție, însă, o corecție nu înseamnă violență fizică sau verbală asupra animalului, pentru că acesta nu doar că nu va înțelege ce s-a întâmplat, dar va înrăutăți relația dintre el și om. „La o corecție, intenția mea este să ajung cu un mesaj la creierul câinelui meu. Și trebuie să știu mai multe lucruri, este un capitol întreg în elementele corective. Pot să iau un obiect, o doză de plastic cu 2-3 bănuți în ea, dacă al meu câine răspunde la stimuli zgomotoși. Și, în momentul în care încearcă să pună botul pe pantofi, să arunc cu acel obiect lângă el sau să bat o dată puternic din palme sau din picior, fără să ating nici măcar câinele, dar să modelez tonul, atitudinea, energia, privirea, spațiul și corpul. Toate astea joacă un rol când le combin și trebuie să găsesc și intensitatea potrivită. Pentru că intenția mea este doar să opresc un comportament nedorit, nu să-mi îngrozesc câinele, ci să-l fac să-și dea seama că acel lucru nu este ok. Și pentru asta trebuie să găsesc acel ‘breaking point’ al câinelui, adică să văd de ce formă corectivă are nevoie ca să înțeleagă, să accepte și să respecte pe termen lung ceea ce eu nu-mi doresc să facă. Gradul corectiv depinde de două elemente. O dată: de cât de mult merită pentru el exercitarea acelui comportament. Și, o altă dată, ține de gradul de respect relațional vis-a-vis de persoana care îl corectează. Cu cât gradul de respect relațional e mai mic, cu atât trebuie să mă agit, să mă amplific mai mult, pentru că nu mă respectă”, a dezvăluit specialistul în dresaj canin. Citește și: Top 5 sunete care îi sperie pe câini fără ca noi să ne dăm seama „Greșelile încep din fașă” Comportamentele distructive pot fi corectate cu ședințe de dresaj, dar Daniel Manea îi încurajează pe cei care vor un câine să discute cu un specialist înainte de a alege rasa și de a-l aduce acasă. Pentru că, deși mulți se ghidează după aspecte emoționale sau fizice: „îmi place pentru că e mic”, „pufos”, „am văzut că sunt foarte deștepți”, lipsa compatibilității dintre om și animal poate transforma relația într-una de coșmar. Detalii precum temperamentul, programul, disponibilitatea, dar și resursele financiare ale unei persoane trebuie obligatoriu luate în calcul înainte de adopție sau achiziție. Pentru a preveni situațiile în care incompatibilitatea are efecte triste, Laurențiu Negrău, colegul al lui Daniel Manea, în colaborare cu alți specialiști, a creat pagina educanin.ro, unde oamenii pot completa un formular și pot afla cu ce rasă se potrivesc. „Greșelile încep în fașă, cu alegerea câinelui. Odată ce mi-am ales câinele greșit pentru mine, doar pentru că îmi place, și deja lucrez contra curentului. Pentru că, dacă alte aspecte nu se potrivesc, atunci efectiv încerc să bag cubul în cerc. Și mulți oameni nu sunt pregătiți sau făcuți pentru asta. Doar faptul că eu sunt un om și vreau un câine nu înseamnă că trebuie să și dețin unul. Coexistența cu un câine poate să fie minunată sau un iad. Depinde de extrem de mulți factori pe care eu mi-i creez și de multe cunoștințe pe care ar trebui să le am, dar pe care stăpânii de obicei nu le au. Oamenii nu știu nici cele mai elementare lucruri vis-a-vis de câini: cum comunică, ce comportamente au, nu le înțeleg, dar ei vor un câine”, a încheiat Daniel Manea. Citește și: Studiile arată că oamenii nu înțeleg cu exactitate emoțiile câinilor