Balena, cu o lungime de 12,35 metri, a eşuat de patru ori în largul coastelor Germaniei de la Marea Baltică de la începutul lunii martie . foto: captură youtube Cum ar putea fi salvată balena cu cocoașă, blocată în apele Mării Baltice!! Autoritățile din Germania analizează posibilitatea unei noi intervenții de salvare pentru balena cu cocoașă care a atras atenția publicului în ultimele săptămâni, după mai multe episoade în care a rămas blocată în apele Mării Baltice. Exemplarul, care măsoară aproximativ 12,35 metri lungime, a eșuat de patru ori începând cu debutul lunii martie în apropierea coastelor germane. De trei ori a reușit să se elibereze singură, însă cel mai recent incident, petrecut marți în zona insulei Poel din Golful Wismar, aproape de Hamburg, a fost mult mai grav, lăsând animalul imobilizat, conform BBC. Autorităţile germane iau în considerare o nouă încercare de salvare, cu ajutorul unui catamaran Inițial, miercuri, echipele de intervenție au decis să oprească operațiunile de salvare, specialiștii fiind de părere că șansele de supraviețuire sunt extrem de reduse și că balena ar putea muri în acea zonă. Cu toate acestea, la câteva zile distanță, autoritățile au revenit asupra situației și iau în calcul o metodă complexă de salvare: ridicarea mamiferului de pe fundul mării cu ajutorul unui catamaran și transportarea sa către ape mai adânci. Animalul are șanse de recuperare? Înainte de a lua o decizie finală, se așteaptă rezultatele unei evaluări medicale detaliate, care ar trebui să indice dacă animalul mai are șanse reale de recuperare. Aceste concluzii sunt esențiale pentru stabilirea următorilor pași, a explicat Till Backhaus, ministrul Mediului din landul Mecklenburg–Pomerania Inferioară. Potrivit acestuia, starea balenei este „foarte gravă”. În urma unei vizite recente la fața locului, oficialul a subliniat că animalul este slăbit și afectat de condițiile din zonă. Dacă medicii vor considera că există totuși o șansă de salvare, intervenția ar presupune montarea unor chingi late, de aproximativ 80 până la 100 de centimetri, pe sub corpul balenei. Aceasta ar urma să fie ridicată cu mare atenție și plasată într-un suport de tip plasă, pentru a putea fi transportată în viață. Citește și: Luptă contra cronometru în Germania: salvatorii încearcă să elibereze o balenă cu cocoașă blocată în Marea Baltică Un factor major care contribuie la deteriorarea stării sale este salinitatea scăzută a Mării Baltice, mult mai redusă comparativ cu cea a Mării Nordului sau a Oceanului Atlantic, habitatul natural al acestor animale. Această diferență provoacă leziuni grave ale pielii. În plus, greutatea considerabilă a balenei, estimată la aproximativ 12 tone, a făcut ca aceasta să se afunde deja între 50 și 60 de centimetri în sedimentul de pe fundul mării, complicând și mai mult operațiunea de salvare. Cu toate acestea, oficialii au menționat că starea generală a animalului nu s-a deteriorat semnificativ în ultimele zile, ceea ce oferă o mică speranță. Între timp, balena este monitorizată permanent, iar echipele de pompieri o mențin hidratată prin stropiri regulate cu apă, în încercarea de a-i menține funcțiile vitale cât mai stabile.