Alicella gigantea, cel mai mare amfipod cunoscut de pe planetă, o curiozitate biologică în ecosistemele marine. foto: captură video youtube Timp de peste un secol, comunitatea științifică a considerat că Alicella gigantea, cel mai mare amfipod cunoscut de pe planetă, este o raritate a abisurilor oceanice. Observațiile sporadice și capturile extrem de puține au alimentat ideea că această specie trăiește izolat, în buzunare restrânse ale adâncurilor, fiind mai degrabă o curiozitate biologică decât o prezență semnificativă în ecosistemele marine. Alicella gigantea e cel mai mare amfipod cunoscut de pe planetă Un studiu recent publicat în Royal Society Open Science răstoarnă însă complet această percepție. Analizele arată că Alicella gigantea ocupă aproximativ 59% din fundul oceanelor lumii — o descoperire care schimbă fundamental modul în care înțelegem distribuția vieții în cele mai extreme medii de pe Pământ. Această concluzie contestă ideea larg acceptată conform căreia speciile de mare adâncime sunt, în mod inerent, rare și vulnerabile, oferind o nouă perspectivă asupra biodiversității, adaptabilității și rezilienței organismelor din zonele abisale, potrivit royalsocietypublishing.org. Un „super-amfipod” mai comun decât am crezut Cunoscut popular drept „super-amfipod”, Alicella gigantea poate atinge dimensiuni impresionante, de până la 34 de centimetri lungime, o mărime uriașă pentru un amfipod. Specia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1899, însă de atunci a rămas în mare parte un mister. Raritatea observațiilor a dus la presupunerea că ar exista doar în câteva regiuni izolate ale oceanelor. Alicella gigantea seamănă cu un crevete palid de dimensiuni impresionante și trăiește în cele mai adânci și întunecate colțuri ale oceanelor. foto: captură videlo Această ipoteză este infirmată de un amplu studiu coordonat de dr. Paige J. Maroni de la Universitatea din Australia de Vest. Echipa de cercetare a analizat 195 de înregistrări confirmate provenite din 75 de locații diferite, combinând observații vizuale, capturi cu capcane momite și analize genetice de mare precizie. Rezultatele indică faptul că specia este larg răspândită în zonele abisale (între 3.000 și 6.000 de metri adâncime) și hadale (între 6.000 și aproximativ 11.000 de metri), fiind prezentă în oceanele Pacific, Atlantic și Indian. Mai mult decât atât, Alicella gigantea nu doar supraviețuiește în aceste condiții extreme, ci pare să prospere. O specie globală, cu o genetică surprinzător de uniformă Unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate ale studiului este nivelul foarte scăzut al diferențelor genetice dintre populațiile identificate la mii de kilometri distanță unele de altele. Această uniformitate genetică sugerează existența unei singure specii extrem de bine adaptate la dispersia pe scară largă în mediul de mare adâncime. Cercetătorii consideră că această distribuție vastă este rezultatul unei combinații de factori: stabilitatea mediului profund de-a lungul timpului geologic, curenții oceanici care facilitează deplasarea larvelor și procesele tectonice care, pe parcursul a milioane de ani, au remodelat fundul oceanelor fără a fragmenta populațiile. Citește și: Delfinii Irrawaddy, pe cale de dispariție! Sub 100 de exemplare mai supraviețuiesc în apele tropicale din Asia de Sud-Est Tehnologia modernă dezvăluie o realitate ascunsă Descoperirile nu ar fi fost posibile fără progresele tehnologice recente. Utilizarea vehiculelor de explorare cu momeală, a camerelor video de înaltă rezoluție și a tehnicilor avansate de secvențiere ADN a permis cercetătorilor să observe direct comportamentul speciei în habitatul său natural. În unele regiuni, au fost documentate chiar grupuri numeroase de indivizi, un indiciu clar că Alicella gigantea este mult mai comună decât se credea anterior. „Din punct de vedere istoric, această specie a fost colectată sau observată mult mai rar decât alți amfipodi de mare adâncime, ceea ce a dus la presupunerea că populațiile sale sunt reduse”, explică dr. Paige J. Maroni. „Din acest motiv, se știa foarte puțin despre structura populațiilor, diversitatea genetică sau dinamica lor, existând doar șapte studii bazate pe date ADN.” Ea adaugă că, pe măsură ce explorarea adâncurilor oceanice depășește limitele metodelor tradiționale de eșantionare, devine tot mai evident că cel mai mare crustaceu de mare adâncime din lume este, de fapt, departe de a fi rar. Ce urmează pentru cercetarea adâncurilor? Oamenii de știință subliniază că aceste rezultate sunt doar începutul. Sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege în detaliu ciclul de viață al speciei, modul în care se reproduce, cât de rezilientă este la schimbările de mediu și dacă nu cumva există și alte forme criptice, încă nedistinse genetic, în cadrul acestei specii aparent uniforme. Citește și: Știați că, în pandemie, delfinii din Tin Can Bay, Australia, au adus cadouri la suprafață pentru că le era dor de prezența oamenilor?