Aceste zone sunt cunoscute sub numele de provincii cu viteză scăzută de forfecare (LLSVPs). foto: freepik.com Cercetări seismice de ultimă generație au scos la iveală existența a două formațiuni subterane gigantice ascunse adânc în manta, una situată sub continentul african și cealaltă sub Pacific. Aceste structuri colosale se ridică pe verticală până la aproape 1.000 de kilometri, înălțimi de aproape o sută de ori mai mari decât Muntele Everest, schimbând profund perspectiva oamenilor de știință asupra arhitecturii interne a Terrei. Descoperirile, prezentate în revista Nature, redesenează modul în care sunt definite cele mai extinse formațiuni geologice din interiorul planetei și oferă indicii esențiale despre felul în care Pământul s-a reorganizat în primele faze ale existenței sale. Structuri uriașe cartografiate în manta prin analiza oscilațiilor globale Echipa condusă de seismologul Arwen Deuss de la Universitatea Utrecht a folosit o tehnică neobișnuit de sensibilă: analiza modurilor normale de vibrație ale planetei. După cutremure majore, întregul Pământ vibrează asemenea unui clopot, iar aceste oscilații permit detectarea modului în care undele seismice se atenuează și se propagă în adâncuri. Prin interpretarea acestor semnale, cercetătorii au identificat două regiuni unde undele se deplasează extrem de lent—un indiciu al unei densități și compoziții diferite față de restul mantalei. Aceste zone sunt cunoscute sub numele de provincii cu viteză scăzută de forfecare (LLSVPs). Ele se întind pe suprafețe de mărimea continentelor și se ridică din vecinătatea graniței dintre nucleu și manta până la altitudini subterane cu totul neobișnuite. Rămășițe antice, cu o identitate chimică aparte Conform interpretărilor actuale, aceste LLSVP-uri ar putea fi alcătuite din fragmente de plăci tectonice care s-au scufundat în manta în urmă cu miliarde de ani. De-a lungul timpului, aceste resturi ar fi migrat spre baza mantalei, unde s-au acumulat și au format domenii stabile, cu o compoziție chimică distinctă. Această semnătură chimică diferită le face rezistente la amestecare cu materialul din jur, ceea ce le transformă în unele dintre cele mai persistente și mai longevive structuri din interiorul planetei. Poziționarea lor fixă, chiar deasupra nucleului extern, sugerează că ele pot constitui sursa unor coloane de material foarte fierbinte ce se ridică până aproape de suprafață, alimentând regiuni vulcanice precum Hawaii sau Islanda. De asemenea, pot influența curenții de convecție care pun în mișcare plăcile tectonice. Un model inovator dezvăluie rolul lor în istoria geologică a Terrei Noul model global de atenuare seismică, denumit QS4L3, realizat de echipa de cercetători, reușește pentru prima dată să despartă efectele temperaturii de cele ale compoziției chimice în manta. Acest lucru oferă o imagine mult mai precisă asupra proceselor care au loc în interiorul Pământului. Concluziile arată că LLSVP-urile pot funcționa ca adevărate ancore geologice: masive, stabile și capabile să influențeze modul în care continentele se fragmentează și se reunesc de-a lungul a sute de milioane de ani. De asemenea, aceste structuri ar putea păstra materiale din primele epoci ale Pământului, care la rândul lor pot influența evoluția geologică și, indirect, chiar schimbările de la suprafață. Citește și: Cel mai mic ren din lume: Svalbard este o pufoșenie adorabilă