La momentul respectiv, consensul științific era că în acea perioadă singura specie hominină din zonă era Australopithecus afarensis, specia din care făcea parte și celebra Lucy. foto: bradshawfoundation.com Deși au fost găsite doar opt fragmente osoase, acestea au complicat considerabil imaginea deja dificilă a evoluției umane. Fosilele provin din 2009, când, în situl arheologic Woranso-Mille din regiunea Afar (Etiopia), cercetătorii au descoperit o porțiune de picior veche de aproximativ 3,4 milioane de ani, aparținând unei specii bipede necunoscute până atunci. Lucy, unul dintre cei mai vechi strămoşi bipezi cunoscuţi ai lui Homo sapiens La momentul respectiv, consensul științific era că în acea perioadă singura specie hominină din zonă era Australopithecus afarensis, specia din care făcea parte și celebra Lucy, considerată un posibil strămoș comun al primatelor bipede. Totuși, structura piciorului descoperit nu corespundea anatomiei cunoscute la Lucy, ceea ce a stârnit numeroase întrebări. După ani de dezbateri, un studiu publicat în revista Nature a demonstrat că oasele aparțineau unei alte specii de australopitec: Australopithecus deyiremeda, o specie contemporană cu Lucy. Acești hominizi se deplasau bipedal, dar prezentau încă trăsături care sugerau o mobilitate adaptată și pentru cățăratul în copaci. „Acest studiu se bazează pe noi descoperiri care asociază fără echivoc piciorul cu A. deyiremeda”, a explicat Yohannes Haile-Selassie, director al Institutului Originilor Umane și profesor la Universitatea de Stat din Arizona. Descoperirile anterioare ale echipei În 2015, echipa condusă de Haile-Selassie a identificat mai multe fosile atribuite acestei specii: dinți, un maxilar și fragmente de mandibulă. Alegerea denumirii deyiremeda, care în limba afar înseamnă „ruda apropiată”, reflecta ideea că această specie era foarte similară cu A. afarensis, dar suficient de distinctă pentru a reprezenta o ramură separată a evoluției umane. Chiar de atunci, paleontologul suspecta că piciorul găsit în 2009 aparținea aceleiași specii, însă dovezile nu erau suficiente pentru o confirmare oficială. Noile fosile includ o mandibulă aproape completă, aparținând unui individ tânăr, ale cărui dinți de lapte au oferit indicii suplimentare pentru corelarea materialului anatomic. Deși experții în evoluție sunt de regulă reticenți în a defini o nouă specie fără un craniu complet, asocierea piciorului cu descoperirile din 2015 și cu fosilele recente a permis o reconstrucție mai detaliată a anatomiei lui A. deyiremeda. Analiza celor opt oase ale piciorului a evidențiat falange alungite și un deget mare orientat într-un mod asemănător cimpanzeilor — trăsături care indică atât mers biped, cât și abilitate de cățărare. „Dinții ne oferă informații extrem de valoroase”, a precizat Naomi Levin, cercetătoare la Universitatea din Michigan și coautoare a studiului. Analiza izotopilor de carbon din smalț a arătat că A. afarensis avea o dietă diversificată, incluzând plante de la nivelul solului, în timp ce A. deyiremeda se hrănea predominant cu frunze și fructe din copaci, conform nationalgeographic.com. Coexistența cu Lucy Datarea fosilelor confirmă că cele două specii au trăit simultan în apropiere de Hadar, locul în care a fost descoperită și Lucy. „Acum putem spune cu certitudine că A. afarensis și A. deyiremeda erau vecine, dar prezentau comportamente diferite”, a declarat Haile-Selassie. Diferențele în modul de hrănire și locomotorie au redus competiția între ele, permițând coexistența fără ca una dintre specii să fie împinsă spre extincție. Lluís Gibert, geolog la Universitatea din Barcelona și coautor al studiului, a subliniat rolul transformărilor geografice în evoluția hominizilor. El a explicat că Africa trecea în acea epocă prin schimbări tectonice majore, transformând pădurile dense în habitate de savană — un factor crucial în dezvoltarea speciilor bipede. Citește și: Oasele de pe fundul râului Cooper din Carolina de Sud. Lumea fascinantă a vânătorii de fosile subacvatice Totuși, pentru a clarifica pe deplin locul lui A. deyiremeda în arborele evolutiv uman, cercetătorii insistă că este necesară descoperirea unui craniu. Fred Spoor, de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, a avertizat că atribuirea unor oase izolate unei anumite specii rămâne o chestiune probabilistică, deoarece trăsăturile cu adevărat distinctive se găsesc de obicei în craniu. Opinie sceptică din partea unui paleobiolog Leslea Hlusko, paleobiolog la Centrul Național de Cercetare asupra Evoluției Umane (CENIEH), a exprimat o notă de scepticism. Ea a remarcat că interpretarea poziției și funcției degetului mare doar pe baza metatarsianului este riscantă, fiind necesar și osul cuneiform pentru concluzii certe. Hlusko a punctat că ar fi neobișnuit ca două specii de primate atât de asemănătoare să trăiască alăturat fără să se împerecheze, un fenomen neobservat la primatele actuale. Cu toate acestea, ea a recunoscut valoarea descoperirilor, subliniind că fosilele rămân singurele dovezi concrete ale aspectului și comportamentului acestor hominizi timpurii. Sursa foto: Yohannes Haile-Selassie / Universidad Estatal de Arizona