Bufnița-pescar Blakiston: gigantul pe cale de dispariție al Orientului

Bufnița-pescar Blakiston: gigantul pe cale de dispariție al Orientului, este cea mai mare specie de bufniță din lume, este o pasăre rară care trăiește doar în pădurile riverane din nord-estul Asiei — inclusiv în Japonia, China și Extremul Orient rus. Poate atinge o înălțime de până la 75 cm, o anvergură a aripilor de 190 cm și o greutate de aproape 4,6 kg, fiind un prădător impresionant.

Din păcate, această specie spectaculoasă se află în pericol critic de dispariție, din cauza pierderii și fragmentării habitatului forestier, în special a copacilor bătrâni necesari pentru cuibărire. Potrivit IUCN, în sălbăticie mai există doar între 1.000 și 1.500 de exemplare.

Bufnița-pescar Blakiston: descriere și clasificare

Bufnița-pescar Blakiston a fost descrisă științific în 1884 de Henry Seebohm și poartă numele naturalistului englez Thomas Blakiston, care a colectat primul exemplar în Hokkaido, Japonia.

Face parte din genul Ketupa, alături de alte trei specii de bufnițe-pescar, dar analizele genetice arată că este mai apropiată de bufnița buhă (Bubo bubo).

Există două subspecii:

• B. b. blakistoni — prezentă în Japonia și insulele Kurile sudice;
• B. b. doerriesi — întâlnită pe continentul asiatic.

Bufnița-pescar Blakiston are un corp robust, cap lat cu „urechi” proeminente, cioc galben masiv și gheare foarte puternice. Penajul este maro auriu cu dungi închise, iar fața are un disc alb-gri conturat cu negru. Ochii sunt galben-intens, cu privire pătrunzătoare.

Adaptări unice pentru viața acvatică

• Această bufniță a dezvoltat adaptări remarcabile pentru pescuit, prada sa principală fiind peștele.
• Degetele și picioarele nu sunt acoperite de pene, ci de solzi aspri care îi oferă aderență pe peștele alunecos.
• Ghearele sunt lungi și foarte curbate, ideale pentru prinderea prăzii din râuri.
• Vocea sa este profundă și rezonantă, transportându-se departe peste apă.

Bufnița vânează stând pe o creangă deasupra râului, așteptând momentul potrivit pentru a se arunca asupra peștelui. Poate, de asemenea, merge prin apă puțin adâncă sau chiar se scufundă complet pentru a prinde somonul. Se hrănește ocazional și cu broaște sau mamifere mici.

Habitat: păduri bătrâne lângă râuri neînghețate

Bufnița-pescar Blakiston preferă pădurile seculare de lângă râuri, lacuri și coaste care nu îngheață complet iarna, pentru a avea acces constant la pește. Are nevoie de copaci uriași, scorburoși sau trunchiuri căzute care oferă locuri sigure pentru cuibărire și observare.

În Rusia, speciile de arbori preferate sunt plopul japonez, ulmul, stejarul mongol și mesteacănul de piatră. Lipsa arborilor bătrâni limitează grav locurile de cuibărire. Perechile de bufnițe ocupă teritorii întinse, de peste 15 km de-a lungul râurilor.

Reproducerea și viața de familie

Bufnițele-pescar formează perechi monogame stabile și își apără teritoriul tot anul. Perioada de împerechere are loc între februarie și mai, în funcție de zonă. Femela depune 1-3 ouă într-o scorbură sau stâncă, pe care le clocește aproximativ 35 de zile, în timp ce masculul aduce hrana.

Puii, acoperiți cu puf alb, părăsesc cuibul după 35-40 de zile, dar rămân cu părinții până la 2 ani, un comportament rar la bufnițe. În sezonul de depunere a somonului, puii cerșesc insistent hrană de la părinți, care le aduc pești toată ziua și noaptea.

Semnificația spirituală pentru poporul Ainu

Pentru poporul Ainu, locuitorii originari ai Hokkaido, bufnița-pescar Blakiston este considerată o zeitate protectoare a satului (kotan-kor-kamuy).

În mitologia lor, pasărea — numită kotan koru ekashi („bătrânul satului”) — este un mesager al zeilor și aduce noroc la pescuit și vânătoare.

Chiar și astăzi, bufnița-pescar are o valoare culturală puternică în Japonia, apărând frecvent în arta și sculpturile Ainu, potrivit japan-experience.com.

Amenințări majore: defrișări, braconaj și pescuit excesiv

Specia este amenințată în principal de:

• defrișarea pădurilor bătrâne — distruge locurile de cuibărire;
• dezvoltarea râurilor și drumurilor — fragmentează habitatul;
• poluare și pescuit excesiv — reduc resursele de hrană;
• braconajul și capcanele ilegale pentru somon — bufnițele se pot îneca în plase.

Multe bufnițe mor lovite de mașini sau împușcate, iar populația scade constant.

Eforturi de conservare și speranțe pentru viitor

În Japonia și Rusia, cercetătorii și ecologiștii luptă pentru salvarea acestei specii:

• montarea de cuiburi artificiale în locul arborilor bătrâni dispăruți;
• hrănirea suplimentară cu pește iarna, când râurile îngheață;
• proiecte de protejare a pădurilor seculare derulate de organizații precum Wildlife Conservation Society.

Datorită acestor măsuri, în regiunea Primorie (Rusia), habitatul protejat a crescut de la 19% la peste 60%. Cercetările moderne, folosind GPS și camere ascunse, oferă date noi despre comportamentul și nevoile acestei bufnițe unice.

Cu o populație globală de doar aproximativ 1.000 de exemplare, bufnița-pescar Blakiston rămâne un simbol al naturii neîmblânzite din Asia de Nord-Est. Deși viitorul ei este incert, colaborarea dintre oameni de știință, guverne și comunități locale oferă speranță.

Sunetul profund al duetului nocturn al acestei bufnițe uriașe este o amintire a măreției naturii și un apel pentru omenire: să devenim păstrătorii responsabili ai planetei noastre comune.

Citește și: Care este cea mai mică bufniță din lume? Faceți cunoștință cu o mică adorabilă